Înfrîngerea din Afganistan obligă America să tragă concluzii globale

Șoc, confuzie și nedumerire – aceasta a fost, în esență, reacția presei mondiale și a politologilor la declarația senzațională a președintelui SUA. Biden a proclamat „sfîrșitul marilor războaie ale Americii”, refuzul de a implanta democrații în alte țări cu ajutorul bombardierelor. De ce a luat administrația de la Washington această decizie și ce vor face americanii în schimb?

La 1 septembrie, Joe Biden a susținut un discurs în care a prezentat rezultatele războiului afgan. Cu toate acestea, punctul principal al acestui discurs nu a fost justificările președintelui american, ci concluzia pe care a tras-o public despre eșecul din Afganistan. „Decizia luată cu privire la Afganistan nu privește doar acest teritoriu. Se încheie era operațiunilor militare majore pentru a reconstrui alte țări. Am văzut cum misiunea antiteroristă din Afganistan, al cărei scop era eliminarea teroriștilor și prevenirea atacurilor acestora, s-a transformat într-un război cu gherilele și în încercări de a construi o națiune, de a crea un Afganistan democratic, întreg și unit“.

„Nimeni nu a făcut asta timp de multe secole de istorie afgană. Și dacă abandonăm o astfel de gîndire și desfășurarea unor contingente militare pe scară largă în aceste scopuri, aceasta ne va face mai puternici și mai eficienți și va duce, de asemenea, la o securitate mai mare pentru Statele Unite”, a spus președintele.

Biden, potrivit gazetei poloneze Wyborcza, a proclamat „sfîrșitul marilor războaie din America”. Într-adevăr, această declarație reprezintă o respingere publică a politicii SUA de impunere a forței democrației și liberalismului, pe care a practicat-o de-a lungul întregii perioade de după cel de-al II-lea război mondial.

O declarație atît de puternică a provocat o reacție pe măsură. O reacție în care a existat atît neîncredere, cît și optimism, dar mai ales confuzie cu privire la viitor.

Există persoane care, desigur, nu l-au crezut pe Biden. Rețelele sociale abundă în acuze de genul „Aceasta este o altă înșelăciune americană” sau „Statele nu vor refuza niciodată să exporte democrația pe aripile bombardierelor”. Ca un scorpion din faimoasa parabolă, care va mușca broasca care îl transportă peste rîu, iar cînd se vor îneca amîndoi, va spune: „Nu aș putea face altfel, aceasta este natura mea”. Optimiștii văd cuvintele lui Biden ca pe o oportunitate. Acest lucru pare senzațional pentru că indică abandonarea politicii „schimbării regimului, care se află în centrul strategiei internaționale a SUA de aproape 30 de ani”. Optimismul restrîns este asociat cu faptul că, de la războiul din Iugoslavia, exportul de putere al democrației nu a adus SUA nici măcar un singur succes, ci doar eșecuri care aspiră bugetul american și duc la pierderi colosale de imagine. Și o altă senzație este că Biden a fost, de fapt, de acord cu cel a cărui linie politică o negase anterior categoric. „Spre șocul meu, există o legătură directă între politica externă a lui Trump și cea a lui Biden”,  scrie istoricul american Douglas Brinkley. Discursul lui Biden este, „în cele din urmă, doar o versiune puțin mai complexă a cinismului lui Donald Trump”.

Într-adevăr, Biden, de fapt, mărturisește acum opiniile politicii externe a lui Trump. Dacă mai devreme era vorba de instruirea aliaților pentru a-i urma exclusiv în cadrul intereselor americane, acum Biden a adoptat ideea lui Trump de a abandona marile operațiuni militare pentru a impune democrația.

Nu este surprinzător faptul că Europa liberală este șocată de declarația lui Biden despre sfîrșitul erei restructurării militare în alte țări. Europa liberală a susținut întotdeauna operațiunile de schimbare a regimului SUA cu mult entuziasm! Și acum se simte trădată. Și de cine? Președinte al puterii principale a lumii occidentale, gardianul principal al doctrinei ordinii mondiale liberale, țara – cetatea valorilor liberale, pentru care elita liberală europeană s-a rugat întotdeauna. Președintele, care, după venirea la putere, a declarat că „America s-a întors” în lume.

