Europa culturală
Cu toate deosebirile și unele divergențe de opinii care fac din cele aproximativ 50 de state ale Europei un conglomerat imposibil de adus la același numitor comun – dimpotrivă, cu cît organismele Uniunii Europene încearcă să armonizeze relațiile  intereuropene, în special în plan economic, cu atît mai mult ies la suprafață limite ale incompatibilității formării și trăirii într-o familie lărgită – există un sector de activitate ce poate fi privit ca un punct de referință în realizarea domeniului comunitar. Acest sector este cultura, spațiul universal în care se regăsesc – fiecare cu amprenta naturală a părții europene din care vine, și cu particularitățile moștenirii genetice a transcedentului culturii națiunii respective – toate popoarele bătrînului continent.
Un pas semnificativ în conturarea unui scenariu inedit, în care fiecare țară să aducă propria-i experiență culturală, într-o ambianță comună, pusă sub egida unui țel comun și a unui organism coordonator, cu participații naționale, l-a constituit inițiativa fostului ministru grec al Culturii, Melina Mercouri, care, în anul 1985, a propus  inițierea competiției „Capitale Europene ale Culturii”. De atunci, inițiativa a căpătat o rezonanță continentală reală, statele apreciind valoarea competiției care deschide căi noi în afirmarea tezaurului cultural al fiecărei națiuni, apreciat, nu ca într-o întrecere sportivă, ci ca pe o contribuție națională (și regională) la bogăția multiculturală a Europei.
România a fost reprezentată, în premieră, la acest „concern” european, de municipiul Sibiu, în anul 2007, împrejurare benefică pentru ieșirea la rampă a primarului de atunci al urbei de pe Cibin, actualul președinte al României, domnul Klaus Werner Iohannis. Pentru 2021 (manifestarea amînîndu-se pentru acest an, din cauza pandemiei de Covid), Comisia Europeană pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport a făcut un anunț îmbucurător pentru România: pentru a doua oară un oraș din țara noastră va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, după Sibiul anului 2007. Anunțul a generat o competiție internă, 14 localități din România depunîndu-și oferta de a candida la acest titlul onorabil și, totodată, atractiv prin prisma fondurilor europene, guvernamentale și locale ce urmează să fie atrase. Un juriu de specialiști a fost format, la nivel național și european, în vederea jurizării candidaturilor respective, program focusat pe două etape: preselecția, din care rămîn 4 candidaturi, și selecția finală, cu desemnarea cîștigătorului.
În decembrie 2014, în urma lansării invitației de participare la această inedită competiție, edilii și entitățile administrative respective din următoarele 14 localități au avut „curajul” să-și propună accedarea la fotoliul de reprezentant al culturii naționale în complexul multicultural european. Pentru a le cunoaște și pentru a le analiza eventualul potențial la clasarea pe un loc eligibil (primele 4 locuri), iată numele acestor localități: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfîntu Gheorghe, Suceava, Tîrgu Mureș și Timișoara. După cum se poate constata cu ușurință, în totalitate, candidaturile sînt formate din 14 municipii, reședințe de județ; alte țări au alte opțiuni; la noi, probabil, s-a mers pe posibilitățile lărgite ale capitalelor de județ în a face față cerințelor impuse de o astfel de competiție. Amintind de aceste criterii de selecție trebuie să consemnez faptul că, în principal, acestea urmăresc pregătirea și implementarea unui vast program cultural, cu o puternică pregnanță europeană, cu atragerea unor grupuri mari de vizitatori (interni și externi), cu viziune de extindere a programului în anii următori, cu impact, implicit, la dezvoltarea patrimoniului cultural local. Un alt reper de bază a fost acela care trebuia să demonstreze antrenarea unor forțe specifice acestor acțiuni și, bineînțeles, sprijinul forurilor administrative și politice locale.
Conform statutului desfășurării acestei competiții, juriul care a  desemnat finalista, aleasă din cele clasate pe primele 4 locuri, a fost format din 10 membri reprezentînd instituțiile UE, și din doi membri desemnați de Ministerul Culturii din România. Deoarece numele celor 10 membri din partea UE nu știu dacă ne vor spune mare lucru, să notăm numele reprezentanților României: Valentina Iancu și Raluca Velisar – experimentate specialiste în artă.
