Trăiesc în România. Da! Trăiesc în România şi o spun cu fermitate și deplină asumare a responsabilității de cetățean al țării mele, nu cum fac unii, care se feresc să recunoască acest lucru. Și am auzit nu doar o dată cum români de-ai noştri cinstiţi, harnici la locul lor de muncă, plecaţi în ţări străine să muncească pentru o bucată de pîine, spun că nouă nu ne e ruşine că trăim în România așa cum este ea și cum ne-am construit-o în aceşti ultimi 30 de ani... România reală, şi nu cea din afară, alcătuită din cîteva milioane de români plecați din cauza minciunilor şi a promisiunilor deşarte ale celor care zic că vor binele poporului... Iată că eu trăiesc în România aceasta, fără să am nici o vină pentru că este așa cum este ea acum, de a ajuns să ne arate toată lumea cu degetul că sîntem un popor sărac, analfabet, care aşteaptă pomană de la alţii, visînd cai verzi pe pereţi, fără a face nimic folositor, fără a-și face ordine în propria ogradă. Sau poate că se face şi nu ştim noi... Să mă explic: vina cea mare este că am mers ca un cetățean coștiincios, în fiecare an electoral, și am votat cum mi-a dictat conştiinţa, crezînd că pe omul pe care l-am ales îl va interesa soarta mea şi va face ceva util şi pentru mine, care nu am stat cu mîinile încrucişate, nepăsător la viitorul țării... Și dacă am făcut-o, cu ce m-am ales? Cu nimic... Pentru că traiul românului nu s-a schimbat în nici un fel de la alegerile din anii trecuţi; în fond, m-am trezit cu aceeaşi cohortă de politicieni, care au prins rădăcini în fruntea instituţiilor statului, deşi eu nu i-am mai votat. De fiecare dată am pierdut, văzîndu-mi năruită speranța într-un trai mai bun în ţara mea... Recunosc, nu am avut putere ca şi pe vecinul meu să-l conving să voteze cu oricine altcineva, dar în nici un caz cu oamenii politici care s-au dovedit corupţi ori vizați de dosare penale. Pentru că, la fiecare scrutin, pe mulți dintre votanți, la fel ca pe vecinul meu, i-a interesat punga cu cozonacul agăţat de clanţa uşii, ori s-au lăsați îmbarcaţi în vreun autobuz pentru o excursie de cîteva zile la munte sau în Grecia ori cine ştie unde. Aşa s-au obţinut voturile, spre nemulţumirea mea, văzîndu-mă obligat să duc un trai tot mai amar... Cu toate acestea, mă mîndresc că sînt român şi că trăiesc în România, cu oameni la fel ca mine, care încă mai cred că ţara noastră o să-şi găsească drumul bun, deşi numai o minune dumnezeiască o mai poate face, dacă e să fim sinceri cu noi şi să nu ne furăm singuri căciula. Nu sînt pesimist, pentru că trăiesc în mediul real, că în cel virtual sînt alţii care dau iama fără vreun rezultat concret pentru bunăstarea românilor care trăiesc aici şi nu-și doresc să plece în alte ţări. Nu am facut-o, considerînd că şi aici pot fi util ţării în care am văzut lumina zilei... Pe pămîntul pe care m-am născut, pîinea e pîine, iar păsările cerului niciodată nu vor cînta mai frumos în altă parte a lumii, ca în grădina mea scăldată în razele aurii ale soarelui. Ca să fii demn de toate acestea nu-ţi trebuie decît să ai dragoste de ai tăi, de înaintaşi şi de Tricolorul ţării, pentru care au murit generaţii de eroi. Astăzi, tot mai mulţi dintre români se căciulesc pentru o coajă de pîine la porțile mai-marilor stăpîni. Iată că eu trăiesc în România şi nu-mi pare rău, nu am să mă dezic niciodată de ea. Români, nu uitați, țara în care v-aţi născut e mama voastră bună, care v-a crescut la sînul ei. Dezicîndu-vă de ea, ar însemna să acceptați că nu mai aveţi părinţi, străbuni, identitate, despre care să povestiţi copiilor şi nepoţilor voştri. Iată de ce trăiesc în România, unde voi rămîne pînă la finele vieţii mele, cu dragoste şi dor de ea...

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“