- 23-11-2015
- 0 Comentarii
- 134
- 0
Scriu aceste rînduri într-o frumoasă zi de toamnă aurie, la începutul lunii lui Brumar, lună în care s-a născut Corneliu Vadim Tudor. E păcat că Tribunul nu a mai apucat ziua de 28 noiembrie, data la care, în urmă cu 66 de ani, s-a ivit pe acest pămînt, cu misiunea de a încerca să facă bine oamenilor şi să schimbe ceva din ,,orînduiala cea crudă şi nedreaptă”, cum o numea genialul Mihai Eminescu. El şi-a făcut datoria atît timp cît i-a permis Dumnezeu, care, se pare că l-a vrut la dreapta lui, mult prea devreme, spunem noi. Acum se odihneşte, în sfîrşit, după atîtea zile şi nopţi de trudă şi chin pentru slujirea României, a poporului din mijlocul căruia a apărut: izvor de apă vie, rîu neliniştit, apoi, fluviu dezlănţuit şi devastator pentru lichele şi canalii, şi pentru toţi trădătorii ţării. El s-a dus în pămînt, dar spiritul lui este viu, trăieşte. ,,E aici, cu noi, alăturea de noi, şi cu cei ce-or veni după noi”.
GEORGE MILITARU
1.9 C