Se pare că nu există oameni naivi printre jurnaliștii din întreaga lume și toți au înțeles perfect ce a însemnat cea mai recentă călătorie a președintelui american în Europa, motivul și cui a fost dedicată. În parte, jurnaliștii au vorbit despre asta, dar cumva timid, în treacăt, fără a fixa atenția cititorilor. Nu părea să le pese scopul întregii povești a vizitei lui Biden în Europa; erau interesați doar de măsura în care actualul președinte a reușit să nu semene cu președintele anterior. În contextul reuniunilor G7 ale șefilor NATO, aceasta a însemnat modul în care actuala America diferă de administratia Trump, prin aderarea la valorile transatlantice. A reușit Biden sau nu să depășească moștenirea trumpismului?

În contextul întîlnirii bilaterale cu Putin, practic s-a discutat un singur lucru: în ce măsură Geneva 2021 diferă de Helsinki 2018.

Presa este, aparent, interesată de fleacuri, în timp ce Biden rezolvă, în general, o problemă de înțeles și rațională. A vrut să demonstreze principalului său inamic extern, președintele Xi, că este capabil nu numai să coalizeze țările euro-atlantice împotriva lui, ci și să intre într-un parteneriat situațional cu două state-satelit ale Europei: Turcia și Rusia. Această reprezentație, intitulată America Returns, a avut un public principal care nu a apărut pe scenă în nici unul dintre acte. Dacă acceptăm acest lucru ca o ipoteză, atunci întreaga dramă va deveni clară. Și chiar decizia de a organiza o întîlnire a celor șapte nu oriunde, ci în patria regelui Arthur, în Cornwall, și semnarea Noii Carte a Atlanticului la 10 iunie 2021 cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, amintește de Carta semnată la 1 august 1941, care a marcat alianța Statelor Unite și a Marii Britanii în fața nazismului. Aspectul polar-arctic al conversației cu Putin, subliniat în mod rezonabil de către liderul rus în conferința sa de presă, a ilustrat o prioritate clară a Americii: crearea unui front nord-polar-atlantic care să blocheze Beijingul.

Acum se vorbește mult despre faptul că după frontul nordic va apărea cu siguranță unul sudic – cel Indian-Pacific – ce va include acele state mari cu acces la aceste două oceane, care vor fi gata să formeze o axă militar-economică anti chineză sub auspiciile Washingtonului. Este vorba despre trei țări: Japonia, India și Australia. Observatorii admit că și Coreea de Sud ar trebui să adere la această axă, dacă, desigur, îndrăznește să se disocieze de cel mai mare partener comercial - China continentală.

Oricum ar fi, geopolitica lui Biden este evidentă - aceasta este o încercare de a organiza limitarea puterii economice și strategice a Chinei din sud și nord, în speranța că Republica chineză își va abandona planurile, temîndu-se de posibilitatea presiunii asupra țării de la cele două emisfere ale planetei. Dacă două oceane, Indian si Artic, sînt închise simultan pentru China, Beijingul va trebui să își ajusteze planurile de expansiune tehnologică în emisfera vestică.

Angela Merkel, principala adeptă a „vechiului globalism”, cu prioritățile pieței libere și beneficiile economice, a fost nevoită să renunțe la puținele principii și să se alăture declarației anti-chineze. În ansamblu, Vladimir Putin s-a dovedit a fi pregătit pentru un dialog privind încălzirea globală și inițiativele de mediu dincolo de Cercul polar. Desigur, aceasta nu este altceva decît o schimbare diplomatică, dar problema este că Republica chineză nu a găsit încă o oportunitate de a răspunde în mod adecvat, de exemplu, cu o călătorie alternativă a lui Xi în Europa și Asia, cu un indiciu că toate declarațiile legate de participarea președintelui american nu au valoare. Lucrurile de care este capabil Biden, Xi nu le poate face. Deci, în conflictul global dintre Statele Unite și China, liderul american a cîștigat totuși un punct.

