El, Timpul, este ,,ucenicul lui Dumnezeu”, al marelui Împărat care a ,,pictat” tot ce a creat. Și, aidoma maestrului său, ,,ucenicul” pictează mereu anotimp după anotimp, pe care ni le imprimă fiecăruia în parte pe chip. Tot el ne scrie amintirile despre ceea ce viața a avut de spus în existența noastră, pînă ce, încet-încet, ne îndreptăm spre Apus...
Copilăria mea a fost furată într-o noapte înstelată, cînd, ca un trăsnet venit din senin, destinul ne-a lovit, și am văzut cum lacrimile mamei s-au scurs pe un pămînt devenit, dintr-odată, străin, ocupat de pași cadențați, ai soldaților purtînd pălării cu pene de cocoș pe cap. Doar cu o zi înainte, aveam o casă mare, o familie frumoasă și multă speranță pentru viață. Copilăria mea s-a dus cu valurile vremii ce s-a scurs, iar florile din sufletul meu au intrat brutal în ranițele celor care ne-au ocupat: unguri, nemți, ruși...
Am trăit și vremea aceea întunecată, cînd Germania hitleristă a hotărît să intervină direct în treburile interne ale României, susținînd instaurarea unui regim de dictatură fascistă, care să urmeze o linie politică în acord cu interesele celui de al III-lea Reich. La 4 septembrie 1940, regele a făcut o ultimă încercare pentru a-și salva tronul, numind în fruntea guvernului pe Ion Antonescu, care avea legături strînse cu Garda de Fier. Teroarea a fost ridicată la rang de politică de stat, România fiind total subordonată Germaniei naziste care intrase în țară, cu trupele sale, la 12 octombrie 1940: 22.000 de soldați, pentru întreținerea cărora se cheltuiau multe milioane din bugetul statului. Cum am trăit în acea perioadă și cîtă spaimă am îndurat, e greu de spus în cuvinte.
La pas cu istoria, am trecut prin toate ,,toanele” ei: unguri, nemți, ruși, comunism, capitalism... Comu­nismul se credea ,,stăpînul lumii”, așa cum azi o face actualul capitalism. Și iată că acum, cînd speram că, ,,europenizați”, vom trăi mai bine, ne bate în Poartă spaima că un război poate începe și la noi. Întotdeauna mi-am închipuit că viața are trei Porți care o definesc: Poarta Trecutului, Poarta Prezentului și Poarta Viitorului.
Dacă ar fi să mă nasc acum, și destinul, ținîndu-mă de mînă, m-ar întreba pe care poartă vreau să intru în viață, mi-ar fi foarte greu să aleg. Intrarea în viață pe poarta Viitorului pare să se reducă la un singur cuvînt: Apocalipsa, care a făcut deja un pas de la Răsărit, sperînd la un Nou Început.
,,Aud flori plîngînd, de sensibil ce sînt
Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pămînt.
La televizor nici nu pot să privesc
Să văd prădătorii în «ospăț nebunesc»...
E-atîta cruzime în noi și-n natură
Din ochi îmi curg lacrimi și sînge pe gură
Mi-e milă de tot ce e viu și mă doare
Că lumea se naște, trăiește și moare.
Trăim pe-o planetă de jaf și război
Fă, Doamne, ceva, fie-Ți milă de noi...” (C.V. Tudor)
LILIANA TETELEA