- 28-03-2022
- 0 Comentarii
- 418
- 1
De cîteva zile, canalele de știri ale televiziunilor din țară și-au schimbat deodată tonalitățile obișnuite, uneori molcome, în care își derulau emisiunile. Acestora le-au luat rapid locul altele în tonuri mai aspre, uneori pline de revoltă, care incriminau fapte potrivit cărora – bombă! – fostul primar al Capitalei (2000-2004) și președinte al României în două legislaturi (2005-2014), Traian Băsescu, după un deceniu și jumătate de activitate în cele mai înalte funcții, a fost declarat colaborator al Securității! Să menționăm că fostul demnitar a beneficiat, în final, conform legii, de o serie de facilități pe care acum urmează să le piardă.
Că Traian Băsescu a fost informator al Securității – tot ce se poate, însă acum – pentru că nu e vorba de o persoană oarecare – se impune să știm ce și cît a informat. În plus, e bine să deținem adevărul pentru a fi în stare să vorbim și să judecăm în cunoștință de cauză tot ceea ce este legat de acest caz. Și aceasta cu atît mai mult cu cît CNSAS-ul i-a dat în patru rînduri dovada de necolaborare cu Securitatea. Iar dacă faptele sînt cunoscute dinainte, credem că tot atît de vinovați sînt și cei care le-au ținut sub tăcere!
În emisiunea de știri a postului România TV, jurnalistul Victor Ciutacu, de altfel un excelent știrist și un coordonator laborios, l-a avut ca invitat pe un oarecare George Pădure căruia, scos la rampă, i-a oferit posibilitatea să mărturisească în direct cît a fost el de nefericit în vremea comuniștilor, fiind ,,turnat” de către Traian Băsescu. Dar cine a fost acest George Pădure? Cum singur mărturisește – un transfug în Belgia, la Anvers, unde, printre altele, se ocupa de comercializarea de televizoare, pe care le vindea marinarilor români sau altor străini. Nu credem că am fi greșit dacă fiecare dintre noi am fi fost întrebați, la vremea aceea, cine este George Pădure și am fi răspuns aceasta. La fel și Traian Băsescu, fost comandant de navă și reprezentant naval al României la Anvers, ce-ar fi putut să răspundă, cunoscînd același adevăr?
S-a mai spus despre Traian Băsescu că-și turna colegii în vremea cînd era elev la Liceul militar din Constanța. Să fim serioși, ce-ar fi putut să toarne? Că unul sau altul dintre colegi au copiat la teze sau au sărit gardul duminica, la internat, fiindcă pedagogul nu le dădea voie să meargă în oraș pentru a vedea un film? Dar asta făcea și moș Gheorghe de la poarta Liceului „Caragiale” din Ploiești, sau de aiurea, fără a fie etichetat ca informator la Securitate. Nu-l apăr pe Traian Băsescu, dar nu cumva uneori etichetăm prea ușor unii oameni? Să nu se supere nimeni afirmînd că cele două exemple date nu ni se par edificatoare.
Cred că trebuie lămurit odată pentru totdeauna ce înseamnă să fii colaborator al Securității, pentru că una e „să sufli” unui coleg la ore, și alta înseamnă a „vinde” informații privind siguranța statului, de exemplu. Pentru o persoană de calibrul lui Traian Băsescu, ținînd cont de gravitatea faptei de care este incriminat, credem că opinia publică are dreptul să cunoască motivele mult mai concludente – dacă există – care au condus la o concluzie atît de gravă. Altfel, există pericolul să credem că fostul marinar Traian Băsescu e lăsat să „navigheze” periculos între Scila și Caribda...
IOAN STOICA
- 30-09-2024
- 0 Comentarii
- 55
- 0
23.4 C