Ortodocșii - românii (4)

Primul șantier gotic apare între 1137 și 1144 la Paris, cu ocazia construirii bisericii Saint Denis. Aici, un pietrar a intuit că ogivele vor repartiza împingerile laterale în cele patru unghiuri ale traveei, permițînd astfel realizarea unor deschideri în pereții laterali, fără a compromite siguranța zidurilor. În forma sa tîrzie, mai complexă, catedrala gotică devine o osatură uriașă purtînd greutatea unui sistem de bolți în arc frînt. Pentru că meșterii sticlari nu puteau produce ferestre de mari dimensiuni, au inventat vitraliul, ce presupunea fixarea bucăților de sticlă colorată, prin lame de plumb dispuse în așa fel încît să contribuie la desenul figurilor și scenelor religioase ce decorau ferestrele unui edificiu. Un alt element este arcul butant ce va propti zidurile foarte înalte situate la zeci de metri față de sol. Sistemul constructiv se va răspîndi mai întîi în Franța și apoi în toată Europa occidentală în același timp cu iradierea catolicismului. Acest stil a fost criticat în secolele următoare, fiind considerat barbar și necizelat, la fel ca goții, barbarii cei mai cunoscuți atunci. De la numele lor, de goți, vine numele stilului gotic.

Împotriva strălucirii religioase romanice și a fastului benedictin care atrăgea donațiile oamenilor se va ridica Sf. Bernard, ai cărui adepți, călugării cistercieni, al căror nume se trage de la Cistercicum – numele latin al abatiei de Châteaux – și-au propus să ducă o viață austeră întemeiată pe rugăciunea individuală și pe muncă fizică. Buni ingineri și tehnicieni, cistercienii vor prelua experimentele gotice franceze într-o variantă sobră ce le reflectă conduita. 

Gotic-românesc – Stilul gotic românesc este o manifestare periferică a artei gotice ajunsă în teritoriile locuite de români după ocuparea Transilvaniei de către regatul maghiar și colonizarea ei cu sași, maghiari și secui, care vor pune bazele unor orașe fortificate prospere economic în interiorul unei regiuni controlate de regatul catolic maghiar. În acest teritoriu vor veni să propovăduiască misionarii catolici din ordinele cistercienilor, și mai apoi ale franciscanilor și dominicanilor, aducînd laolaltă cu ei stilul gotic. Influența acestuia va trece Carpații, cel mai bine văzîndu-se la bisericile mînăstirilor pictate din Bucovina, care au ferestrele gotice.

Construcțiile militare

În stil gotic, cele mai faimoase din România sînt Castelul Bran și Castelul de la Hunedoara. Castelul Bran are donjon-ul și Turnul de poartă, ambele cu plan patrulater precum și Turnul cilindric. Castelul Huniazilor a fost plănuit inițial ca o fortificație de incintă și va fi transformat de Iancu de Hunedoara începînd cu 1443 în reședința sa. Va primi săli fastuoase ca Sala Dietei și Sala Cavalerilor, ambele cu bolți în cruce pe ogive, iar Sala Dietei va căpăta patru balcoane închise, de tip gotic, așezate pe contraforturi și avînd acoperișuri țuguiate.

Construcțiile civile

În interiorul orașelor, străzile principale se intersectau într-o piață centrală, vizibilă și astăzi în orașe ca Brașov, Sighișoara și Sibiu, care era loc de petreceri, de piață și de execuții, în timp ce rețeaua secundară de străzi desena rețeaua parcelată de case. Casele aveau latura îngustă spre stradă iar restul în plan dreptunghiular către zidul cetății și erau lipite una de alta din cauza spațiului restrîns din orașe.

Pentru a ieși în evidență, patricienii cetății își vor construi case-turn, pe 3-4 nivele, cum e spre exemplu Casa Altemberger în Sibiu, un exemplu de arhitectură gotică tîrzie transilvăneană, opera maestrului Andreas Lapicida. Astăzi, acest turn locuință este parte integrantă a Muzeului de Istorie din Sibiu și găzduiește expoziția tezaurului.

Biserica fortificată

Pentru a face trecerea de la goticul militar și civil la cel eclesiastic va trebui să ne aplecăm asupra unui stil de construcție rurală cavalerească care mai există, izolat, afară de cele din sudul Transilvaniei, în comunitățile sătești din Austria, Germania și Franța: biserica fortificată. Acest stil de construcție apare în zonele de sud ale Transilvaniei din necesitatea comunităților de sași de a se apăra de otomanii care erau un pericol permanent pentru ei. Fiindcă construcția unui edificiu din piatră necesita eforturile tuturor membrilor comunității, au decis fortificarea bisericilor de care aveau oricum nevoie. Astfel au apărut în jurul bisericilor ziduri, bastioane, turnuri. În unele situații, pe zidurile de incintă, dublate astfel încît drumul de strajă care trecea prin interiorul zidului era prevăzut cu guri de tragere și de aruncare, au construit încăperi, cîte una pentru fiecare familie din sat, unde acestea păstrau provizii, arme și muniții pentru a rezista cît mai mult în caz de asediu. În acest sens, exemplele cele mai bune sînt cele de la Prejmer și Harman.

(va urma)

Marius Marin