TREZEŞTE-TE, ROMÂNIE, NU E VREME PENTRU MOARTE
  • 10-11-2015
  • 0 Comentarii
  • 101
  • 0

Unii zic de ţara noastră c-ar fi stînă fără cîini

Că am fi doar biete umbre nu sămînţă de stăpîni

Că ne-am ţigănit cu toţii, ni s-a dus în lume buhul

Că am fi doar cerşetori şi săraci de tot cu duhul

 

Că la porţi în calea noastră mai-marii dispreţ au pus

Că am fi chiar oaia neagră imigrantă în Apus

Şi nu ne mai crede nimeni c-am fi harnici,

c-am fi buni

Ne-au ştanţat: sîntem o şleahtă de bandiţi

şi de nebuni

 

Că le-am vînzolit himera de a fi în toate regi

Pentru Occident noi sîntem doar eczeme,

gîlme, negi

Sîntem sclavi doar buni de muncă şi de umilinţe

crunte

Ce cărăm în cîrcă zilnic viaţa noastră

cît un munte

 

Şi ne pun pe coji de nucă, şi ne dau teme acasă

Toată batjocura lumii grumazul în jug ne-apasă

Şi nu le este ruşine, nu le pasă de copii

Pentru fiarele acestea sîntem doar cadavre vii

 

Că aşa le raportează cohorta de trădători

Ce blestem pe-această ţară să n-aibă conducători

Să o apere de pegra ce ne creşte pe obraz

De unde atîta scursură şi-aşa lipsă de curaj?

 

Cine soarta s-o întoarcă azi din nou în vechiul curs?

Unde mai sînt dacii liberi îmbrăcaţi în piei de urs?

Unde este Burebista, Decebal cel necuprins

Care nici măcar în moarte nu s-a dat altora prins?

 

Unde sînt eroii mitici: Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai?

Cine să-şi mai pună viaţa zălog ăstei guri de rai?

Cine să conducă ţara prin deşertul de amar?

Să ridicăm Sfînta Cruce-n calea neamului barbar

 

Să se-arunce cu aghiazmă-n iubitorii de arginţi

Să ne apere de demoni-azi în îngeri travestiţi

E-o Siberie în cuget, e o jale în simţiri

Toată ţara e o rană de dureri şi neîmpliniri

 

Şi nu s-o-ntîmpla minunea de-a ieşi din veac

pe brînci

Dacă nu găsim puterea de-a fi iar acele stînci

Care-au stat zid în furtună înfruntînd

poftele morţii

Două mii de ani de lupte în slujba Creştinătăţii

 

Aşadar, nu sîntem singuri îngropaţi în dor şi jale

Sîntem copiii dreptăţii în Grădina Maicii Sale

Nu eşti singur şi desigur singur nu mai sînt nici eu

România are-o mamă, mama are-un Dumnezeu

 

Haideţi să fim demni de soarta ce ne-a fost

înscrisă-n sînge

Auziţi cum pe afară vlaga noastră scursă plînge

Suflete de daci zvîrlite în neagra străinătate

Întorceţi-vă acasă să ne facem noi dreptate

 

Să ne recroim destinul înghiţit de vîntul stepei

Să n-aibă copiii noştri soarta cruntă a otrepei

Încă nu-i tîrziu se poate să ieşim din ăst noroi

N-o să ne ajute nimeni dacă nu ne ajutăm noi

 

Haideţi, fraţii mei, acasă întoarceţi-vă curînd

Patria vă este mamă, mama vă este în gînd

Capul sus! Inima-n piept să vă are ca un plug

Să rupem lanţul ce leagă viaţa noastră de un jug

 

Să ne scuturăm de frica ce ne-au tot băgat-o-n oase

Să renască-n România iarăşi zilele frumoase

Că aici nu sîntem robii, noi de fapt sîntem stăpînii

Să cunoască omenirea cine-au fost şi sînt românii

 

Fiii cerului şi-ai Crucii de Dunăre legănaţi

Cerbii ce străbat văzduhul îngropat între Carpaţi

Pescăruşii ce se-afundă în străfundurile mării

Curcubeie ce se-agaţă de perdelele visării

 

Sîntem doina legănată de bătrîni cuminţi în plete

Sîntem dorul care aleargă prin ochi albaştri de fete

Sîntem ce-a ivit pe lume Creatorul mai frumos

Noi sîntem blîndeţea lumii de pe chipul lui Christos

 

Unii zic de ţara noastră c-ar fi stînă fără cîini

Că am fi doar biete umbre într-o casă de nebuni

Se înşeală şi-or să vadă negreşit pe pielea lor

Cîtă măreţie ascunde, ce sublim e-acest popor

 

Care astăzi se trezeşte dintr-un somn nepămîntesc

Pînă şi îngerii nopţii, Românie, te iubesc

Şi-ar dori să-ţi vină acasă toţii copiii de departe

Trezeşte-te, Românie, nu e vreme pentru moarte!

ADI SFINTEŞ

(Din volumul „Elegii tricolore”)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite