De multe ori am auzit fel și fel de povești din viața oamenilor, spuse de ei cu diferite ocazii... Întâmplări adevărate sau născocite pentru a stârni curiozitate în rândul auditoriului... Discuții care stau la îndemâna oricui, ele fiind benefice pentru stabilirea unui echilibru emoțional, pentru că fiecare om trăiește în felul lui tristețile sau bucuriile celui cu care se mărginește ca mediu social... La viața noastră, ne-am mărginit cu fel și fel de persoane, unele mai hazlii decât altele, sau mai avare decât altele, mai parșive decât parșivii, în general, fără ca tu, om cinstit, să știi ce ascunde aproapele de lângă tine, cu ce gânduri te întâmpină și cu ce scop se apropie sau se îndepărtează de tine, suflet din plămada bunei-credințe... Și chiar dacă le-ai făcut cândva vreun bine, la o adică, dacă este vorba de vreun interes al lor, nu ai scăpare de raghila mâinii lor... E în legea firii că, oricât ai fi de bun, nu poți mulțumi pe toată lumea, și nici nu ai cum să fii prieten cu toată lumea. Eu nu am avut prieteni mulți la viața mea... Poate că nu am fost nici prietenul meu, al propriei mele ființe, pentru că nu am știut să mă dezvolt într-o anumită arie... Astăzi, după o experiență de viață, rătăcind mai tot timpul cu jugul pe umeri prin lumea asta meschină, am ajuns la concluzia că omul este inamicul numărul unu al omului, chiar dacă i se declară prieten, ademenindu-l cu privirea sa aparent blajină. Pentru că în hidoșenia lui, el se crede mai marele tău făcător de minuni pentru tine și familia ta... Mai devreme sau mai târziu, va ieși la lumină adevărata lui față, și se va vedea cât a fost el de om pe această lume pământeană și cât de viclean. Din păcate, lumea nu duce lipsă de astfel de specimene și nu va scăpa de ele, fiindcă, de la un timp, se tot înmulțesc precum șobolanii... Cât va fi Pământul, omul se consideră, în sinea sa, atoateștiutor și atotstăpânitor al lumii. De aceea, încearcă pe diverse căi să blameze, cu o inconștiență crasă, chiar pe Creatorul său, vorbind, și nu pe la colțuri, ci chiar în adunări publice, cum că Dumnezeu este o fabrică de bani pentru unii, că e folosit ca momeală pentru prostime, și asta, doar pentru a contribui cu clicile lor la câștiguri și îmbogățirea escrocilor și a altor categorii de semeni puși pe căpătuială. Nu zicem că este adevărat și că așa ar fi, ci susținem ideea că lumea se află într-o continuă transformare, pe toate palierele: spiritual, sentimental, moral... Aici intervine declicul social, emoțional, pentru că nu toți oamenii înțeleg că spiritul este cel care dă impuls voinței omului de a persevera și de a fi stăpân pe viața sa și pe bunurile sale, nicidecum pe suferința altora, de pe urma cărora profitorii au de câștigat... De multe ori am auzit cum că omul este dat naibii atunci când își propune să realizeze ceva și când vrea să își atingă un scop anume, privind propriile interese. Dar nu doar prin puterile sale, ci mai mult prin ajutorul celor din jur, care, spre spaima noastră, nu vine de la necunoscutul din tramvai, de pe țărmul mării sau mai știm noi de unde... Spaima noastră vine de la acei oameni care zic că Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru ca, în final, să-i vezi că-și dau cu topoarele în cap, iar lumea în care cu toții trăim are la bază minciuna, golănia, sfidarea tuturor... Am spus-o de fiecare dată, și o vom spune cât vom trăi pe această lume, că omul este ca o fiară sălbatică, gata de a ieși la atac și a-și sfâșia aproapele, fiindcă toate problemele pornesc din interiorul unei comunități, a unei familii. Urmărind știrile care sunt propagate la televiziune, la radio, în presă, vedem că cele mai oribile lucruri se petrec în familie... Toată lumea constată, vede,  vorbește, iar omul umblă într-o bulibășeală de nedescris în toate părțile, ca o oaie capie, și nu pentru a-și face un rost în viață, ci doar un culcuș mai acătării, pe seama oamenilor slabi de înger. Din păcate, în momentul de față, după felul cum evoluează omenirea nu se mai poate vorbi de sentimente între oameni, de dragoste adevărată între prieteni, între parteneri, între părinți și copii, câtă vreme ura și dușmănia sunt prezente la tot pasul printre noi, gata să explodeze de la probleme minore, dar mai cu seamă de la cele materiale. Despre ce fel de lume vorbim? O vedem cu toții, mergând la piață, la sfânta biserică, dar, de fiecare dată, mulți dintre noi ascundem de cel din preajma noastră ceea ce el niciodată nu va ști, până când buboiul se sparge, iar rugăciunea, în asemenea situație, nu mai are niciun efect și nici nu mai poate să vindece o rană deschisă de cel de la care nici nu te așteptai. Aceasta este lumea modernă în care trăim. Aceasta este viața noastră, cu toate necazurile și bucuriile ei, dar și, adeseori, cu gândurile ascunse ale unora de a face în așa fel încât cei apropiați ție să fie păgubiți, fie că e vorba de colegul de serviciu, de soție, de soț, de prietenul de petreceri. Aceasta este lumea de care nu avem cum să ne dezicem, indiferent câte concepte și teorii le vom răsuci pe toate părțile. În concluzie, omul de azi este ființa cea mai hidoasă pe care planeta nu a mai cunoscut-o până în zilele de acum, când tot omul zice că este credincios, evlavios, blând, cu Dumnezeu și Maica Domnului în suflet. Până la proba contrarie, când se va vedea cu adevărat care îi sunt fața și scopul său: de a domina și a profita de pe urma celor, cum am zis, slabi de înger. Doamne, fă ceva ca oamenii din vremurile de acum să se întoarcă la un comportament uman, blând, în care să nu primeze partea materială, fiindcă îndepărtarea de Tine înseamnă uciderea lentă a spiritului uman, prin sărăcie globală, terorism și războaie cât nu poate cuprinde viața aceasta destul de scurtă, anevoioasă, bolnăvicioasă, sărăcăcioasă, pe un pământ atrofiat de lacrimi și egoism.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „Amurg sentimental”