- 15-04-2024
- 0 Comentarii
- 40
- 0
Ați observat ce vocabular arogant au ăștia de la Bruxelles? Ei au „ambiții”, ei „nu vor permite lui X să facă sau să nu facă ceva”, ei „sancționează” etc. Ei sînt în centrul lumii, voința și dorințele lor primează, ei sînt stăpînii lumii. Aroganți, mîndri, egoiști și din cauza asta, pot spune, foarte... bătuți în cap. Știți, ca și mine, că le tremură lenjeria intimă pe ei, ca să nu zic pur și simplu chiloții, că e urît, de frica alegerilor din luna iunie a.c. cînd, desigur, extrema dreaptă și populiștii, conservatorii și toți ceilalți proști și needeucați din Europa vor cîștiga un număr suficient de mare de voturi încît să le încurce lor socotelile.
Citez din publicația UnHerd: „La doar două luni de la alegerile pentru Parlamentul European, rezultatul final pare aproape hotărît. «O preluare a puterii de către extrema dreaptă este în curs», avertizează experții «Foreign Policy». «De data aceasta, amenințarea de extremă dreaptă este reală», adaugă profeții «Politico». Chiar dacă Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta va rămîne cel mai mare grup din Parlament, cei mai mari cîștigători sînt de așteptat să fie cele două grupuri din dreapta PPE: Identitate și Democrație (ID) și Conservatorii și Reformiștii Europeni. (ECR)“.
„Potrivit ultimelor sondaje, numai ultimele două grupuri ar putea reprezenta mai mult de 20% din europarlamentari și ar avea aproape la fel de multe locuri ca PPE.
Dacă adăugăm acei europarlamentari din partidele de dreapta care nu sînt în prezent afiliați la niciun grup, cum ar fi cei de la Fidesz, al lui Viktor Orbán, o coaliție populistă de dreapta ar putea apărea, pentru prima dată în istoria Parlamentului European, care să distrugă marea coaliție a celor trei grupuri centriste (PPE, S&D și Renew Europe) care conduc în prezent instituțiile UE. Este mai ușor de spus decît de făcut, totuși. În afară de imposibilitatea unei alianțe între PPE și ID, partidele de dreapta-populiste din Europa sînt departe de a fi un front unit. De fapt, cu sondajele care arată o cursă foarte strînsă între ECR și ID pentru poziția de al treilea partid ca mărime în Parlamentul European, cele două grupuri – și liderii lor neoficiali, Giorgia Meloni și Marine Le Pen – sînt în prezent angajate într-un bătălie acerbă pentru conducerea dreptei europene. Acest lucru a fost pus în evidență la începutul săptămînii trecute, cînd grupul ID – care include Liga lui Matteo Salvini din Italia, Mitingul Național al lui Marine Le Pen din Franța, AfD din Germania și Partidul Libertății din Austria – s-au reunit la Roma pentru o convenție. Salvini și Le Pen și-au reafirmat refuzul de a sprijini un al doilea mandat pentru președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen (VDL) și au criticat-o pe Meloni că nu a exclus un acord cu PPE cu privire la realegerea lui von der Leyen.
În ultimii doi ani, Meloni a dezvoltat o relație strînsă cu von der Leyen, alăturîndu-se în vizite diplomatice europene în Tunisia și Egipt pentru a reduce migrația. Motivul este înrădăcinat în interesul propriu: Meloni consideră că perspectiva menținerii unui aliat puternic la Bruxelles este vitală pentru supraviețuirea guvernului ei, chiar și cu prețul dezamăgirii alegătorilor și al propriului ei aliat de coaliție. Preocupările lui Le Pen, pe de altă parte, sînt foarte diferite: pe măsură ce se pregătește pentru o confruntare cu Macron, are nevoie de fiecare vot al nemulțumiților pe care îl poate obține”.
Așadar comuniștii lui von der Leyen țin neapărat să-i distrugă pe toți cei care le-ar putea amenința pozițiile. Aici o mînă de ajutor le dă și Meloni, o altă mincinoasă de teapa Ursulei, motiv pentru care sînt așa apropiate. Nu știu ce caută individa asta în ECR, cînd locul ei e alături de PPE sau Renew, în nici un caz alături de oamenii normali din ECR. Că Meloni e un cal troian în interiorul coaliției conservatoare o spune foarte clar Mathilde Androuët, președintele Fundației ID: „Nu ne vom minți pe noi înșine: urmărim cu mare atenție sprijinul ECR pentru von der Leyen, deoarece va fi un element foarte, foarte dezbinător”.
În apărarea ei, Meloni a continuat să evite un răspuns tranșant spunînd că „«problema nu este președintele Comisiei, problema este majoritatea care îl susține pe președinte, pentru că această majoritate este cea care decide politica în Europa», a spus ea. Cel mai important, a susținut Meloni, este «să obținem o majoritate de centru-dreapta» în Parlamentul European – chiar și cu prețul unui posibil compromis cu von der Leyen”.
Problema realegerii lui von der Leyen dezvăluie rupturi profunde în cadrul dreptei europene – și nu doar între PPE și conservatorii de dreapta. Chiar și în cadrul grupului ECR, multe dintre cele mai mari partide naționale – inclusiv Partidul Lege și Justiție din Polonia, Vox în Spania și Reconquête în Franța – se opun ferm unui al doilea mandat pentru von der Leyen, fiindcă a avea unul dintre cele mai mari și mai puternice partide populiste de dreapta din Europa care să susțină o nouă „coaliție Ursula”, împreună cu Macron și socialiștii, ar fi o lovitură uriașă pentru orice pretenție conform căreia conservatorismul reprezintă o alternativă viabilă la mainstreamul politic european.
