Pe tabla de șah a vieții, deși am fost făcută MAT, voi continua să joc cu gîndurile, sărind de la unul la altul, la întîmplare. Conjugînd verbul ,,A FI”, ne dăm seama că nu putem trece prin viață fără gînduri. Ele nasc întrebări, căutări, renunțări, mirări, dar mai ales vise. Acestea, de obicei, se spulberă ca polenul unei flori, sacrificată fără milă pentru iubire, pentru amăgire, tristețe, de către stăpînul a toate – OMUL, care cu greu își dă seama că, în lume, TOTUL ESTE O NEBUNIE.
În final, pe tabla de șah a vieții, toți sîntem învinși, indiferent cît de bine am experimentat direct jocul cu destinul și ne-am reîntors, după ce am dat obol suferinței, pe calea REVOLUȚIEI CONȘTIINȚEI.
Un gînd rătăcit m-a căutat și m-a găsit în singurătatea care mă desparte de lumea de afară, care nu mai e lumea mea, n-o mai recunosc. În lumea interioară mi-au rămas doar amintirile, fără timp și spațiu, dar ele prind viață în filele din calendar, din care iau cu lăcomie, în fiecare zi, bună sau rea, tot ce-mi mai poate oferi viața, în jocul pe tabla de șah, cu anii prinși în hora timpului care, pe o scară imaginară, ne urcă și ne coboară dincolo de primăvară.
Timpul este marele mister, inelul ce leagă Pămîntul de Cer, și fiecare secundă este o treaptă ce urcă spre lumină. Timpul este viitor, profund limitat tuturor. Fiecare om are un timp al său pentru a crea, din speranțele lui, trăinicia și a da viitorului dimensiunile trecutului și prezentului. Lumea se învîrte și, odată cu ea, și noi. Sîntem oameni simpli, cu dorințe și așteptări de la viață, marcați de diferite experiențe și visuri. Dincolo de toate acestea am vrea să descoperim măcar ecourile vreunui plan mai mare decît statura minții noastre. În același timp, ne confruntăm cu neliniștea necunoscutului, cu teama că dincolo de ceea ce este palpabil nu mai există nimic. Tensiunea aceasta ne definește ca oameni și ne urmărește pînă în momentul în care ajungem la limita cunoscutului. Ceasornicul ce bate viață și moarte adună mereu zilele la un loc, viața rezumîndu-se la clipa care ne conduce pe o cale misterioasă, ,,CALEA CĂTRE REAL”, un REAL pe care nu-l cunoaștem, doar îl bănuim, dar el duce la eliberarea noastră finală. Este vorba de această dorință a ființei umane de a transcende imediatul și de tînjirea după ceva ce scapă vederii.
Lumea de azi nu seamănă cu lumea de ieri. Nici un pic. N-o mai recunosc. Ea pare desprinsă dintr-un coșmar din care nu te poți trezi, fiind dincolo de marginile firescului, un vîrtej amețitor între puritate și desfrîu, bogăție și sărăcie, o sărăcie a majorității.
În goana nebună după cîștig, lumea pare o mașină hîrbuită, condusă de un șofer fără carnet, care, în orice clipă te poate răsturna în prăpastie. De la sublim la neant e doar un pas, deoarece motorul care pune în mișcare viața este BANUL. De el depinde fericirea și nefericirea, bucuria și tristețea. El, BANUL, decide viața fiecăruia, deschizînd sau închizînd porțile prin care intri în lume. Totul este o nebunie.
,,Nimic nu mai e ca-nainte, nimic
Nu-mi poate reda gustul zilelor bune
Dă-mi, Doamne, tăria să cred în ce zic
Mai leapădă-Ți masca, mai fă o minune”.
    (Corneliu Vadim Tudor)
LILIANA TETELEA