Pentru a încheia acest capitol, notez numele celor 4 orașe rămase în competiție, după preselecție: Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara. Primind un timp suficient pentru completarea și revizuirea programului prezentat, la judecata finalei cîștig de cauză a avut Timișoara, despre care vom vorbi, în continuare, municipiul de pe Bega aflîndu-se deja în febra desfășurărilor unor activități culturale complexe, cu participare masivă de artiști și specialiști de tot felul, din țară și din străinătate.
Timișoara – capitala Banatului
Cunoscut centru regional și urbanistic, Timișoara se mîndrește cu blazonul geografic, știut de tot românul: „Banatu-i fruncea!”. Într-adevăr, de-a lungul anilor (chiar și în „era” comunistă), Timișoara a respirat un aer cu sensibilități aristocratice și cu nuanțe de Occident, caracteristici care-i ofereau un statut aparte, căutat și chiar invidiat de o parte dintre conaționalii noștri. În acest perimetru de la margine de țară românii aveau posibilitatea să facă rost de anumite bunuri (în special electronice, dar și alimentare) pe care nu le găseai în altă parte, provenite din contrabanda proprie marilor orașe din apropierea frontierei României, mai ales a celei de Vest. Bunăstarea locuitorilor din această parte de țară, precum și deschiderea mijlocită de multiculturalitatea  așezărilor din Banat, au creat o aură numelui Timișoara, menținută și consolidată, în prezent, printr-un nucleu de coordonate economice și sociale demne de luat în seamă.
Despre Timișoara, ca atestare istorică, se cunoaște anul 1212. Supus vicisitudinilor timpului, orașul trăiește diverse transformări administrative care i-au marcat destinul: distrus de tătari, în 1241, orașul este refăcut și devine, începînd din Secolul al XIV-lea, unul din cele mai importante centre economice și militare din Transilvania. De Timișoara este legat numele țăranului secui Gheorghe Doja, conducătorul Războiului țărănesc din Transilvania și Ungaria din 1514. Înnobilat pentru faptele sale de arme în lupta cu trupele otomane, Gheorghe Doja a fost pus în fruntea oastei cruciate antiotomane, la porunca Papei Leon al X-lea, care promisese  eliberarea din iobăgie a participanților la cruciadă. Cum cruciada n-a mai avut loc, nemulțumirea maselor țărănești subjugate a dus la transformarea acesteia într-un adevărat război țărănesc, îndreptat împotriva asupritorilor. Inițial – Cenad și Nădlac – oastea lui Doja a obținut victorii, dar, în final, aceasta a fost înfrîntă în lupta de la Timișoara de armata nobililor, comandată de voievodul Transilvaniei, Ion Zapolya. După cum se știe, Gheorghe Doja a fost prins și pedepsit: a murit în chinuri insuportabile (tras pe roată), la 20 iulie 1514.
Stema orașului Timișoara exprimă cel mai bine istoria acestui loc – veche vatră românească într-o Transilvanie trecută prin furcile caudine  ale imperiilor vetuste, ceea ce definește și azi mîndria bănățeanului: un scut tăiat, pe care sînt reprezentate elemente definitorii pentru urbe: pod peste apă, zid cu bolți, un oraș figurat, cu turnuri conice, două steaguri, un soare și o semilună, iar deasupra tronerază o coroană murală formată din 7 turnuri.  Pe teren, la pas, întîlnim Istoria acestor locuri: Castelul Huniazilor (Sec. XIV-XV, refăcut în 1856), care adăpostește Muzeul Banatului; Casa prințului Eugeniu de Savoia (Sec. XVIII) – feldmareșal austriac, cu origini franceze, cel care i-a înfrînt pe turci la Zenta (1697), Petrovaradin (1716), Belgrad (1717), eliberînd Banatul de sub stăpînirea de peste un secol și jumătate de către Imperiul Otoman; Catedrala catolică, în stil baroc (1736-1773), atribuită lui Em.Fischer von Erlach; Catedrala sîrbească, vechea primărie și vechea prefectură (Sec. XVIII); Catedrala ortodoxă (Sec. XX); clădirea Operei, construită după planurile marelui arhitect oltean Duiliu Marcu (cel care a realizat și Hotelul Athénée Palace, Biblioteca Academiei, Palatul din Piața Victoriei,  toate din București și, să nu uităm, Institutul Politehnic Timișoara).
