Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale a zguduit din temelii calculele politice convenționale. Cu George Simion intrând în turul al doilea alături de Nicușor Dan, suveraniștii au toate motivele să jubileze: nu doar că „omul lor” a trecut de bariera simbolică a turului I, dar a și înfrânt candidați susținuți de sistem, de partide vechi și de aparate grele de campanie. A fost un vot care să răzbune cele întâmplate în decembrie anul trecut. S-a pus ștampila cu greutate, ca o lovitură la ficat adresată celor care nu mai sunt doriți la putere.
Pentru suporterii suveraniști, această victorie este una de etapă, dar cu valoare istorică. Este dovada că discursul național, direct și fără filtre, are rezonanță într-o Românie obosită de tehnocrație sterilă și compromisuri europene. Campania lui George Simion – intensă, dar consecventă – a reușit să coaguleze nemulțumiri diverse sub aceeași umbrelă a mândriei naționale și a răzbunării pentru turul doi care nu a mai fost dat înapoi.
Așadar, George Simion, candidatul cu cel mai clar și vocal discurs suveranist, a intrat în turul al doilea alături de Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei și exponent al unei drepte tehnocrate, reformiste și urbanizate, după o spectaculoasă răsturnare de situație petrecută pe la ora 00:20 în noaptea de duminică spre luni, când Nicușor Dan l-a detronat pe Crin Antonescu.
Faptul că unul dintre cei doi finaliști vine dintr-o zonă complet ignorată acum câțiva ani de establishment – cea a naționalismului popular – este o dovadă că tectonica socială s-a schimbat.
Pentru alegătorii suveraniști, acest moment este o răzbunare simbolică. Nu doar împotriva unei elite care i-a ignorat, ci și împotriva unei narațiuni dominante care îi prezenta ca o minoritate gălăgioasă, fără consistență electorală. Pentru electoratul suveranist, mesajul e clar: „ne-am făcut loc la masa mare”. Cu lozinci simple, dar cu impact, și cu un ton care a ignorat corectitudinea politică, George Simion a dat voce unei părți a populației care se simțea ignorată și disprețuită. Acum, în turul doi, rămâne de văzut dacă această voce se poate transforma într-o majoritate.
Diferența dintre cei doi este profundă: unul vorbește despre națiune, celălalt despre sistem; unul ridică drapelul identității, celălalt cel al progresismului pe care eu l-am considerat mereu retrograd, nu progresist. Nicușor Dan vine cu imaginea unui om integru, calm, calculat. Dar tocmai această imagine îl face mai greu de conectat cu electoratul emoțional, cel care votează cu inima și simte că țara i-a fost luată.
În timp ce el promite „normalitate”, Simion promite „răsturnare”. Și, uneori, alegătorii preferă curajul haotic în locul liniștii sterile.
Un lucru e sigur: suveranismul nu mai e doar o pată de culoare. E o forță care a intrat în finală. România nu mai e doar spectatoare la propriul destin. Pentru prima dată după mult timp, avem un candidat care nu vorbește despre „standardele europene”, ci despre „inima românească”.
George Simion nu e un politician perfect – și nici nu pretinde. Dar e simbolul unei rupturi. Pentru unii – speranță, pentru alții – pericol. Pentru toți, însă, e o realitate.
Acum, Simion intră în turul doi cu un avantaj moral în fața unei părți importante a electoratului: el este perceput ca „omul care a îndrăznit”. A îndrăznit să sfideze partidele mari, să nu se alinieze conveniențelor diplomatice, să rostească mesaje incomode și să stea de vorbă cu cei uitați de elite. A fost huiduit, ironizat, dar a ajuns aici – în postura de finală – în ciuda tuturor piedicilor.
Turul doi nu mai e despre alegerea între stânga și dreapta. E despre alegerea între o Românie care urmează și o Românie care decide. Simion vs. Nicușor Dan e, de fapt, o întrebare adresată tuturor: mai credem că putem merge pe drumul nostru sau vom continua să cerem voie?
Un lucru e sigur: suveranismul e o forță care joacă finala. Pentru prima dată după mulți ani, românii au șansa reală de a alege un drum care nu vine dictat de afară, ci izvorăște din inima acestui neam. George Simion e omul care a avut curajul să spună „nu” atunci când alții au tăcut, să meargă printre oameni când alții se ascundeau în birouri.
Acum nu mai e vorba doar de un om. E vorba de o direcție. De un semnal. De o chemare. Dacă vrem o Românie care să se respecte și să fie respectată,
o țară cu rădăcini, nu doar cu directive, e timpul ca cei care au fost priviți de sus să se ridice. Nu cu ură, ci cu demnitate.
România suverană nu se mai cere. Se construiește. De ani buni, ideea unei Românii care se conduce singură, care nu se rușinează de valorile ei, care își afirmă dreptul de a decide, a fost tratată ca o fantezie. Acum, ea e pe buletinul de vot.
Intrarea lui George Simion în turul al doilea nu e doar o victorie electorală. E o dovadă că mii, sute de mii de români nu mai acceptă etichetele, disprețul și ignoranța sistemului. E semnalul unei rupturi de conveniențele care au ținut România într-un pas de defilare dictat din afară.
Cine ar fi crezut? George Simion – băiatul de pe baricade, din piețe, din marșurile ignorate de televiziuni – ajunge în turul doi. Asta nu mai e doar o competiție electorală. E o bătălie între două Românii: una care tace și înghite, alta care strigă și nu mai acceptă.
George Simion spune lucrurilor pe nume, apără România acolo unde alții cer voie. A enervat pe toți cei care se cred stăpâni ai țării. Și, tocmai de aceea, e în turul doi.
Pentru suveraniști, turul doi nu va fi despre partide. Va fi despre direcție. Despre demnitate. Despre a pune România pe picioarele ei, fără să ceară voie de la Bruxelles sau Washington. Votul pentru Simion nu e un moft. E o declarație.
Mă aștept ca în următoarele săptămâni să auzim că George Simion a făcut lucruri pe care nici el nu le știe. Propun să nu ne lăsăm păcăliți de etichete și scenarii scrise prin studiouri! Nu mai e timp de neutralitate. Acum e momentul în care poporul poate bate sistemul.
Votul pentru Simion nu este neapărat un vot pentru un om, ci pentru o direcție. Pentru un ideal – poate imperfect, dar sincer. Nicușor Dan reprezintă ceva ce nimeni nu-și mai dorește să vadă la Cotroceni. Alegerea e clară: trecutul în genunchi sau viitorul curajos?
România suverană nu mai e o iluzie. E o opțiune. Și, mai ales, e o responsabilitate.

IOAN TEODOR