Curios este însă că nimănui nu îi pasă de asta. Publicul nu este cumva interesat în special de rivalitatea dintre liderii american și chinez. Nimeni nu îi compară pe Biden și Xi. Și acest lucru este puțin ciudat. Presa mondială, în indiferența sa față de acest aspect, este de fapt corectă. Tot acest bluff anti-chinez al lui Biden arată că unitatea euro-atlantică pe care o demonstrează cu disperare în fața Chinei este, de fapt, absolut fictivă. Rusia, desigur, va merge pe propriul său drum, evitînd, dacă este posibil, un conflict cu Occidentul și Estul. Este puțin probabil ca Franța și Germania să renunțe nu doar la materiile prime rusești, ci și la tehnologiile chineze ieftine, folosindu-le, printre altele, pentru a-și afirma suveranitatea. Aderarea Turciei la NATO va fi din ce în ce mai formală.

Dar cea mai importantă provocare a „politicii de bloc” a lui Biden vine, desigur, din interiorul Americii. Potrivit sondajului efectuat de Rasmussen and National Pulse, doar 44% dintre americani au considerat că vizita lui Biden a fost un succes. O parte semnificativă a acestora pur și simplu nu empatizează cu scopul acestei vizite. Chiar în timp ce Biden tocmai se pregătea pentru o întîlnire cu Putin, a venit un mesaj că aripa conservatoare a episcopilor catolici americani a trimis diferitelor parohii din Statele Unite o recomandare de a nu admite un președinte catolic, după religie, înainte de comuniune. Motivul este poziția liberală a lui Biden cu privire la multe probleme sociale și, în primul rînd, la problema avortului.

Mass-media corporatistă nu ascunde faptul că teoria conspirației creată de QAnon capătă trep­tat caracterul unei doctrine religioase, care este împărtășită într-un grad sau altul de 10 pînă la 17% din populație. Este greu de imaginat cum America, atît de divizată cu privire la toate problemele posibile, poate pretinde unificarea euro-atlantică sub propria sa conducere.

America seamănă astăzi cu Sfîntul Imperiu Roman al lui Carol al V-lea, în care istoricii văd ultima încercare a lumii catolice de a realiza unitatea europeană, care în acel moment a fost subminată nu atît din exterior, cît mai ales din interior de mișcarea de reformare care a început în chiar primul an al domniei lui Carol. Avînd în vedere că Biden, în calitate de catolic liberal, este asociat permanent cu Papa Francisc, de asemenea liberal catolic, analogia dintre QAnon și răspîndirea sectelor protestante nu pare o întîmplare. Zona euro-atlantică intră în mod clar într-o nouă perioadă din istoria sa, făcînd un nou salt civilizațional și nu se poate exclude faptul că, în prima etapă, va duce la o scindare internă, în care religia va juca din nou un rol principal.

Faptul că mass-media ignoră cu încăpățînare alinierile geopolitice care îl ghidează pe Biden, și se concentrează asupra imaginii și abilității sale de a se comporta, se datorează dorinței acesteia de a combate moștenirea lăsată de fostul președine american Donald Trump. Este evident că orice construcție strategică a actualei administrații americane va fi combătută de oponenții săi interni dacă  vor cîștiga în 2022 și mai ales în 2024. Biden, desigur, speră că America conservatoare și liberală va fi implicată printr-o ostilitate comună față de China: s-a dovedit însă că un dușman comun nu unește întotdeauna adversarii. Acest lucru îl îngrijorează personal pe Biden, dar și presa corporatistă, mai mult decît orice altceva. Chiar mai mult decît amenințarea chineză. Deci, actualul motto al elitei liberale americane nu pare a fi „Totul pentru lupta împotriva Chinei!”, ci, mai degrabă, „Totul pentru lupta împotriva trumpismului!”.

D.A.