În afară de aceste construcții cu iz istoric și național, bogăția și varietatea zestrei edilitare a Timișoarei, cu accent pe edificiile etapei pînă spre sfîrșitul Secolului al XIX-lea, sînt demne de luat în seamă. Într-o promenadă prin centrul Timișoarei, întîlnești construcții marcate de patina anilor, dar renovate și puse în valoare printr-un colorit viu, menit să întinerească imaginea acestor imobile, multe dintre ele purtînd titulatura de palate: Palatul Dicasterial – imitare a Palazzo Medici din Florența (1855-1860). În clădire funcționează, în prezent, Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara. Mult timp a fost cea mai mare construcție din Timișoara, avea la început 273 de birouri, 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării, 65 de pivnițe, 27 de magazii, toate acestea fiind grupate în 3 curți interioare; Palatul Dauerbach (1913), cunoscut și sub numele de Palace, în stil Art Nouveau; Palatul Baroc (1754), astăzi  Muzeul de Artă; Palatul Lloyd (1910-1912); Palatul Merbl (1911); Palatul Apelor (1900); Palatul Ancora (1901)... și tot așa pînă la 30 de asemenea construcții care încîntă ochiul vizitatorului și impun respect pentru efortul administrației locale și al proprietarilor acestor adevărate bijuterii arhitectonice, în efortul lor de a le proteja și a duce mai departe aceste mărturii irezistibile ale unui trecut bogat în arhitectură modernă.
Dacă amintim de recordurile Timișoarei și de premierele capitalei Banatului să nu omitem realizări care au situat-o pe locul I în România, și chiar la nivel european. Cîteva repere semnificative, în ordine cronologică: 1718 – aici se deschide prima fabrică de bere, dar și prima școală elementară din România; 1745 – Bega devine primul canal navigabil din țară; la Timișoara exista primul spital municipal (cu zeci de ani înaintea Budapestei și Vienei); 1760 – primul oraș cu iluminat public din România; 1855 – primul oraș din Europa cu iluminat public electric; alte premiere: prima stație de Salvare din țară; primul tramvai; prima rețea de telefonie; și tot aici s-a jucat primul meci de fotbal și a avut loc prima proiecție cinematografică de pe teritoriul României...
Timișoara anului de grație 2023
După ce Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană, euforia succesului s-a estompat repede, această stare de spirit lăsînd locul punerii în aplicare a programului cu care cîștigase privilegiul de a fi pe podium, pe locul cel mai înalt. De fapt, abia acum începea greul. Pentru că forțele implicate pînă acum în prima parte a programului nu erau suficiente pentru a acoperi plaja enormă de programe, activități și acțiuni, pe întregul ciclu al anului 2023, organizatorii au făcut apel la metoda voluntariatului, avînd plăcuta surpriză să constate un ecou favorabil al acestei inițiative: au răspuns 1.300 de persoane – toate determinate și bine orientate în teren.
Ajunși în acest punct al materialului –
și pentru că am amintit mai devreme de comparația Timișoarei cu cele­lalte orașe europene care poartă aceeași titulatură de cinste – „Capitală Culturală Europeană 2023” – să scriem și numele acestor două orașe: Elefsina, la 20 de kilometri de Atena, care funcționează ca o suburbie a Capitalei Greciei, și Veszprem, din Ungaria. Comparativ, ca număr de populație, Timișoara (400.000 de locuitori), Elefsina (50.000) și Veszprem (70.000) – orașul bănățean a pornit cu un handicap: practica a demonstrat că, acolo unde numărul locuitorilor este sub 100.000, realizarea proiectelor se poate face mai ușor, urmărirea implementării acestora într-un mediu mai restrîns poate mări eficiența, cît și controlul final. Tocmai pentru a scăpa de acest inconvenient, organizatorii primari ai programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023 au mizat pe trei structuri care s-au dovedit cîștigătoare:
1. Asociația Timișoara 2023;
2. Centrul de Proiecte al Primăriei;
3. Consiliul Județean.
Aceste entități, care au avut linii precise de intervenție și de acțiune, într-o evoluție de interacțiune, nu de suprapunere, timp de 12 ani cît s-a lucrat la program, au fost atrase 1.200 de persoane, fiecare pe „felia” lui, toate drumurile închizîndu-se în preajma lunii februarie 2023, cînd, oficial, a debutat acest program.
