Tanti Nuța, ,,Vulpoaia” cum îi spuneau oamenii în sat, era o țărancă foarte frumoasă, isteață și ,,descurcăreață”. Avea o casă cu pridvor, plin cu flori de ,,mușcată” de toate culorile, precum și crizanteme, liliac, trandafiri, lăcrămioare și cîte și mai cîte altele. Locuia singură după ce îi murise soțul, iar unicul fiu, Mărculeț, fusese alungat din sat de către comunitate, după ce s-a dovedit că era hoț, fără însă să se știe că sărmanul suferea de cleptomanie, care e o boală psihică, și nu-și dădea seama ce face. Maică-sa, tanti Nuța, era disperată, dar nu avea nici o putere. Mărculeț s-a stabilit apoi în ,,secuime”, lucrînd pe un șantier, însă în sat nu mai venea, știind că va fi alungat de săteni, drept pedeapsă pentru ,,hoție”.
Tanti Nuța era cea mai bună prietenă a mamei mele și mergeam deseori la ea în vizită. Atunci, ne întreba dacă vrem să mîncăm pește, pentru ca ea să mergă chiar atunci să prindă un exemplar. În fața casei sale curgea un rîu cu apă venită de la munte, iar sub pietrele mari se adăposteau păstrăvi. Tanti Nuța lua o oală cu capac și în scurt timp se întorcea de la rîu cu cîțiva pești pe care îi frigea în tigaie. Îi așeza apoi în farfurie și, alături de mămăliguța fierbinte, ne oferea un meniu copios. Avea sistemul ei de a prinde peștii. În rîu erau multe pietre foarte mari, acela fiind locul unde ea știa că se adăposteau păstrăvii. Băga mîna pe sub pietre, și peștele nu avea scăpare, sfîrșind, în scurt timp, în tigaie.
Tanti Nuța avea o mică bibliotecă plină de cărți. Nu știu de unde le avea, dar le citise pe toate. Ea mi-a insuflat dorința pentru lectură, împrumutîndu-mi cu amabilitate cărțile sale. La vremea respectivă nu aveam radio sau televizor, iar cărțile împrumutate de la Tanti Nuța au fost o adevărată comoară. Luam cîte 2-3, le citeam, apoi le returnam și luam altele. Mi-au fost de mare ajutor, pentru că, acolo, la țară, unicul mijloc de relaxare, pentru mine, era cartea.
Multe dintre cărțile acelea erau scrise în fascicole – cîte 5-6 pagini – cu mențiunea ,,va urma” pe ultima filă. Într-adevăr, continuarea apărea săptămîna următoare. Din păcate, după mulți ani, romanele în fascicole au dispărut din librării. Erau ieftine și la îndemîna oricui. Se citeau ușor și așteptai cu nerăbdare urmarea, care apărea săptămînal.
Mărculeț, fiul acestei femei, ale cărei cărți mi-au deschis apetitul pentru lectură, s-a căsătorit acolo, în secuime, unde se stabilise. A avut și urmași, pe care ,,Vulpoaia” nu i-a cunoscut niciodată. Mărculeț nu mai îndrăznea să vină acasă, de teama sătenilor, care nu îl iertaseră.
Voi fi veșnic recunoscătoare celei pe care o numeam Tanti Nuța, întrucît cărțile pe care mi le-a împrumutat au fost, pentru mine, ,,cărămizi” care au zidit în sufletul meu un adevărat castel, în care mă refugiam adeseori. Alegeam, la întîmplare, cărțile și, ,,devorîndu-le” de la raftul de jos pînă la cel de sus, mă cufundam în lectura lor și îmi imaginam că sînt cînd ,,eroina”, cînd ,,victima” descrise de fantezia autorilor.
Cît de adevărate sînt cuvintele unui mare scriitor: ,,Să știi măsura tuturor lucrurilor, să știi termenii cu care să te exprimi, să înveți de toate, pentru că învățătura este un dar de la Dumnezeu. Și atunci cînd vei rămîne singur pe lume, să știi să te rogi” (Feodor M. Dostoievski).
LILIANA TETELEA