Trec anii
  • 16-10-2023
  • 0 Comentarii
  • 146
  • 0

23 octombrie 1933. O zi din calendar, importantă pentru mine, fiindcă atunci am venit pe lume. Cei 90 de ani îmi pare că i-am parcurs în cîteva minute. Trăiesc, acum, doar clipa din prezent și, fără îndoială, dar nu știu cînd, despre mine se va spune, la un moment dat, ,,absent”. Apoi, se așterne uitarea și numele mi se va pierde în neant.
Nu sînt vrednică să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa divină, pentru tot ce mi-a dat, fie numele Său binecuvîntat.
Mă descurc cu greu, deși am muncit 38 de ani. Sînt bucuroasă că sînt în viață și, în ,,toamna” vieții, mă simt o adevărată ,,primăvară”. Iubesc tot ce mă înconjoară, deși n-am destul cît să fac față nevoilor zilnice, și nici putere. Speranța pentru mai bine nu mai e lîngă mine, a plecat în vacanță, uitînd să se mai întoarcă.
Ceva se întîmplă în jurul nostru și în întreaga natură: oameni săraci și plini de ură, incendii, omoruri, războaie nemiloase, cu nenumărate victime printre civili, cu atentate la istorie și la cultură. Mă uit la televizor și văd un fel de furtună ce lasă în urmă zile amare. De bani ispitită, omenirea pare rătăcită.
Poate, cîndva, cine știe cînd, va fi o Nouă Ordine Socială, dreaptă, pe Planeta Pămînt. Fiindcă ,,roata se întoarce”, și atunci, bogatul va deveni sărac și săracul bogat. Însă, Doamne ferește, celui bogat să nu-i crească în cap coarne de drac și, în copite, ispite. Prezent, trecut și viitor sînt ale tuturor. Și, ce e scris, în frunte ți-e pus. Prezentul nu s-a trezit, încă doarme.
Privesc cu nesaț micul-ecran, singurul care mă leagă de lume, și tot încerc să găsesc știri și imagini care să-mi însenineze puțin viața. Fiindcă vremea trece, vremea vine și, așa cum spunea poetul Adrian Păunescu, ,,Cînd te simți bine, chiar și alunecarea piciorului într-o balegă proaspătă ți se pare măreață și oricum justificată”.
Bucuroși le-om duce toate, fiindcă sîntem niște ,,papă-lapte”, privind cu răbdare cum și Speranța dispare. Uimitoare îmi par versurile poetului-vizionar Corneliu Vadim Tudor, cînd scria atît de inspirat:
,,Nici o speranță nu se arată la orizont
Ne întoarcem acasă ca scăpați din infern.
Nu sînt bani, totul costă de te usucă,
Tuturor ne vine dorul de ducă.
Dar unde să mergem? Peste tot e la fel
Astrologii anunță un mare măcel.
Privesc în urma verii care a murit:
E dusă la groapă pe un dric aurit...”
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite