Testamentul lui Nicolae Dabija: ,,Avem o singură Ţară - şi ea se cheamă Limba Română”
  • 15-03-2021
  • 0 Comentarii
  • 1130
  • 1

Motto: ,,Uneori cred că Basarabia nu e al doilea, ci primul Stat Românesc”.

Nicolae Dabija

Dedic acest editorial unui român genial, cu care am avut bucuria să stau de vorbă, să schimb idei și mai ales să simt acel fior al creației care răzbătea din fiecare cuvînt al lui Nicolae Dabija. Am stat de vorbă la redacția sa din Chișinău, locul cel mai drag al acestui titan al culturii – o pană de diamant aparținînd, fără discuție, podiumului literaturii române contemporane. Acum cîteva zile, Nicolae Dabija, arhanghel al Unirii, s-a întors în raiul care îl va primi cu trîmbițele triumfului meritat prin talent și credință – firești, native, dăruite de Dumnezeu. De aceea voi da întîietate interviului cu el, lăsînd deoparte, pentru acest mare spirit, promiscuitatea evenimentelor de zi cu zi.

Mărturisesc că, pînă anul trecut,  nu-l cunoscusem pe Nicolae Dabija și citisem prea puțin din publicistica lui.

Cînd Dinu Săraru mi-a spus ,,E cel mai important reprezentant al spiritualității basarabene”, mi-a fost greu să rezist dorinței unui interviu. L-am realizat la începutul anului trecut, aproape de ziua Luceafărului, dar din varii motive îl public abia acum, ca un testament moral al genialului creator.

Sintagma ,,spiritualitatea basarabeană” are pentru mine o semnificație specială, este un filtru al purificării mele, ca român. Paradoxal, spiritualitatea basarabeană e cel mai bun argument că românii NU sînt un popor ușor de asimilat.

De o parte a Prutului, cea ,,europeană”, acceptăm renunțarea la credință, moralitate și tradiții, la istorie, la limbă, chiar la cultură. Îmbrățișînd contestarea, cedînd subculturii facile, devenim minori, insignifianți, un popor cu tendințe de alienare.

De cealaltă parte a paradoxului cu ,,P” de la Prut, admir formidabila rezistență basarabeană, regăsesc o limbă curată și mai ales o îndelungată demnitate a spiritului – supus unei asimilări inteligente, puternice – și mai ales tentante.

Înainte și după anii lui Stalin, Imperiul și Uniunea au oferit moldovenilor participarea la gloria militară, la renumele unei uriașe culturi, la forța copleșitoare a unei mari puteri a lumii. Condiția era ca moldovenii să renunțe la ceea ce România nu le recunoscuse întotdeauna – identitatea și sufletul românesc. Dar basarabenii au rezistat – iar cea mai frumoasă limbă română o auzi acolo, unde accentul slav pare să fi întărit tulpina florii graiului!

Am realizat interviul cu Nicolae Dabija anul trecut și, din anumite motive, îl public abia acum. Îmi aduc aminte că am citit pe drumul spre Chișinău ,,Doruri interzise”. Îi dădusem ,,Tema pentru acasă” mamei mele, gorjeancă; mi-a înapoiat-o după două zile spunîndu-mi că a citit-o, ,,Să știi că am plîns”. Am cumpărat de la Chișinău ,,Așchii de cer” și am făcut-o cadou unui important paroh din București, maramureșean de neam – care a folosit pasaje din ea în ziua de Bobotează. Poate că asta se numește Unire. L-am găsit pe academicianul Nicolae Dabija în biroul său de la ,,Literatură și Artă” - un birou atît de mic pentru o publicație consemnată în istoria culturii române! Mă frămînta o idee pe care o enunțase într-un ,,Manifest de Unire”, în 2009. ,,Să ne regăsim mai întîi în România, iar împreună cu ea – şi-n Uniunea Europeană, e unica şansă”. Dabija era dezamăgit de declarația unui oficial UE, că Moldova are șanse ,,egale cu cele ale Tanzaniei de integrare”. Ce spune acum Nicolae Dabija?

