Fac parte din viaţa noastră, ne lovim de ei cam la fiecare pas. Fie că este vorba de un film, de o poză, de o revistă cu benzi desenate, de o figurină sau doar de-o poveste. Conceptul de „supererou” îl ştim de prin anii ‘30, cînd a apărut Superman, un erou de benzi desenate, destinate în mod special copiilor. În fapt, toţi supereroii, în majoritate, îi regăsim în reviste de benzi desenate; au pornit de la cei mici, de la cei cărora, copii fiind, le este mult mai la îndemînă să îşi imagineze un erou care îi protejează, mai ales dacă familia lor nu este suficient de sudată şi iubitoare, sau au probleme la şcoală cu cei mai mari ca ei. Statutul de supererou, însă, pe măsură ce anii au trecut, a avansat de la bandă desenată pentru copii la benzi desenate pentru adulţi, la filme şi poveşti destinate celor pentru care, în mod normal, conceptul este doar unul virtual, ireal, aparţinînd basmelor şi nicidecum realităţii. Cu toate aceastea, însă, în ultimii 15 ani, NU numai că numărul „supereroilor” a crescut, dar şi succesul la publicul matur a devenit foarte profitabil pentru producătorii de vise.

Avem acum oameni-păianjen, oameni-furnică, oameni-libelulă şi vrăjitori din alte lumi, avem răzbunători, avem oameni de fier, de oţel, iradiaţi şi verzi, şobolani modificaţi genetic, copaci bodyguarzi. Adulţii, precum copiii de altădată, se bucură de orice film de acest fel, trăiesc prin ele şi aduc în prim-plan, de fapt, nevoia oamenilor de a se simţi protejaţi.

Dacă înţelegem şi încurajăm aceste filme, aceste basme, destinate celor mici, copiilor care încă nu au reuşit şi nu au cum să înţeleagă realităţile vieţii de zi cu zi, ne dăm seama că succesul acestor filme la adulţi, la cei care au capacitatea de a reacţiona la provocările vieţii, nu poate fi înţeles pe deplin, doar dacă vom concluziona că, de fapt, religia, Dumnezeu însuşi, a început să piardă teren, foarte mult teren, în sufletul oamenilor.

Succesul supereroilor la populaţia matură este un semnal clar că omul de rînd, pe zi ce trece mai exploatat, mai stresat, se simte din ce în ce mai vulnerabil în faţa provocărilor vieţii. Rugăciunile sale pe care, poate, cu ani în urmă, le îngîna şi le dedica Spiritualităţii, lui Dumnezeu, s-au lovit apoi de un refuz divin poate mult prea categoric. Atunci, în lipsa unei puteri imediate la care să apeleze, se refugiază şi dă viaţă, formă şi forţă, în mod virtual, eroilor de benzi desenate, în dorinţa de a-şi păstra speranţa că poate, într-o zi, ori el poate fi un erou al propriei familii, ori poate un om bun, un erou real, îl va salva şi-i va readuce zîmbetul pe buze.

Lipsa credinţei se simte din ce în ce mai acut în Occident, locul unde supereroii tind să-L înlocuiască pe Dumeneu, şi nu există nimic care să oprească această formă de protest a celor care, cîndva, au fost credincioşi. Biserica însăşi, prin compromisul pe care l-a făcut cu modernismul, a devenit din ce în ce mai slabă, înşişi cei care fac parte din ea făcînd erori şi greşeli impardonabile în faţa divinităţii. Fapte care duc, în mod vizibil, la un recul uriaş în ceea ce priveşte credinţa în cele sfinte, în Biserică şi chiar în Dumnezeu. Lumea a ajuns să privească la filmele cu supereroi, ca un mod de suplinire a ceea ce au pierdut sau sînt pe cale să piardă, credinţa, pentru că şi-au pierdut cu totul încrederea în Biserică, şi, implicit, în divinitate.

Omul modern, cel care trăieşte în spaţiul virtual mai mult decît poate în cel real, doreşte acum să ardă etape, să fie mai repede ascultat, să fie mai repede realizat. Cum rugăciunile sale nu se regăsesc imediat în relitatea lui, cum necazurile şi facturile îl sufocă, singurul lui debuşeu îl reprezintă doar imginaţia şi credinţa că un supererou poate rezolva mai repede şi mai precis ceva care pe el îl măcină.

În mentalitatea colectivă, aceşti supereroi sînt acei semizei ai Antichităţii, acele personaje născute din dragostea dintre muritori şi zei, care împletesc şi simt mult mai uşor greutăţile muritorilor, greutăţi pe care le pot revolva cu puterile divine ale zeilor din care provin. Retrăim Antichitatea, printr-o abordare modernă a vechilor mituri, fără să înţelegem că, în fapt, ne despărţim de credinţa ultimilor 2.000 de ani.

Îndepărtarea la care asistăm acum, numărul tot mai mare de atei, sînt fireşti şi era de aşteptat să existe, dat fiind că învăţăturile care cu ani în urmă le erau ursite doar unui număr restrîns de persoane, preoţi în mare parte, acum au pătruns în cele mai ascunse şi izolate localităţi ale lumii, acolo unde minţile au permisiunea să le asimileze. Oamenii au acum de ales dacă să meargă mai departe pe mîna religiei sau să îşi separe spiritul de credinţă şi să se dedice ştiinţei sau ignoranţei, după caz.

Şi pe acest fond, al neîncrederii şi confuziei, pe care cunoaşterea îl dezvoltă, dar şi pe fondul unei vieţi tot mai dure din punct de vedere economic, terenul pierdut de Dumenezeu în inimile şi minţile oamenilor este treptat ocupat de aceşti semizei. Supereroii de azi ne arată totuşi că există BINE în lume, doar că atunci cînd ieşim din sălile de cinema, totul se risipeşte şi viaţa de zi cu zi rămîne la fel de provocatoare şi prezentă ca şi pînă atunci, iar terenul lăsat gol de credinţă devine din ce în ce mai sterp şi lipsit de vlagă, pînă cînd un nou film cu supereroi vine să-l mai îmbibe cu puţină speranţă.

Mulţi dintre noi fac greşeala de a-L căuta pe Dumnezeu în altă parte, poate chiar în acele filme, poate chiar în acei eroi, fără să conştientizeze că Dumenzeu este prezent în fiecare gînd al nostru. Aşa cum viaţa a arătat, în oricare din noi zace un erou, doar că este adormit încă, şi numai anumite împrejurări critice îl trezesc la viaţă.

Tano