Ucraina nu poate cistiga
  • 17-06-2024
  • 0 Comentarii
  • 33
  • 0


Am sugerat asta încă de la începutul războiului, cînd toți seniorii fornăiau plini de nerăbdare să omoare cît mai mulți ruși și să spulbere țara de pe fața pămîntului. Bineînțeles că am fost luat la mișto. Nu doar eu (că nu am fost singurul), ci toți cei care au avut aceeași părere. De la o vreme au început să se prindă de asta și capetele pătrate care conduc UE și SUA, iar articolul din Politico, din care am să citez în continuare, se referă exact la faptul că fără ajutorul occidental Ucraina nu poate cîștiga, adică nu poate elibera teritoriile ocupate de ruși. Eu cred că indiferent de ce ajutor vor primi ucrainenii, e cam tîrziu să mai facă ceva contra Rusiei. Citez din Politico: „În ciuda timpului și a capitalului politic cheltuit pentru ajutorul de 60 de miliarde de dolari acordat Ucrainei, unii oficiali ai administrației Biden sînt sceptici în privința faptului că este suficient ca Ucraina să cîștige războiul cu Rusia“.
„Dinamica cîmpului de luptă s-a schimbat mult în ultimele luni, în parte pentru că Ucraina a rămas fără arme și muniție, în timp ce Congresul a dezbătut acordarea mai multor ajutoare. În acea perioadă, Ucraina s-a luptat să mențină teritoriul estic, deși nici Rusia nu a înregistrat cîștiguri semnificative. (fiindcă nu o interesează decît să mențină ceea ce a ocupat pînă acum.) Rusia menține un avantaj al armelor și ar fi nevoie de mult timp pentru a recupera pierderile teritoriale. Oficialii americani pun, de asemenea, întrebări despre tacticile și prioritățile Ucrainei, mai ales după ce contraofensiva de la Kiev a eșuat, distrugînd forțele materiale și moralul.
«Obiectivul imediat este de a opri pierderile ucrainene și de a ajuta Ucraina să-și recapete elanul și să schimbe direcția pe cîmpul de luptă. După aceea, scopul este de a ajuta Ucraina să înceapă să-și recîștige teritoriul. Vor avea ceea ce au nevoie pentru a cîștiga? Pînă la urmă, da. Dar nu este o garanție că o vor face. Operațiunile militare sînt mult mai complicate decît atît», au declarat oficialii”.
Pe Capitol Hill, parlamentarii își exprimă îngrijorarea dacă mai multe arme furnizate de SUA pot duce la o înfrîngere a Rusiei sau dacă este suficient pentru a opri temporar invazia. „Aceasta
este întrebarea”, a spus un consilier al Senatului Democrat.
„Răspunsul contează foarte mult. Victoria împo­triva Rusiei înseamnă că Ucraina își va recupera cea mai mare parte sau tot teritoriul său abia după 10 ani de război, ultimii doi reprezentînd atacul total al lui Vladimir Putin. Biden, la semnarea pachetului de ajutor pentru Ucraina de miercuri, a subliniat că Rusia își folosește armata pentru a viza infrastructura civilă, subliniind nevoia de a spori puterea de foc a Kievului. «Au ucis zeci de mii de ucraineni, au bombardat spitale... grădinițe, silozuri de cereale, au încercat să cufunde Ucraina într-o iarnă rece și întunecată», a declarat Biden” (ce melodramatic e tataia Biden).
Purtătorul de cuvînt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a sugerat marți că Ucraina încă nu are un plan complet pentru a învinge Rusia, deși SUA ar fi în discuții pentru a ajuta la cristalizarea unuia. „Vom putea continua să avem conversații cu ucrainenii despre strategia lor pe termen lung de a respinge agresiunea rusă și apoi de a adapta pachetele viitoare pentru a satisface aceste nevoi”. Cum, măi băieți? Voi încă nu aveți o strategie de a învinge Rusia? După doi ani jumătate de război? De fapt, ce mă mai mir? Asta a spus și Zelenski la un moment dat: „Noi ne gîndim la ziua de mîine nu la viitor”.
