Să vorbești despre profesorul Alexandru Ionescu nu ai cum, decît dacă îi cunoști cîte ceva din datele biografiei, destul de generoase, așa cum a fost întreaga sa activitate pusă în slujba culturii... Acum, cînd a devenit septuagenar (n. 21.02.1952), cuvintele noastre sînt prea puține pentru a ne exprima bucuria pe care o trăim alături de acest om destoinic, pe care îl așezăm la loc de frunte în galeria colaboratorilor noștri și cu care împărtășim de ani mulți aceleași gînduri frumoase despre lumea culturală căreia domnia sa îi aparține. Fără să-l gratulăm, se cuvine să spunem că Alexandru Ionescu este un om bun, sensibil, iubitor și făuritor de artă, cu sufletul deschis către toți cei care, în anumite momente din viața lor, i-au solicitat o vorbă, un sfat, pe linie muzicală și nu numai. Îl știm preocupat dintotdeauna de îndeletnicirile sale zilnice, poposind în fața șevaletului, dînd viață cuvintelor, pictînd peisaje, vestigii, portrete, în amintirea celor care au poposit cîndva pe meleagurile noastre, încercînd să ajute tînăra generație să afle mai multe despre trecutul poporului nostru. Am remarcat în picturile sale tablouri reprezentînd, de pildă, o casă părăsită pe un vîrf de munte, o clădire de la oraș pe o stradă cu parfum de istorie veche etc., toate prezentate cu vigilența ochiului de artist, îndreptată spre lucruri de substanță, pe care le transpune în creații plastice valoroase... Ceea ce înseamnă că profesorul Alexandru Ionescu este familiarizat pe deplin cu lumea frumosului, nu ca un dat, ci mai ales ca profesie de credință, de care septuagenarul nostru are toate motivele să se bucure, întrucît deține toate atuurile să urce cît mai sus, pe piscurile artei pe care o cultivă, îmbinînd străluciri poetice cu o paletă variată de culori, folosite cu discernămînt artistic. Ne-am putut convinge de toate acestea cu prilejul participării noastre la expozițiile pe care le-a organizat în diverse locuri... La recenta întîlnire cu proaspătul septuagenar aveam să găsesc un Alexandru Ionescu mai emotiv și parcă mai ambițios ca oricînd. Pe de o parte, mai complex și mai tehnic prin gama de tablouri realizate în ultimul timp și, pe de altă parte, mai pătruns de rolul de dascăl care îi revine, văzîndu-se înconjurat cu dragoste de colegii săi profesori și de elevii de la Școala Bucuriile muzicii ,,Emil Zalu” București, al cărei inițiator și fondator este, în urma discuțiilor purtate cu tatăl său, profesorul-scriitor nevăzător Nicolae Ionescu.
Alexandru Ionescu are toate motivele să rămînă același pasionat de pictură, dar și de muzică, punîndu-și compozițiile la dispoziția elevilor care se pregătesc de pe acum, pe băncile Școlii... sale, să devină muzicieni. Întîlnindu-l după o perioadă îndelungată, din cauza pandemiei, aveam să descopăr la el conștiința artistului neobosit, dornic să realizeze noi expoziții cu cele mai recente tablouri ale sale. Ceea ce înseamnă că omul, profesorul Alexandru Ionescu, poartă cu sine frumusețea artei muzicii și a picturii, pregătit în orice moment să o împărtășească și altora, îndeosebi învățăceilor lui care, cu ocazia împlinirii celor 70 de ani de viață, i-au oferit un minunat spectacol, orînduit pe clape de pian și cuvinte alese de pe portativul inimii lor, cîntîndu-i ,,Întru mulți ani!” dascălului de la care au de învățat numai lucruri frumoase. Fie aceste rînduri, dedicate lui Alexandru Ionescu, darul nostru de suflet pentru tot ce a făcut pe tărîm cultural pentru țara și neamul său de români harnici și frumoși.
ION MACHIDON,
Directorul revistei ,,Amurg sentimental”