
- 21-12-2015
- 0 Comentarii
- 132
- 0
Recentele arestări din dosarul retrocedărilor, cu „vedete“ ca Andronic, Truică şi Paul Lambrino în prim-plan, n-au făcut decît să deschidă răni mult mai adînci, provocate chiar în primii ani de după Revoluţie, atunci cînd erai categorisit fesenist, sau comunist, dacă lansai tocita sintagmă „Nu ne vindem Ţara!“. Azi, cam toată suflarea românească de bună-credinţă gîndeşte în acest spirit, unii o spun, alţii nu, dar un lucru e sigur: sîntem cu toţii revoltaţi cînd DNA-ul face publice sumele tranzacţionate în aceste afaceri de retrocedări, de vînzări către infractori notorii internaţionali, fie că obiectul malversaţiunilor sînt terenuri cît vezi cu ochii, păduri imense, sau imobile dintre cele mai vestite ale Patrimoniului Naţional. Toate acestea sînt valori naţionale care nu pot fi tranzacţionate în nici un fel, dar nesimţiţii „băieţi deştepţi“ şi „descurcăreţi“ au tras la greu în aceşti ani, însă ei n-ar fi putut face aceste impresionante averi şi n-ar fi adus imense prejudicii statului, dacă legile nu-i protejau. Şi ajungem la punctul în care tot clasa politică e vinovată, tot acei deputaţi şi senatori care votau cu ochii închişi păguboase propuneri de legi, transformate în acte oficiale, aprobate şi legiferate la cel mai înalt nivel. Era absolut normal ca după perioada neagră a comunismului, ţăranii şi proprietarii de pămînturi, păduri sau imobile să intre în posesia bunurilor confiscate de comunişti, dar cum s-a făcut această punere în posesie e o chestiune strict românească! Majoritatea fostelor ţări comuniste au abordat problema restituirii proprietăţii într-o manieră decisă imediat după anul 1990. Astfel, în Albania, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi în fosta Germanie de Est, legile de restituire a terenurilor şi imobilelor naţionalizate au fost adoptate înainte de sfîrşitul anului 1993, în Croaţia – în 1996, iar în Macedonia – în 1998. Pe aceste meleaguri s-a rezolvat totul civilizat, statul a restituit corect, iar cei îndreptăţiţi să primească n-au sărit calul, au fost rezonabili în pretenţiile lor.
În România, problema restituirii proprietăţilor preluate abuziv este încă departe de a fi rezolvată. În ultimii 25 de ani, politicienii au elaborat legi, hotărîri de guvern şi alte acte normative, în încercarea de a repune în drepturi victimele naţionalizărilor de proprietăţi din epoca comunistă. În privinţa fondului funciar, prin emiterea Legii 18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate al ţăranului român asupra unei suprafeţe limitate din pămînturile sale, adică numai pentru 10 hectare pe amplasamente hotărîte de Comisiile pentru aplicarea legii. Aceste prevederi au generat diverse abuzuri ale Comisiilor, care au împărţit pămînturile după bunul-plac şi un lung şir de procese. Începea haosul, cine avea avocaţi buni putea să intre în posesia unor uriaşe suprafeţe de pămînt, imobile sau păduri, iar legile parcă erau făcute de ei pentru ei, adică pentru mai-marii zilei. Confuzia şi hăţişul legislativ erau elementele de care infractorii profitau ca să acumuleze averi imense, rînd pe rînd apăreau legi făcute parcă doar pentru devalizarea ţării: Legea 69/1997, Legea 1/2000, Legea 400/2002. (De menţionat e că aici iniţiator a fost Victor Hrebenciuc, adică lupul la stînă. Această lege a permis împroprietărirea rapidă şi arbitrară a mii de oameni doar pe baza unor liste din 1945 (?!), în care erau trecuţi cei care ar fi urmat să primească terenuri agricole în baza reformei agrare de după război, cîţi mai erau aceştia, sau cîţi mai erau inventaţi!) Cavalcada actelor normative a continuat cu Legile: 247/2005, 112/1995, 10/2001, HG 498/2003 şi Legea 1/2009. Începînd de la Legea 18 din 1991 pînă în 2009, au fost adoptate 12 acte normative – Legi, HG-uri şi Ordonanţe de Urgenţă – pentru a reglementa proprietatea funciară, şi tot nu s-au rezolvat echitabil problemele, aşa cum s-a făcut rapid în celelalte ţări foste comuniste, dimpotrivă, continuă şi azi dezbaterile, dar ele s-au mutat puţin spre Ştirbei Vodă, adică la DNA… în sfîrşit! Pînă la arestările de acum cîteva zile, s-a lucrat intens la DNA. De ani de zile apăreau cam aceleaşi nume în Dosarul retrocedărilor. Astfel, în octombrie 2014, Paul Lambrino şi soţia sa, Lia, erau audiaţi la Braşov, dar şi alţi „grei“, senatorul Ilie Sîrbu, deputaţii Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, au fost şi ei audiaţi la DNA. Ioan Adam s-a numărat printre cei 37 de deputaţi PSD care, alături de un deputat PC, au depus mai multe amendamente la Codul Silvic care permit defrişări în pădurile private, dacă proprietarul vrea să construiască unităţi turistice în zona respectivă; ei votau exact ceea ce le era lor de folosinţă, Interesul Naţional nu mai conta! Un raport al Curţii de Conturi arată că, în primii 12 ani de la Revoluţie, din pădurile statului şi din cele private s-au tăiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de