17-19 februarie 2023 a fost deschiderea  evantaiului de acțiuni culturale, menite să onoreze orașul de pe Bega cu un titlu european – Capitală Culturală Europeană – titlu  primit pe merit, după cum au constatat miile de spectatori timișoreni, sau vizitatori, care au fost de față la zecile de evenimente puse la cale în varii spații și destinații, și, bineînțeles, vor constata, în continuare, pe întregul parcurs al anului 2023, aceia care vor să trăiască pe viu miracolul și efervescența, înfrățite într-un limbaj universal, în Timișoara anului 2023. Premiul „Melina Mercouri”, în valoare de 1,5 milioane de euro,
pri­mit de la Comisia Euro­peană, este un prim răspuns la faptul că Timi­șoara este în grafic cu acest pro­gram com­plex.
Programul
 Cultural
Timi­șoara 2023
este un mamut de programe, de teme,
de acțiuni și de mani-­
festări încît doar citindu-l te apucă ame­țeala. Cum să fie altfel dacă numărăm 123 de momente dintre cele mai semnificative, înșirate de-a lungul anului în curs? Unele dintre acestea s-au consumat, deja, ecoul lor plutind încă în dezbaterile atît ale specialiștilor, cît și ale publicului larg. Pentru formarea unei păreri obiective, amintesc doar cîteva dintre aceste puncte ale programului la care am făcut referire: Festivalul Luminilor (Muzeul Național al Banatului); Concert: Ana Lugojana, de Filarte Barbu (Casa de Cultură a municipiului); Harta secretă. Locuri și oameni. Proiecția de film (Casa de Cultură); Orașul Paralel – Fabric – Spectacol. Teatru imersiv; Harababura Vitange Fair (Asociație La Figurat); Spații vii – Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara, pe o schelă metalică amintind de patrimoniul verde al orașului, spațiu de care avem atîta nevoie; Victor Brauner: Invenții și magie; Cargo Timișoara; Spectacol (Rimini Protokoll și Teatrul Basca); Baroque Reloaded. Expoziție. (Muzeul Național de Artă); Baroc Watermuzic. Concert. (Asociația „Festivalul Baroc Timișoara”); Dans Nomad. Spectacol (Unfold Motion); Orchestra Națională a Franței. Concert. (Filarmonica „Banatul”); Sculptură: De la monumental la efemer. Expoziție (Fundația Triada), și tot așa pînă la numărul 123...
Un proiect cu un impact fantastic (cel puțin pînă acum) în masa celor care au fost beneficiarii acestuia, este cel denumit „Cămine în mișcare”. Esența acestui program, construit în urmă cu 7 ani pentru dosarul de candidatură a Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, constă în aducerea la suprafață a poveștilor unor migranți din Banatul istoric – fenomen cunoscut cu mulți ani în urmă, dar amplificat în ultima vreme, în contextul războaielor locale de pe mai multe continente. Realizatorii acestui program pornesc pe firul poveștilor unor tragedii familiale (din trecut sau de azi: deportările bănățenilor în Bărăgan, în anii ’50, ale celor care au trăit drama războiului din Iugoslavia, la care se adaugă actualele mișcări ale refugiaților sau migranților din Europa), refac unele drumuri uitate și reconstituie poveștile adevărate, dar nu oricum, ci într-un mod artistic, după care sînt prezentate publicului larg.
Pentru a aprecia anvergura acestui inedit program, printre puținele care se derulează și în afara Timișoarei, inițiatorii l-au internaționalizat apelînd la crearea de produse cultural-artistice, care se vor materializa în „Festivalul Căminelor în Mișcare 2023”, desfășurat în Timișoara, precum și în alte localități din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, din Regiunea Banatului Istoric, inclusiv din Serbia (Voivodina) și Ungaria (județul Csongrad-Csanad). Bineînțeles, proiectul are o întindere calendaristică pînă în toamna acestui an.