Administrația Biden a susținut de mult timp că Kievul va decide cum se va încheia războiul, fie prin împingerea forțelor ruse înapoi peste graniță, fie printr-un acord favorabil la masa negocierilor. Dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă că națiunea sa trebuie să lupte pînă cînd Peninsula Crimeea, teritoriul de est al Donbass-ului și alte părți ale țării vor reveni sub controlul său. Indiferent dacă se afirmă sau nu, această poziție obligă Statele Unite într-un conflict mult mai lung, fără nicio garanție că Zelenski își va atinge obiectivele.
„Există o mulțime de dezbateri despre cum arată un final cîștigător pentru Ucraina în acest moment”, a declarat un oficial al Senatului Democrat. Administrația Biden deplînge faptul că lunile de deliberare a Congresului au lipsit Ucraina de arme pentru a împinge Rusia în spate în lunile cruciale de război. „Este cu siguranță posibil ca Rusia să obțină cîștiguri tactice suplimentare în următoarele săptămîni”, a declarat miercuri Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională.
Cel mai rapid pachet de ajutoare îndreptat către Ucraina va totaliza 1 miliard de dolari și va include arme cu rază lungă de acțiune a Sistemului de rachete tactice ale armatei pe care Kievul și le-a dorit de mult. Democrații și republicanii sugerează că viitorul Ucrainei depinde mult mai mult de ceea ce oferă Biden decît de suma în dolari.
„Administrația trebuie să trimită arme de înaltă calitate, cum ar fi ATACMS, astfel încît Ucraina să poată înclina balanța”, a spus reprezentantul Don Bacon (R-Neb.), un reprezentant al Casei Armate, membru al comitetului de servicii. Armele alea vor fi capabile să distrugă, de exemplu, Podul Kerci – un simbol al independenței Crimeei. Atunci e posibil ca reacția rușilor să fie una violentă, iar cei care o vor încasa vor fi tot amărîții de ucraineni, că alde Boris Johnson sînt departe.
„Oficialii administrației Biden cred că cei 60 de miliarde de dolari vor fi suficienți cel puțin pînă la sfîrșitul acestui mandat prezidențial. În cazul în care Biden cîștigă în fața fostului președinte Donald Trump, nu este clar dacă va trebui să ceară Congresului o altă autorizație. În cele șase luni necesare Camerei conduse de republicani pentru a acorda ajutorul Ucrainei, membrii seniori ai echipei lui Biden – de la directorul CIA Bill Burns, pînă la secretarul Apărării Lloyd Austin – au afirmat că Ucraina va pierde războiul în 2024 fără material ofensiv și defensiv suplimentar de la SUA. Fără acest sprijin, cel mai mult ar putea face Ucraina era să-și apere pozițiile, deși SUA se așteptau ca forțele ruse mai bine echipate să treacă în cele din urmă prin liniile de apărare pentru a ocupa mai mult teritoriu.
Războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei generează ordinea globală și modul nostru de viață. În vremuri ca acestea este esențial ca noi, democrații cu valori comune, să fim uniți cu sistemele autoritare – așa cum facem astăzi, așa cum vom face mîine – este de părere Andreas Michaelis, ambasadorul Germaniei la Washington.
Mulți analiști ai conflictului insistă că dilema este artificială. Tranșa de ajutor ar trebui să fie acordată doar dacă îmbunătățește poziția de luptă și negociere a Ucrainei împotriva Rusiei, a spus Samuel Charap de la RAND Corporation”.
Cert e că și cu mama armelor americane, ce a pierdut Ucraina e pierdut definitiv și, cu cît mai repede vor înțelege asta, cu atît mai bine.

IOAN TEODOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite