Observăm, de ceva timp, că Tribunul este „mitraliat“ cu fel şi fel de vorbe, fie de către gazetari şi politicieni, fie chiar de oameni simpli. Şi, ca un om de talia sa, cu notorietate politică şi de scriitor, unde s-ar apăra mai bine decît în revista „România Mare“, pe care a fondat-o împreună cu mentorul său, marele scriitor Eugen Barbu? Menţionăm faptul că această publicaţie a ajuns, de curînd, la numărul 1.300, o performanţă de neegalat. Aici îşi scoate el „pistoalele“, chiar dacă „tunurile“ care sînt îndreptate înspre el sînt cu mult mai numeroase şi vin cam de peste tot, de la unii invidioşi, care nu au citit mai nimic din creaţia sa literară. Ne întrebăm ce ar trebui să facă. Să stea cu mîinile încrucişate şi condeiul în sertar? Oricine ar fi în situaţia sa ar proceda la fel, mai ales că injuriile la adresa lui nu sînt simple accidente, ci orchestrate premeditat. În asemenea situaţie, n-ar trebui să fie supărare, deoarece disputele sînt reciproce, chiar dacă diferă forţa cuvîntului. Şi-apoi, cine ar crede, vreodată, că un om de calibrul lui Corneliu Vadim Tudor se va lăsa doborît, la cît de vulcanic este? Duelul e duel, şi el pleacă fie dintr-o parte, fie din alta, dar cu unităţi de măsură fără egal între ele. Una e să scrii într-o revistă cu un anumit tiraj, şi alta e să te împăunezi la televizor. Am asistat, de foarte multe ori, la asemenea scene în emisiuni de televiziune, în care Tribunul, nefiind de faţă, era ,,tăvălit“ fără argumente. Vedeţi care e problema? Atunci de ce se supără unii, cînd îi ia, şi el, la învîrtit, precum puiul la rotisor, rostogolindu-i prin cerneala vorbelor sale de pamfletar, greu de combătut? Corneliu Vadim Tudor este omul de care mulţi români sînt mîndri, o conştiinţă vie, care veghează la adevărul Neamului din care descind el şi ai săi. Iată de ce îi ţinem partea, pentru că acest Om de cultură este pregătit să înfrunte jignirile şi prigoana şi nu se lamentează atunci cînd se aprinde la vorbă.

Corneliu Vadim Tudor trebuie însoţit pe drumul curajului său, fiind demn ca intelectual, el nebuzunărind în nici un fel vistieria Statului Român, aşa cum a procedat RODIPET-ul cu dumnealui. Motive serioase pentru toţi denigratorii săi, care nu vor doar belşugul ţării, ci ţara, aşa cum este ea pe harta geografică, altminteri nu vedem pentru ce gîlceava dintre mass-media şi Tribun. El este un mare poet, care îşi îndrăgeşte stihul la fel de mult precum partidul ce poartă acelaşi nume şi care i-a adus atîta faimă. Trebuie să recunoaştem că acest înflăcărat patriot român are harul lui de la Dumnezeu şi este cîntec de durere pentru ţara sa. Şi mai credem că a venit timpul să ne întoarcem la patriotism şi la ţară, la români şi la tradiţiile noastre. În ceea ce priveşte gîlceava dintre scriitori, ea este firească, justificîndu-se prin prezenţa în spaţiul public, pentru că aşa trebuie să se petreacă lucrurile într-o democraţie firavă, ca a noastră. Corneliu Vadim Tudor ne-a demonstrat, încă o dată, că orice carte a ţării poate fi scrisă cu inimă de ploaie dulce şi ghindă din luceafăr, cu condiţia să fie respectate drepturile şi obiceiurile românilor, de care trebuie să luăm aminte. La Mulţi Ani „României Mari“ şi Tribunului!

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“