Tot acest șirag de perle cultural-artistice, prezentat într-o largă arie geografică bănățeană, cu o masivă participare internațională – ca tradiție, nu constituie o noutate, doar la număr și varietăți de  spectacole. Afirmația de mai sus are acoperire în zestrea culturală a Timișoarei, cu care se poate lăuda orice bănățean: Opera, Teatrul (în
trei limbi diferite: Teatrul
Național de Stat, Teatrul German și Teatrul Maghiar);
 Filarmonica. Apoi, cultura muzicală a fost îm­bo­gățită cu fenomenul muzicii rock, melo­manii acestui gen de muzică mai au în urechi melodiile unor formații precum Phoenix și Cargo, deschizătoare de drumuri în acest format muzical.
Cei care au avut norocul să fie martori la spectacolul de deschidere povestesc și acum – după mai bine de o lună – despre mirajul și magia care se împleteau într-un fuior de atracții artistice și culturale, greu de descris în cuvinte, la timpul prezent. Poate acum, rememorîndu-le, activitățile de la deschiderea oficială a programului „Timișoara 2023” – Capitală Europeană a Culturii – să poată fi explicate. În regia lui Bobi Pricop, un regizor cu rezonanțe internaționale, forțele artistice au apărut sub formule artistice inovatoare, spectacolele putînd figura în categoria premierelor de excepție. Ce să amintesc mai întîi? Formația „Implant Pentru refuz”, avîndu-i invitați speciali pe Adrian Despot și Dan Byron; artista hip-hop, ucraineanca Alyona Alyona – senzația ultimilor ani, în genul respectiv; Taraful de Caliu, alături de clarinetistul bulgar Filip Simeonov, de țambalagiul Alexei Ciobanu de la Ansamblul Folcloric „Timișul” și formația „IMPEX”; concertul compozitorului suedezo-britanic Jay - Jay Johanson, la Palatul Culturii, avînd-o, în deschidere, pe tînăra artistă din Lugoj, Emma; spectacolul de muzică specifică neoclasică, cu pianistul și compozitorul Andrei Irimia, acompaniat de violonistul Abel Chircă, din cadrul Orchestrei Filarmonicii locale; o concepție originală a fost combinația dintre Muare Experience și rock-ul celor de la Duchamp Pilot, acompaniați de chitaristul timișorean Horea Silvio Crișovan, cu un palpitant show de acrobație aeriană al Companiei spaniole Voala Project – ceva ce-ți tăia respirația...
...Dacă în acest an aveți drum prin Banat, opriți-vă neapărat la Timișoara și nu veți regreta. Capitala Banatului românesc și, totodată, Capitala Culturală a Europei, Timișoara, ne deschide porțile anului 2023, iar noi să ne deschidem inimile pentru a-i primi oferta generoasă, de cultură și artă. Dacă ajungeți la kilometrul zero, în Piața Unirii, chiar în fața Muzeului de Artă (pentru că tot am scris în numărul precedent al revistei despre profesia de ghid turistic), poate o întîlniți pe doamna Simona Mocioalcă, un veritabil ghid turistic profesionist, care vă va ajuta, într-un mod plăcut și prietenos, să înțelegeți importanța acestui an pentru Timișoara și să respirați, măcar o zi, aerul marțial și european al orașului de pe Bega. Pentru că – dincolo de unele năzbîtii cu care vine Uniunea Europeană – Europa este un spațiu etnic și cultural divers, a cărei expresie pozitivă o vedem astăzi în Timișoara noastră!
P.S.: Din tot noianul de activități desfășurate în cadrul acestui program, lipsește formația Phoenix, cu Nicu Covaci, care ar fi trebuit să aibă prioritate la deschiderea oficială. Ce se întîmplă? Nicu Covaci și Phoenix nu mai aparțin de Timișoara? Oricum, lîngă lăutarii lui Caliu, Phoenix ar fi răsunat altfel...
GEO CIOLCAN