Elogiu volumului ,,Plumb“, de George Bacovia, la 100 de ani de la apariţie

La împlinirea unui secol de la apariţia volumului de poezii „Plumb” (iulie 1916), semnat de George Bacovia, scriitorul de la a cărui moarte au trecut 59 de ani (22 mai 1957), ne-am gîndit să întîmpinăm şi noi importantul eveniment, prin editarea unei culegeri care să conţină lucrări poetice ale cîtorva dintre cenacliştii noştri. Ei s-au alăturat de îndată acestui proiect, şi au făcut-o cu entuziasm. Cum să nu fii de acord, cînd ai ocazia să participi la evocarea unui ilustru poet precum George Bacovia, care este atît de profund încît, ca şi în cazul lui Mihai Eminescu, îţi trebuie mai multe vieţi să dai de capăt esenţei versurilor lui, universale, precum lumina şi aerul? George Bacovia este poetul uriaş, al tuturor generaţiilor de cititori, mai ales ale celor nenăscute, pentru că versurile lui au esenţa nemuririi timpului brut: ploi, ninsori, ceaţă, vînt etc., iar toate acestea îi dau complexitate creaţiei… I-am citit aproape întreaga poezie, descoperind de fiecare dată un nou Bacovia, dar la fel de mohorît şi de modern, zgîrcit la cuvinte şi pierdut între punctele sale de suspensie, în naturaleţea metaforelor, ca nuanţă poetică şi sunet de ecou pal, căci el s-a vrednicit să scoată diamante din adîncul ploilor friguroase şi al tristeţilor sufleteşti aglutinate în singurătatea eului său. Ne cutremură de fiecare dată cu starea lui poetică şi cu profunzimea versurilor. Este natural şi depresiv, este amurgul depresiilor nedesluşite încă de vreun critic, în care ploile, nevrozele creează o atmosferă delirantă nu doar în sufletul poetului. Toate elementele compoziţionale ale poeziei sale fac parte din elementul firesc al unui om care a suferit, parcă sfidat de destin, chiar înainte de a se fi născut. George Bacovia este poetul naturii bolnave, este un amurg al amurgurilor nedesluşite… Plecînd de la aceste constatări, am propus celor care au fost interesaţi să facă parte din sumarul culegerii cu pricina ca fiecare să povestească despre felul cum l-au perceput ei pe Bacovia, dat fiind faptul că mai toţi se află la vîrsta senectuţii, iar anii lungi de viaţă le-au oferit şansa să ia cunoştinţă, atît cît le-a permis gustul pentru lectură, şi să se familiarizeze cu poezia bacoviană. Cei mai mulţi dintre ei, instantaneu, fără studii de critică literară, au făcut un portret suav poetului, folosindu-se de citate din cele mai interesante lucrări de critică ale unor exegeţi ai operei bacoviene. Fiecare poet, în stilul lui, împreună cu ceilalţi autori, omagiază, în felul acesta, aniversarea celor 100 de ani de cînd volumul de poezii „Plumb” a văzut lumina tiparului. Dacă nu s-ar fi întîmplat acest lucru, am fi fost la fel de receptivi să întîmpinăm cum se cuvine sărbătoarea „Plumbului” lui Bacovia, mai ales că, după cîte se pare, potrivit opiniilor unora, acum, în Mileniul III, tristeţea, alienarea, eşecul au luat amploare nu ca zodie, ci la nivel de materie umană. Că sîntem bacovieni, nu ca titlu pe care l-am împrumutat din poezia celui pe care-l evocăm, „Verde crud”, o dovedim prin poezia ce i se dedică şi care ia naştere din fermentul versurilor bacoviene, ca model poetic, cu versuri care transmit o oarecare emoţie din fiorul tristeţii lui Bacovia, cel ce poate fi socotit contemporanul românilor, pentru că prin poezia sa ne regăsim parte a simbolismului de certă valoare. Prin entuziasmul nostru, am dorit să fim şi noi prezenţi şi să-i aducem obolul nostru, atît cît ne pricepem şi ne ţin balamalele inspiraţiei, de pe poziţia noastră, fără pretenţii de consacraţi într-ale cercetării liricii bacoviene. Poezia lui George Bacovia ne inspiră ca, în felul nostru de gîndire, să fim mai aproape de omul care crede în aspiraţiile lui de viaţă, în faptele sale. Însuşi poetul a descris, în stilul său, crîmpeie ale societăţii burgheze, ceea ce înseamnă că ar fi împărtăşit din ideile socialiste, în plină ascensiune la vremea respectivă. Şi-a asumat „Serenada muncitorului” ca imbold la o viaţă mai bună, în perioada în care burghezimea era la modă. Patronii de fabrici, moşierii ar fi trebuit să fie mai omenoşi cu aceia care le înfrumuseţau viaţa şi le asigurau traiul în lux, trudind cu greu în schimbul unor salarii de mizerie. Poeţii noştri de-acum, chiar dacă trăiesc în vremuri similare, sau ceva mai dure, reflectă, în versurile lor, imaginea exactă a societăţii în care trăiesc, o societate care nu le oferă mai nimic bun, decît sărăcie şi batjocură. Ei trag semnal după semnal de alarmă, pentru a trezi conştiinţa românului, căutînd să-i arate că drumul lui în viaţă este doar al sclaviei pe faţă. Acest aspect trebuie constatat nu cu cheia de la casă de gît, ci prin poziţia fermă a fiecărui poet, demascînd, în orice moment şi împrejurare, minciuna şi, mai ales, tratamentul inuman la care sînt supuşi semenii noştri în toate sectoarele de activitate. Şi asta, doar pentru ca o anumită clasă socială să adune privilegii de pe urma facturilor plătite, cu vîrf şi îndesat, de sărmanii zilelor noastre. Iată pentru ce este nevoie de poezie angajată. Iată un motiv în plus pentru care am ales, cu toată răspunderea artistică, să fim prezenţi la centenarul apariţiei volumului ,,Plumb”, cinstindu-l ca atare. Gîndurile noastre de-acum sînt un sincer elogiu pe care George Bacovia îl merită pentru poezia pe care a scris-o, şi presupunem că, de-acolo de unde este, ne urmăreşte strădaniile culturale de pe brazda sa de pămînt pe care oficialităţile de odinioară l-au nemurit, ca operă şi nume, prin ridicarea la nivel de conştiinţă naţională a muzeelor ,,Agatha şi George Bacovia”, din Bacău şi Bucureşti, consacrate celor doi.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“