,,Toate-s vechi și nouă toate”
  • 09-05-2022
  • 0 Comentarii
  • 171
  • 3

Au trecut 32 de ani de cînd România s-a angajat pe un alt drum, cel al libertății, democrației și prosperității. Așa am crezut atunci. Am pus cruce (la propriu) regimului condus de Ceaușescu, despre care se spunea, în decembrie 1989, că avea conturi în străinătate, pe care nu le-a găsit nimeni, pentru că nu existau. În schimb, în prezent, conturile politicienilor și ale ,,băieților deștepți” din paradisuri fiscale cresc ca în basme, mai ales în perioada de pandemie și de criză în energie. Nu-i nici un bai că bogații românilor au palate în Dubai! Toate realizările poporului român de pînă în ’89 au fost declarate falimentare, preluate la prețuri derizorii de ,,investitori” bine orientați și trecute la fier vechi. S-au șters cu buretele meritele pe care fostul conducător al României le-a avut: alfabetizarea populației, dezvoltarea industriilor și agriculturii, politica externă de promovare a intereselor românești și a păcii, avînd ca efect creșterea prestigiului internațional al țării.
,,Era școala gratis și ieftină cartea
La radio coruri de vis ascultam
Eram toți egali, nu-și făcea nimeni partea
Zideam din ruine o țară. TRĂIAM”
                (C. Vadim Tudor)
Să nu uităm de schimbarea politicii interne, dominată, după război, de comuniștii aduși de tancurile sovietice, care declanșaseră o prigoană îndreptată nu numai împotriva populației românești, ci și împotriva evreilor care refuzau ,,să le cînte în strună”. Datorită lui Gh. Gheorghiu-Dej, armatele sovietice se retrăseseră, în 1958, din România, iar Ceaușescu, de la preluarea puterii în țară, a menținut o stare de ,,distanță” cu sovieticii, pe care îi considera vinovați de atrocitățile comise, cu urmări nefaste asupra unor personalități de seamă ale culturii și istoriei noastre. I-a marginalizat pe absolvenții universităților sovietice, suspectați de colaborare cu KGB. A refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei în 1968.
,,Firește că lumea avea și necazuri
Și jugul străin era crud și brutal
Istoria însă venea în talazuri
Iar zgura lui Stalin s-a scurs la canal...
Ah, vremuri senine și pline de viață!
Ce stare de spirit pe toți ne-a unit!
Icoana aceea se pierde în ceață
O lume întreagă, pe rînd, a murit.
                (C. Vadim Tudor)
Cu toate greșelile pe care le-a făcut, Ceaușescu a demonstrat că a fost un adevărat șef de stat român. Să ne amintim ce spunea Petre Țuțea despre el: ,,Ceaușescu a condus România timp de 24 de ani. Nu se poate spune că era prea «bine» pe vremea lui, dar puțini știu cum era România înainte de Ceaușescu!”; ,,Acest conducător a fost pentru țara asta ceea ce au fost Kemal Atatürk pentru Turcia și Abdul Nasser pentru Egipt: TATĂL NAȚIUNII!”; ,,Dacă știți despre ce vorbesc, veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizează imposibilul. Și, peste asta, a păstrat DEMNITATEA acestui popor de... tîmpiți!”.
Și, cu toate acestea, lui Ceaușescu multe i s-au pus în cîrcă și, în decembrie 1989, a fost ,,recompensat” cu trimiterea pe tărîmul celălalt.
Dar istoria se repetă. După 32 de ani, răbdăm de frig iarna, caloriferele înghețate îți dau fiori în spate, plătim facturi uriașe la căldura pe care nu o avem, așa că, pe bună dreptate, te întrebi: ,,De ce a fost condamnat Ceaușescu?”.
Vedem acum că ceea ce i se imputa fostului conducător în ultimii ani ai guvernării sale – restricțiile la energia electrică și la căldură, raționalizarea unor produse de strictă necesitate – se regăsesc acum, e adevărat, nu la noi, ci... la țările Occidentului dezvoltat, la care ne uitam cu invidie. Din cauza războiului din Ucraina și a sancțiunilor impuse Rusiei, în state precum Germania, Italia și altele, uleiul și făina s-au scumpit peste așteptări, motiv pentru care s-au impus restricții și cartele, asta, dacă produsele respective se mai găsesc în marile magazine și supermarketuri. Desigur, cu cozile de rigoare... Iar cetățenii occidentali sînt sfătuiți să stingă lumina mai des, să renunțe la automobilele proprii, să oprească televizoarele și să reducă temperatura în calorifere cu cîteva grade. Totul, pentru a scăpa de dependența energetică de Rusia și pentru a susține eroica Ucraină. Revin, așadar, în actualitate, de această dată, în înfloritorul Occident, toate neajunsurile pe care le-a cunoscut România în epoca ,,de tristă amintire”. Cît de adevărat sună astăzi vorbele regretatei scriitoare Ileana Vulpescu: ,,Istoria o fac nebunii, iar mincinoșii o scriu”.
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite