Te-am votat
  • 04-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 282
  • 0

Te-am votat, omule politic, pentru că am crezut în tine... Te-am votat şi eu, şi familia mea în ideea că ai să lupţi pentru binele meu şi al ţării mele... Şi am făcut-o cu dragoste, pentru poporul acesta, frumos ca iia strămoşească, pentru pămîntul sfînt al țării, pînă nu de mult cu holde bogate de grîu, cu păduri întinse şi murmur de izvoare cristaline. Aşa le-am cunoscut înainte de vremurile acestea tulburi, cînd tu, omule politic, m-ai chemat să te aleg ca să aperi interesele mele şi ale poporului meu. Din păcate, nu am învăţat lecţia amară, trăind tirania celor de dinaintea ta, care nu au făcut nimic pentru neamul acesta. Și uite unde am ajuns: să ne plîngem sărăcia și, luîndu-ne adio de la tot ce au clădit strămoşii noştri, să plecăm, cu traista în băţ, în lumea largă. Altă cale nu avem, dacă politic nu se ia în serios soarta ţării și un viitor mai bun. Experienţa de viaţă mi-a arătat că oamenii sînt schimbători ca vremea, de aceea îţi spun, omule politic, că vreau de la tine respectul pe care îl datorezi poporul român. Numai aşa vom construi o ţară demnă pentru strănepoţii noştri.

Tu, însă, m-ai dezamăgit de atîtea ori, ba, mai mult, ai stricat şi ce a fost construit cu truda oamenilor simpli, pe care i-ai manipulat după cum ţi-a poftit sufletul, de am ajuns nici cal, nici măgar, ci o ţară îndatorată peste poate străinilor.

Vreau să duc un trai civilizat şi să nu mă mai tem de grija zilei de mîine. Te-am susţinut în campania electorală, îndemnîndu-i şi pe alţii să facă la fel ca mine, pentru că am crezut în sinceritatea ta... Te-am votat pe tine, din dorința de a vedea că, în țara lui, românul se simte la el acasă, că se poate bucura de acest drept, nu să fie bun doar să plătească taxe şi impozite, ci să se poată bucura de linişte, să aibă ce să pună pe masă familiei lui... Asta înseamnă mai puţine biruri puse pe spinarea lui, în multe cazuri nejustificate, doar de dragul de a aduna bani pentru bugetul de stat, cu care se zice că se fac de toate pentru modernizarea ţării. Doar că, din păcate, în teren, realitatea este alta: nu s-a făcut nimic din banii percepuți de la populație. Ba, mai mult, tu, omule politic, ai stricat şi ceea ce s-a construit pe vremea preşedintelui Nicolae Ceausescu, cel care, după Alexandru Ioan Cuza, a făurit România Modernă... Te-am votat din conştiinţă civică, și nu că tu ai vrut să mă cumperi cu un cozonac prins de clanţa uşii, sau cu alte momeli: o bere şi un mic, sau o brichetă de doi bani... Te-am ales gîndindu-mă la rostul ţării mele, la nepoţii mei....Şi la toţi cei care te-au votat, pentru că au crezut în tine... Din păcate, rezultatele se văd, sărăcia își arată hidoșenia în aproape toate colţurile acestor plaiuri mioritice. Mă înfricoşez de tot ceea ce se întîmplă şi mă îngrozesc văzînd că românii nu se mai înţeleg între ei. Și mă înspăimîntă gîndul că, pentru tot ceea ce se întîmplă, nu tu eşti de vină, ci eu, că te-am votat, ca și familia mea și ceilalţi care te-au ales. Noi toți, în naivitatea noastră, sîntem cei care au decis, prin votul dat ție, gustul bucatelor din care văd că vă înfruptați cu atîta nesaţ, tu şi ai tăi, cu neruşinare... Iată că m-ai minţit şi de data aceasta... De ce, omule politic, pînă cînd crezi că o să mă mai minţi?... Nu înţeleg de ce ai făcut-o, dar află că ulciorul nu merge de multe ori la apă... Nu te preface că nu mă vezi cînd treci pe lîngă mine cu maşina ta luxoasă, cu alai de girofaruri, eu sînt ăla, trecătorul de pe trotuar, om paşnic, votantul anonim cu încredere în onestitatea semenilor săi. Nu ştiu ce ai fi fost azi, dacă eu nu te votam... Poate, la fel ca mine, un simplu trecător, chinuit de gîndul că nu-i ajunge mărunţişul din buzunar să își cumpăre cîte ceva de ale gurii, din cauza legilor aberante pe care tu şi ai tăi le faceţi, iar traiul meu de la o zi la alta se degradează. Nu te cert, omule politic, vreau să te atenţionez, însă, că prea de multe ori m-ai minţit. Plîng de milă ţării ăsteia, văzînd halul în care a ajuns! Aşa sînt eu...

Iată că nu mă mai las tras pe sfoară, îmi dau seama cît de perfid eşti şi cît de viclean. Ca să-ți sporești averea, jefuind ţara şi poporul meu, ne-ai sfidat pe noi toţi, cei care te-am votat, fără să ştim că ai avut gînduri ascunse... Pentru toate acestea nu am să mai votez pe nici unul din șleahta voastră de politicieni distrugători ai neamului meu. De cînd l-aţi omorît pe Ceauşescu, v-aţi cocoțat în scaunul puterii şi i-aţi tratat pe români ca pe sclavii voştri, iar România, ca pe moşia voastră. Ajunge, prea v-aţi bătut joc de votul meu şi de ţara aceasta!

ION MACHIDON,

președintele Cenaclului „Amurg sentimental“

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite