Vin alegerile, cele prezidențiale, zic ei. În fond, doar o nouă validare pe care poporul o oferă găștilor care se perindă prin zona politică, acestor vînzători, trădători sau doar bandiți, pe care îi vedem pe la televizor și, rar, foarte rar, pe stradă. Generalii și-au pus pe table pionii – Coldea pe Barna, Hellvig pe Iohannis, iar Predoiu se pare că l-a pus pe Diaconu. Mircea Diaconu, acel actor de mîna ,,doi și-un sfert”, pe care sînt convins că mulți îl știți deja. Deci, conform știrilor vechiculate prin presă, asistăm la o luptă între un fost adjunct al SRI, Florian Coldea – care, ,,se zice”, ar fi în spatele USR –, un director SRI, Eduard Hellvig, un bun prieten al lui Iohannis și al lui Rareș Bogdan – deci PNL –, și, ultimul pe listă, fostul adjunct al SIE, generalul Predoiu, care e și el un băiat de băiat pe la ProRomania. În schemă nu apare STS – deși știm sigur că niște generali de pe acolo au interese economice majore în industria telecomunicațiilor –, nu apare SIE, chiar dacă se tot spune că este în zona de interes a Vioricăi Dăncilă, fost premier și viitor pierzător în alegeri. Unde sînt interesele DIPI sau ale DGIA? Ăștia cu cine sînt, cu cine vor să ,,tragă” în noiembrie? Oare să fie ei mai integri și să stea deoparte? Nu prea cred, mai ales că în spațiul public a apărut știrea conform căreia însuși Cumpănașu ar avea în spate un… securist. Cine să fie oare?

Să recapitulăm cum e cu democrația la noi, în România, dacă e să ne luăm după informațiile vechiculate în spațiul public, dar și după realitatea de zi cu zi. Foștii sau actualii generali din Servicii își pun oamenii să candideze. Poporul trebuie doar să îi valideze. Poporul nu are capacitatea de a desemna o persoană care să îl conducă, cu toate că, teoretic, partidele politice își promovează liderii dintre oamenii poporului, iar membrii acelor partide îi validează pe la Congrese. Păi, se pare că ori poporul este naiv, ori ghinionul ne este tovarăș de drum de mai bine de 30 de ani. Pînă în 1989, Securitatea era acel ,,bau-bau” de care se speriau toți. Erau o grămadă de povești pe tema asta. Nu știu cum era atunci, dar acum se pare că Securitatea e mult mai puternică. Ca o ironie, securiștii urîți atunci ne conduc acum, fie direct, fie prin proiecțiile lor în terenul de joc.

Dar, să continuăm cu democrația la români. Cei care vor să ne fie președinți, guvernatori sau doar marionete, au nevoie de acordul unor țări străine ca să aibă șanse să intre în marele joc al unei țări mici, precum România. Înalta Poartă de la Istanbul s-a mutat mai la Vest, în cele trei puncte numite Paris, Berlin, Washington. Pentru că așa e în democrație: poporul are puterea de a valida ce indică și aleg alții. Și noi, românii, nu doar că asta facem de cel puțin 20 de ani încoace, dar se pare că ne și place, că uite cum validăm încă o dată o proiecție, o hologramă a unor puteri străine, la Cotroceni. Și nimeni nu face nimic. De ce? Pentru că Dragnea a fost dat exemplu pentru cei care mai au curajul să miște în front.

Democrația a murit în România în același timp cu comunismul. Locul ei a fost luat de un surogat dictatorial ale cărui tentacule ne îngustează libertatea de mișcare, de gîndire și de reacție. Această caracatiță care a ajuns să conducă această țară reprezintă tumora care, într-un final, va duce la încă o revoluție sau la dispariția acestui stat. Nu există o altă cale, un alt drum. România este sub asediu, iar cei care încă mai reacționează sînt îndepărtați, pentru că cei care au venit să fure nu suportă să fie contraziși. Cătușele conduc România, nu Parlamentul, Serviciile, Guvernul. Străinii sînt cei care ne vorbesc, de fapt, din Dealul Cotrocenilor. Cam asta e realitatea. O asemenea perioadă nefastă a mai fost la noi. Cea mai recentă, în anii ʼ50, cînd conducerea venea din Est, de la Moscova, și nu din Vest, ca acum. Și atunci au existat ,,vișinești”, unelte ale celor care ne conduceau, așa cum există și acum. Au fost și atunci procurori, judecători, polițiști, gardieni și securiști care au îndeplinit ordinele străinilor. Și atunci ni se spunea că cei închiși sînt dușmani ai poporului, că românii conduc etc. Aceleași vrăjeli iefine atunci, ca și acum. Aceleași figuri reci și impasibile atunci, ca și acum. Aceeași siguranță afișată atunci, ca și acum. Doar că, așa cum toți au ajuns să plătească fie în fața Istoriei, fie în fața Justiției, așa are să fie și acum. Uneltele vor ajunge să achite nota de plată la final, fie că vorbim de generali, judecători, procurori sau niște milițieni amărîți. Timpul și Istoria niciodată nu iartă, iar românii sînt foarte răi cînd e vorba de răzbunare.

TANO