,,Nu cred că trebuie să aşteptăm de la alţii să ne facă dreptate. Dreptatea trebuie să ne-o facem chiar noi. Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate. O nedreptate nu poate continua la nesfîrşit. Ea nu poate fi ţară. Chiar dacă-i «recunoscută» de 180 de state ale lumii”. Pactul Ribbentrop – Molotov a fost considerat criminal, consecințele lui au fost eliminate în totalitate, afară de cele care privesc poporul român, atrage atenția Dabija, ,,numai noi mai sîntem separați în două state”.

,,A spus ÎPS Nestor Vornicescu, basarabeanul nostru, la un congres al refugiaților români: «Nu ne merge bine în țară pentru că n-am făcut Unirea». Și eu cred că Cel de sus ne pedepsește: «I-am creat ca neam, ca țară – și lor le place să fie separați!». Iar Unirea face parte, părerea mea, din vocabularul lui Dumnezeu. Dar, atunci cînd este vorba de ură, de ne-unire, vocabularul devine al altcuiva… Noi am fost rupți în 1940, înainte de asta în 1812, de la matca noastră. Și atunci, sigur că unii spun «Domne, atunci ne pierdem independența» – avem și oameni din aceștia care tem de așa ceva. Eu spun: independența noastră o vom avea cu adevărat doar atunci cînd vom fi cu Țara!”

Dragoș Dumitriu: Eu vorbesc din punctul de vedere al unui român care a sperat la un moment dat în Europa... Văd acum un mare pumn în gură pus României la absolut toate capitolele. În cazul Unirii, nu cumva vor spune moldovenii, ca ardelenii pe vremuri, cînd au trecut de la Imperiul Otoman la cel Habsburgic – ,,Am schimbat jugul turcesc de lemn, cu cel de fier, austriac”?

Nicolae Dabija: Sigur că există probleme… dar noi, Republica Moldova, este logic să fim cu neamul nostru. E România în UE, e logic să vrem și noi în UE. Dacă România intră în CSI… și acolo ne-am vrea! Important e să fim împreună cu țara! Cred că acesta e lucrul cel mai important…

Dragoș Dumitriu: De ce nu v-ați mutat în România?

Nicolae Dabija: Cineva m-a întrebat odată – ,,Uite, Grigore Vieru s-a mutat în România, Leonida Lari s-a mutat în România, Mircea Druc s-a mutat în România – dumneavoastră nu aveți de gînd?”. Și am răspuns – mă voi muta cu tot cu țara. Deci cred că asta e logic, să luptăm ca împreună cu Basarabia să revenim acasă.

Dragoș Dumitriu: În anii ’70 ați marcat o generație cu volumul ,,Ochiul al treilea”. Poporul Moldovei sovietice avea nevoie de ,,al treilea ochi” prin care să vadă adevărul, de multe ori interzis. Cum vede acum ,,generația celui de-a treilea ochi” această relaționare la România?

Nicolae Dabija: În 1940 s-a comis o nedreptate, s-a pus graniță la mijloc de țară, la mijloc de moșie. De fapt, cel ,,de-al treilea ochi” așa îmi sugerează – nu se poate ca această nedreptate a poporului român să continue la nesfîrșit. Generația mea și cartea ,,Ochiul al treilea” au venit în contextul poeziei românești, al poeziei la zi!... Îmi aduc aminte, citeam poezia românească și am văzut o altfel de poezie. A generației șaptezecistă românească, șaizecistă românească…

Dragoș Dumitriu: Deci influența poeziei românești a fost foarte importantă în devenirea ca poet și scriitor, dar și pentru cei din generația dumneavoastră…

Nicolae Dabija: Noi am fost foarte influențați de poezia bună care s-a creat în România… Și pînă la 1989 în România s-a creat o mare literatură. Începînd cu Dinu Săraru, Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuș Neagu – ca să dau numai cîteva nume de prozatori. Sau cu poezia lui Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Grigore Hagiu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu – toți aceștia au fost poeții dragi generației noastre, generație care venea într-un anumit context, în care ni se permitea să scriem orice… dar nu eram publicați! Trecerea la caractere latine s-a făcut mai tîrziu, în 1989, dar pînă atunci citeam foarte multă carte românească. Scrisul l-am învățat – noi, scriitorii din Basarabia – din cărțile românești.