lemn, care le-au adus hoţilor cîştiguri de circa 5 miliarde de euro. Cele 80 de milioane de metri cubi de lemn tăiate ilegal înseamnă peste 26 de milioane de copaci, cu o înălţime de 30 de metri, şi cu o vîrstă de aproximativ 50 de ani. Avînd în vedere că pe un hectar de pădure se află 450-500 de metri cubi de lemn, înseamnă că au fost defrişate ilegal cel puţin 160.000 de hectare. În anul 1800, suprafaţă împădurită a provinciilor istorice româneşti era de 8,5 milioane de hectare şi reprezenta 36% din teritoriul lor. Această suprafaţă a fost redusă continuu. În vara lui 2012, suprafaţa fondului forestier a ajuns la 6,35 milioane de hectare, dintre care 3,2 milioane de hectare se aflau în proprietatea publică a statului şi 1,02 milioane de hectare în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. În proprietatea privată existau 2,2 milioane de hectare. Inclusiv presa internaţională a atras atenţia asupra situaţiei dezastruoase a pădurilor din România. Astfel, „Der Spiegel“ scria: „În România, se micşorează, bucată cu bucată, una din cele mai frumoase zone împădurite din Europa, cea a Carpaţilor. Unele defrişări sînt ilegale, iar lemnul ajunge, sub formă de parchet sau paleţi, şi în Germania. Cifrele arată că dispar, ca suprafaţă, 3 terenuri de fotbal, din pădurile noastre, pe oră. Guvernul apreciază că pădurarii fură cam 4 milioane de metri cubi de lemn pe an, ceea ce înseamnă o dată şi jumătate cît piramida lui Keops“. „Der Spiegel“ mai scrie şi despre mafia Schweighoffer şi despre defrişarea pădurilor virgine din România. Una dintre marile probleme care a dus la reducerea continuă a fondului forestier este reprezentată de retrocedările abuzive care s-au făcut în România, din cauza carenţelor din legislaţie, după cum notează ultimul raport al Curţii de Conturi dedicat acestei probleme dramatice pentru România: „Confuziile, carenţele şi slăbiciunile din legislaţia care priveşte retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entităţi, forme asociative şi persoane fizice care nu aveau nici un drept, şi au indus în eroare unele instanţe de judecată“, explicau ei în raportul citat. „Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autorităţile publice manifestînd adeseori o inexplicabilă indiferenţă şi pasivitate“, adăugau aceştia. Normal că, în aceste condiţii, un Prinţ de Tinichea, care nu-i deloc confuz cînd fură, îşi va permite, într-o zi, să ceară nu doar pădurea de la Snagov, ci şi lanţul Munţilor Carpaţi! Confuzie e doar în mintea românului de rînd, nu şi în mintea celor care ne hotărăsc soarta! Ei ştiau foarte bine ce au de făcut. Astfel, în calitatea ei de ministru al Justiţiei, smochinita Monica Macovei dădea, în 2005, o lege ale cărei efecte nefaste se văd mai ales azi, cînd capul de afiş îl reprezintă audierile de la DNA în privinţa retrocedărilor ilegale. După ce a plecat din Procuratură, Monica Macovei a fost avocat şi se ocupa cu recuperări de retrocedări. Dar, la vremea aceea, legislaţia nu prea permitea atîtea retrocedări. Şi d-na Macovei, din avocat, ajunge ministru. Iar în 2005, la începutul legislaturii, Alianţa DA, cu ministrul Macovei, s-a apucat şi a făcut pachete de legi, unul cu Proprietatea şi altul cu Justiţia. În privinţa retrocedărilor, s-au creat situaţii imposibil de imaginat: au fost evacuate importante instituţii de stat, grădiniţe, spitale, teatre, muzee, castele medievale, fără că statul să primească ceva, alte spaţii sau un alt fel de despăgubiri. Statul era păgubit la greu, bugetul afectat, prejudiciul, imens. Cînd a propus această lege a Proprietăţii, Macovei a mai înaintat şi Legea Justiţiei, care, de fapt, era praf în ochii oamenilor, o manieră de a camufla Legea Proprietăţilor. Toată lumea s-a repezit pe Legile Justiţiei, toţi voiau să ştie cine va fi nominalizat procurorul general şi procurorul de la DNA. Rolul de a desemna oamenii din aceste importante posturi îl avea ministrul, adică Macovei. Ea a pus pe cine a vrut, de fapt pe cine trebuia! Combinaţia a fost să poţi să furi şi să te protejeze instituţiile respective, să ştii că nu te deranjează. Cu legi discutabile şi cu autorităţi băgate pînă-n gît în mocirlă, unor borfaşi ordinari ca Andronic, Truică, Lambrino şi altor zeci de complici ai lor nici nu le-a fost greu să păgubească statul de sute de milioane de euro, cazurile fiind intens mediatizate azi. Tot ceea ce vrem noi e să se facă lumină, să se recupereze contravaloarea pagubelor provocate de aceşti tîlhari şi străini de Intresul Naţional, să-i vedem pe aceşti nenorociţi în puşcărie, dar şi pe cei care, prin deciziile lor „de sus“, au permis aceste hoţii. Felicităm pe toţi cei care au readus în prim-plan aceste fărădelegi, care-şi aşteaptă pedeapsa de foarte mulţi ani! Susţinem cu tărie instituţiile statului şi presa în demersurile şi munca lor de salvare a ţării din mîinile acestor barbari şi duşmani ai Poporului Român.
Petre Răcănel
-1.0 C