Și totuși, ar fi o greșeală să aruncăm toată vina pentru asta pe Meloni, continuă să scrie UnHerd. „Realitatea este că disputa cu privire la realegerea lui von der Leyen reflectă, de asemenea, dezacorduri ideologice fundamentale între partidele-populiste de dreapta din Europa, în special pe probleme geostrategice. Partidele care alcătuiesc ECR, de exemplu, toate au în general o puternică orientare transatlantică, pro-NATO și s-au declarat în favoarea sprijinului militar pentru Ucraina. Critica fermă la adresa Rusiei de către grupul ECR în ansamblu a fost ilustrată recent de semnarea unei declarații comune privind sprijinul militar suplimentar pentru Ucraina, în ianuarie 2024, împreună cu PPE, S&D, Renew și Verzii. Între timp, grupul ID este profund împărțit în legătură cu această problemă. Liga lui Salvini, care a avut anterior legături strînse cu Rusia și Vladimir Putin, s-a aliniat acum la curentul politic dominant din Rusia-Ucraina, în timp ce partidul finlandez anul trecut a lăsat
ID pentru ECR, în mare parte din cauza dezacordurilor cu privire la Rusia. În schimb, atît Mitingul Național,
cît și AfD au adoptat o poziție mult mai critică cu
privire la sprijinul UE-NATO pentru Ucraina, în timp ce multe partide din ID fie s-au abținut, fie au votat împotriva oricărei rezoluții referitoare la relațiile NATO. Diferențe fundamentale similare există în ambele grupuri în ceea ce privește alte aspecte strategice cruciale - cum ar fi aderarea la UE, extinderea europeană și China - precum și în chestiuni sociale și economice”.
Dacă comuniștii din PPE, PS și Renew, în frunte cu dama de pică Ursula, fac tot posibilul pentru a-i dezbina pe oponenții lor așa cum am văzut mai sus, iată că ei au în mînă arma economică cu care pot modela comportamentul oricărei națiuni așa-zis suverane care face parte din Uniunea (sovietică) Europeană. Problema e că nici unul dintre conducătorii acestor națiuni nu are curajul să o șantazeze pe Ursulica cu ieșirea din Uniune și pe americani cu cea din NATO fiindcă e clar că dacă nu pui presiune pe păpușarii americani care trag de sforile Ursulei nu o să rezolvi nimic, iar apoi să le explice cum vor adera la BRICS, ceea ce ar însemna implicit alianță militară cu Rusia și China.
Să vedem cum descriu jurnaliștii de la UnHerd folosirea armei economice de către comuniștii de la Bruxelles. Citez: „În cele din urmă, cel mai mare obstacol în calea apariției unui front european de dreapta-populist unit are puțin de-a face cu diferențele ideologice ale partidelor, dar este legat de natura Uniunii Europene însăși. Datorită gradului de control economic și financiar pe care Bruxelles-ul îl exercită asupra statelor membre, în special asupra celor care fac parte din zona euro, chiar și guvernele populiste nu au de ales decît să respecte dictatele UE.
La urma urmei, UE nu a avut nicio reținere în a recurge la șantaj financiar și monetar în trecut, inclusiv împotriva țărilor care nu fac parte din zona euro, așa cum a făcut recent cu Ungaria, după ce Orbán a amenințat cu veto ultimului pachet de sprijin al Ucrainei. Amenințarea Bruxelles-ului de a sabota economia Ungariei spunea despre mentalitatea neocolonială care domină instituția UE – și despre cît de departe va merge UE pentru a aduce la cale guvernele recalcitrante. Rezultatul este că partidele populiste, în special din zona euro, își pot permite să fie radicale doar în măsura în care sînt în opoziție, dar sînt forțate să-și trădeze promisiunile electorale odată ce ajung la putere.
Acest lucru explică diferențele dintre grupurile ECR și ID: în timp ce primul include mai multe partide care au fost sau sînt în prezent la guvernare, partidele membre ID au jucat în mare măsură un rol de opoziție în țările lor. Dacă ar ajunge la guvernare, și-ar renunța rapid la radicalism, așa cum au făcut alții înaintea lor. Într-adevăr, cu toate criticile ei la adresa lui Meloni, adevărul este că însăși Le Pen, în încercarea ei de a deveni următorul președinte al Franței, trece deja printr-un proces de «melonizare» – abandonînd platforma ei anti-euro și îndulcindu-și poziția față de Rusia-Ucraina. și NATO.
Înseamnă că ar fi naiv să presupunem că o majoritate de dreapta în Parlamentul European ar schimba această stare de lucruri, avînd în vedere că puterea reală în UE este exercitată în altă parte – în Comisie, în Consiliu și în Banca Centrală Europeană. Nici nu există nicio garanție că alegerea mai multor guverne populiste de dreapta ar crea condițiile pentru schimbarea UE din interior.
În ciuda tuturor eforturilor de «europenizare» a politicii de pe continent, politica europeană este încă condusă de dinamica economică, geopolitică și culturală națională – și acestea vor continua să difere puternic între națiuni, indiferent de afinitatea ideologică dintre guverne. Refuzînd să recunoască elefantul din cameră – incompatibilitatea fundamentală și ireconciliabilă dintre UE și democrație –
populiștii de dreapta de pe întregul continent se pregătesc, din nou, pentru înfrîngere”.
Concluzia le aparține celor de la UnHerd, fiindcă eu cred că un număr consistent de parlamentari în partidele din grupul conservator ECR și în celelalte aliate cu el va putea să mai pună frînă inițiativelor socialiste și marxiste ale Ursulei și găștii ei. Trebuie să trimitem cît mai mulți europarlamentari români în ECR, alături de domnul Cristian Terheș pe care, în ceea ce mă privește, îl voi vota cu ambele mîini.
T.I.
2.6 C