Dragoș Dumitriu: Aici este o chestiune pe care nu o înțeleg… Este foarte dificil importul de carte din România în Basarabia – și mai ales carte veche, de anticariat. Ar ajuta și cititul în română, cărțile folosite sînt mult mai ieftine, mai accesibile ca preț.

Nicolae Dabija: Cînd a fost Voronin la putere, cu guvernul lui, a făcut o lege prin care au trecut importul de carte la ajutoare umanitare. Atîtea documente se cer la vamă!... De exemplu – rezumatul cărții, sau cît costă fiecare carte în prețul de azi. Sau dacă această carte nu e adusă din zonă unde există molime ș.a.m.d. Deci, niște condiții absurde! Am vorbit cu fiecare prim-ministru să anuleze acea lege și nu au rezolvat. Este un lucru aiurit, pentru că bibliotecile din Republica Moldova, cele care mai există, în majoritatea lor au carte rusească sau carte românească în grafie chirilică. Deci, carte românească este foarte puțină – cărțile românești nu au ajuns în țara lor, unde ar fi citite! Eu am văzut copii care citesc foarte multe titluri – și împrumută cărțile unul de la celălalt. Ceea ce nu știu dacă se mai întîmplă în România…

Dragoș Dumitriu: Cum apreciați colaborarea între cele mai înalte foruri ale culturii și științei – Academia Română și Academia de Științe din Moldova?

Nicolae Dabija: Colaborarea dintre cele două academii este bună, avem multe ședințe comune, proiecte comune, în ,,Pleiade” a apărut Constantin Stere, dintre contemporani… nu știu să fi apărut altcineva, dar e o ediție care vizează mai mult literatura clasică românească. Am auzit că va apărea ceva Mihai Cimpoi și Grigore Vieru… Deci, ca să fie clar, cum vedem și noi, și ei chestiunea: avem o singură Ţară, şi ea se cheamă Limba Română. Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sîrma ghimpată.

Dragoș Dumitriu: O singură țară… dar se folosește sintagma ,,cele două state românești”.

Nicolae Dabija: Știu, se spune că Republica Moldova ar fi „al doilea stat românesc”. Cîteodată însă, am impresia, confruntat cu sacrificiul de aproape două secole al Basarabiei, în care ea, deşi era ameninţată cu moartea, şi-a păstrat limba, memoria, credinţa, că acesta nu ar fi al doilea, ci primul. Deci, ca să fie clar, cum vedem și noi, și ei chestiunea: avem o singură Ţară, şi ea se cheamă Limba Română. Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sîrma ghimpată.

Dragoș Dumitriu: L-ați menționat pe Dinu Săraru chiar în fruntea scriitorilor români contemporani care v-au influențat. Cum l-ar caracteriza Nicolae Dabija, reprezentantul spiritualității românești de peste Prut?

Nicolae Dabija: Domnul Dinu Săraru… În loc de răspuns, voi transmite prin intermediul dumneavoastră un mesaj marelui meu dascăl de limba română: Domnule Dinu Săraru, eu sînt bucuros, sînt fericit că v-am cunoscut! Vă cunoșteam din scris… sînteți cu adevărat unul dintre scriitorii de la care eu am învățat scrisul românesc. Pentru mine erați mai mult decît un scriitor, erați o legendă! O caracterizare? Iat-o: una dintre bucuriile vieții mele este că am stat de vorbă și v-am cunoscut. Și ne-am îmbrățișat… cred că lucrul acesta este pentru mine un lucru deosebit. Vă doresc multă sănătate, să scrieți și în continuare texte care vor trăi atîta cît va trăi neamul românesc. Noi, de dincoace de Prut, vrem să vă spunem într-un rezumat de două cuvinte: vă iubim. 

* * *

Nicolae Dabija a plecat, lăsîndu-ne o moștenire grea – aceea de a ne da seama cît de buni trebuie să devenim pentru a ajunge demni de creatorii geniali pe care Dumnezeu i-a dat acestui popor.

DRAGOȘ DUMITRIU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite