Toamna a venit cu alai pe meleagurile noastre
  • 19-10-2016
  • 0 Comentarii
  • 209
  • 0

Toamna îşi trage la marginea satului coviltirele cu faguri de brumă şi, pe fiecare zi care trece, vîntură dulci melancolii pe cărări de aduceri aminte ale clipelor trăite pe durata verii. Şi plouă cu seminţe de cer mănos, ce cad într-o avalanşă de aripi de frunze galbene. Ah, şi scriu cu vin de coarnă albă şi lapte de prună albastră întru cununii şi botezuri, tot mai multe, în acest anotimp de reverii aparte… Septembrie s-a dus deja, iar octombrie, după cum se vede, şi-a deshămat asinii, pe cîmpii cu fete bălane şi cîntec de cocoş de munte, pentru petreceri cu dobe şi rîuri de vinuri de la cele mai vechi crame. Aşa e în tradiţia toamnelor noastre, vipia să se stingă şi mustul să gîlgîie zi şi noapte în pivniţe, iar oamenii să tragă o duşcă, două din parfumul liliachiu pînă să uite de numărul paşilor prin casă. Veveriţele nu au pic de odihnă, îşi pregătesc cămările cu cele necesare pentru atunci cînd va viscoli cu aripi de vulturi albi şi colţi de lupi hămesiţi de foame… Şi eu îmi caut în ghiocul pălăriei de floarea-soarelui norocul iubirii de lună nouă de odinioară, cînd escaladam cu privirea, în tăcere marmoreeană, muntele norilor singurătăţii. Toamna aşa este de cînd s-a stabilit calendarul pe pămînt, cu filele sale, după care natura se ghidează întru existenţa sa. Şi plouă să se spele urmele verii care, anul acesta, a fost prea secetoasă şi care, cu sabia scoasă din teacă, a pîrjolit pajişti şi a secat fîntîni… Cu toate acestea, toamna se bucură de păsări, de rod bogat de fructe dulci şi umblă, deosebit de mîndră, cu toiagul în mînă, prin crengile copacilor seculari, spre a le da puritate veşnică. Şi cîntă ploaia, cu fluierul pe buze, cele mai vechi cîntece, fiindcă ştie pe de rost cărările care duc la doinele noastre din toate timpurile – glas de izvor şi murmure de ape care alină spaima iepurilor ce dau iama în lanul de varză al grădinarului zgîrcit. Iar gospodarul îşi freacă palmele, bucuros că anul acesta are holde atît de frumoase. Dar nu vrea să afle lumea de hărnicia lui, materializată prin carele pline, pe care le va însoţi la tîrguri şi pieţe. E o toamnă bogată, cu fîntîni de miere virgină şi nunţi pe nouă portative de versuri, întru mîngîierea soarelui cu joben de conopidă pe frunte. Mie mi-e dor de acest anotimp, pentru că el mă face să am viaţa îndestulată cu bucate, şi inima, într-o continuă bucurie de ospeţie de sacîz, de uns paharul cu licori din cele mai tămăduitoare poveşti, cu prinţi şi prinţese la palatul furnicilor, unde greierii vin să ceară îngăduinţa de a le fi naşi pentru un bob de grîu. Toamna, mirii şi miresele îşi deschid sufletul pentru primenirea uliţelor. Doamne, iată că, acum, mi-a oferit posibilitatea să fiu beat de fericire şi să scriu cu cerneală din nouă călimări de vise, la lumina cornului de lună ce răsună de peste dealuri şi depărtări de lanuri aurii, la unison cu nunţi şi botezuri pe fiecare vîlcea, cu trăsuri de feciori şi zîne de pepeni de felurite soiuri. Şi ploaia nu conteneşte cu chiuiturile ei printre arborii ascunşi în caierele norilor. Ea aduce rod pămîntului de la un an la altul, de umple hambarele oamenilor cu belşug. E toamnă! Să ne bucurăm cu toţii, să cîntăm cîntece de-ale noastre în jurul cazanului de ţuică şi să luăm aminte la cît de vrednică este ea, acum, cu noi… Şi iată că plouă, iar ploaia îmi dă de veste că am intrat într-o nouă formă de viaţă şi într-o stare de vis, pentru că toamna a venit cu alai pc meleagurile noastre, iar lumea a aşteptat-o cu porţile deschise, în cîntec de ţambal şi voie bună.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite