Am simpatizat cu Traian Băsescu cu mulţi ani în urmă, mai exact pe vremea cînd a apărut pe scena politică, în partidul lui Petre Roman, care l-a propulsat în fruntea bucatelor. Apoi, s-a văzut ce mînă bună a avut… Dar, această simpatie avea să se subţieze odată cu trecerea anilor, mai ales cînd am văzut cu cîtă cruzime a creat scandalul ,,chioşcariadei”, la scurt timp după ce bucureştenii i-au dat votul pentru funcţia de primar general al Capitalei. Nu e cazul să reluăm filmul acelor vremuri, pentru că prea triste au fost pentru foarte mulţi contribuabili la bugetul de stat, din activitatea lor de ,,chioşcari”. Aşa a căzut în dizgraţie, mai ales atunci cînd a provocat un întreg circ cu prinderea şi eutanasierea cîinilor fără stăpîn, proiect continuat şi de actualul edil al Capitalei. Ce s-a întîmplat… am văzut şi vedem cu toţii – eutanasierea acestor fiinţe fără a se putea apăra, prin injectare cu ser letal, electrocutare, înecare, sau prin lovire. Atunci, ne-am supărat foarte rău, dar, aşa cum sînt toţi românii, am încercat să nu ne facem sînge rău pentru nelegiuirile altora şi ne-am continuat viaţa, dar nu oricum, culmea, ci tot sub cîrmuirea aceluiaşi Traian Băsescu şi aceloraşi feţe politice. Ce penibili am fost, deşi ştiam cine este acest personaj, care a sfidat pe toată lumea, românii alegîndu-l preşedintele României. Şi nu l-am ales pentru un mandat, culmea ridicolului. (Ghinionul votului mereu neinspirat.) Pentru toate acestea, nu ne-am pronunţat în nici un fel, nici la vremea respectivă, nici după aceea. Şi nu că nu am fi putut să o facem, dar se ştie cum e omul, iartă şi merge înainte. Ceea ce am făcut şi noi… Poate că nici acum nu am fi vorbit dacă nu aveam să-l auzim, cu puţin timp în urmă, la televizor, văicărindu-se, aducînd acuze la tot ce ţine de ţara asta, de lege şi legiuitor, plîngîndu-se de ceea ce se întîmplă, acum, în România, cu plimbatul în cătuşe al presupuşilor oameni politici. S-a referit, în repetate rînduri, la Elena Udrea. Din momentul în care aceasta a fost arestată, Traian Băsescu a aruncat flăcări pe nări şi pe urechi, pufnind în stînga şi-n dreapta, de nu-şi mai găseşte nici acum liniştea şi somnul. Nu am văzut atîta zbucium nici la cel mai necăjit om, care nu are să pună pe masă bucate pentru copii. Apropo, a aflat el, oare, cum trăiesc românii? În nici un caz în puf, din cauza politicii sale, care a semănat numai vrajbă şi ură între oameni, împreună cu întreaga cloacă a oamenilor politici, care şi-au văzut doar propriile interese. Către problemele ţării şi-au aruncat ochii la plezneală, în schimb, între ei, sînt gata, în orice moment, să-şi apere interesele, sprijinindu-se „ca-ntre colegi”. Mai ales atunci cînd vine vorba de ridicarea imunităţii parlamentare a unuia dintre ei. Aşa democraţie… Să revenim la nemulţumirea lui Traian Băsescu, la revolta şi zbuciumul său, gata să intre în depresie cînd a văzut-o pe Elena Udrea în cătuşe. El ne dă lecţii de moralitate, aşa cum a făcut-o şi de la Cotroceni, sfătuindu-i pe judecători să o lase mai uşor cu încătuşatul şi recomandîndu-le să fie mai duioşi, mai sentimentali cu infractorii, mai ales cu oamenii politici. Nu înţelegem cum de l-a apucat mila pe Traian Băsescu de cei care sînt duşi în arest în zăngănitul cătuşelor. A făcut orice să o scoată din arest pe Elena Udrea, să nu mai sufere atît de mult cu acele sinistre cătuşe la mîinile ei firave. De ce Traian Băsescu nu a fost la fel de sensibil şi cînd au fost arestaţi George Becali, Dan Diaconescu, sau S.O. Vîntu? Primul dintre ei a fost luat din pat dimineaţa, cu o cohortă de mascaţi, cel de-al doilea a fost luat de la aeroport, iar Sorin Ovidiu Vîntu de la domiciliul său, cu tot cu scaunul cu rotile. Oare aceştia nu erau cetăţenii ţării? De ce politicianul Traian Băsescu nu a scos o vorbă, gîndindu-se la cătuşele de la mîinile lor? Sau nu s-a gîndit?! De unde, aşa, deodată, atîta milă pentru cei care sînt ridicaţi cu cătuşele la mîini, pentru a da socoteală de faptele lor? Acesta e omul Traian Băsescu, pe care noi l-am compătimit atunci cînd a fost de compătimit, l-am apreciat pentru calităţile sale (prea puţine, însă, încît să fie trecut în cartea de onoare a marilor demnitari români). Iar asta se întîmplă pentru că românii, în zelul lor, seamănă vînt şi culeg furtună cînd vine vorba de alegeri, fie de consilieri, fie de primari, de senatori, de deputaţi, sau mai ales de preşedinte al ţării. În rest, comentariile emblematice rămîn precum graiul mut al pustnicului rătăcind în deşert, aşa cum este o vorbă din bătrîni: cîinii latră, ursul merge. Pînă cînd? Pînă cînd vom avea, şi noi, demnitatea noastră, să nu ne mai lăsăm furaţi, minţiţi, terfeliţi de unii politicieni, care fug de cătuşe ca dracul de tămîie. Numai că aceia care îşi trăiesc zilele de azi pe mîine nu prea au ce să facă, decît să privească spectacolul grotesc de la televizor, unde pe-o uşă intră arestaţii, iar pe cealaltă ies cei eliberaţi, pentru că, în timpul cît au stat după gratiile puşcăriilor, cel în cauză a scris cîteva zeci de pagini şi… gata cu pedeapsa. Încă o dovadă de şarlatanie din partea lor. Aşa viaţă mai zicem şi noi, să fii pus în cătuşe şi să rămîi cu moşiile, cu banii, cu vilele şi pămînturile, cu maşinile de lux şi cu pensiile mari, că nu degeaba eşti om politic. Credem că a venit vremea şi pentru Traian Băsescu să-şi vadă de pensie şi să ne mai lase cu sfaturile sale ,,preţioase”. Cătuşele ştim că-i înspăimîntă pe hoţi, de aceea sînt utile într-o societate cu o democraţie ca a noastră, în care mulţi dintre cei care ajung în fruntea bucatelor nu ştiu cum să tragă mai multe tunuri din banii publici.

Ion MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”