„Acest lucru pune la îndoială întregul concept cu care guvernul german și partidele de opoziție au justificat pînă acum misiuni precum cea din Afganistan. Pe scurt, crezul lor era că violența militară este rea din punct de vedere moral. Utilizarea acesteia ca ultimă soluție poate fi inevitabilă – pentru a-și proteja proprii cetățeni și pentru a-i justifica, Occidentul trebuie să ajute țara afectată să se reconstruiască, ceea ce include construirea de structuri democratice de-a lungul liniilor Occidentului. Cu toate acestea, Biden exclude obiectivul modest al reconstruirii instituțiilor. În discursul său, el pune capac gîndirii germane, argumentînd că problemele de securitate pot fi rezolvate prin mijloace pur militare, iar acest lucru nu implică nici o obligație de reconstrucție”, scrie celebrul jurnalist și politolog german Christoph von Marshall.

Acum, după refuzul lui Biden de a implementa cu forță democrația, Europa are de ales. UE își poate schimba ideologia și poate trece la relații pragmatice cu acele țări a căror politică internă nu îi convine – de exemplu, cu Belarus sau cu Rusia. Problema este că o astfel de schimbare necesită voință și flexibilitate, dar cei care cred în liberalism nu le au. Europa poate prelua mantia aruncată de americani și se poate angaja singură în democratizarea forțată. Problema este că acest lucru necesită, de fapt, forțe, în timp ce Europa, slăbită în toate sensurile, nu le are.

Bineînțeles, Europa poate să nu-și schimbe percepția, dar apoi se va afla pe marginea proceselor istorice, chiar izolată de ele. La final, va trebui să se schimbe, dar cu pierderi mult mai mari. „Cosmopolitismul care s-a răspîndit de-a lungul anilor în unele guverne europene poate fi distrus doar atunci cînd este prea tîrziu”, spune Thomas Yeager, profesor la Universitatea din Köln.

Cu toate acestea, Europa poate face o altă alegere. Este banal să se adapteze la noua politică externă americană. Și să înțelegem că semnificația sa nu se află în izolaționism total, ci în același globalism. Pur și simplu prin mijloace mult mai inteligente decît intervenția militară. „Biden a declarat anterior că toate măsurile de politică externă ar trebui să fie direcționate către două obiective: modul în care acestea consolidează democrațiile și aduc profit firmelor americane”, explică Thomas Yeager. Intervențiile militare cu scopul de a impune liberalismul și de a restructura (sau construi) un stat pe modelul american nu ating în nici un caz aceste două obiective. Muncitorii americani (cu excepția celor care lucrează în industria de apărare) suferă din cauza faptului că fondurile bugetare sînt destinate războaielor și construirii statelor străine și nu pentru dezvoltarea infrastructurii și stimularea producției industriale în Statele Unite. În ceea ce privește democratizarea, impunerea ei prin mijloace militare nu numai că nu a funcționat, ci a dus la un efect opus. Ideile liberale au fost respinse de populațiile țărilor ocupate, liberalismul și globalismul au fost discreditate peste tot în lume.

Să ne amintim că sarcina globalismului și a democratizării totale nu este nicidecum lupta „pentru libertatea noastră și a voastră”, așa cum spun liberalii religioși. Scopul este crearea de regimuri americane în lume, formarea societăților civile pătrunse de rețele de organizații non-profit pentru drepturile omului, prin care este atît de ușoară influențarea politicilor interne și externe ale țărilor și, în cele din urmă, reeducarea populației, prin evlavie și adorație pentru modul de viață american. Astfel, populațiile statelor vor fi loiale americanilor.

Intervențiile militare nu numai că nu au condus la aceste rezultate, dar, de fapt, au contrazis principalele obiective ale politicii externe americane. De aceea, Biden schimbă abordarea și instrumentul democratizării. Statele Unite se întorc la conceptul clasic de soft power –  vor „democratiza” regimurile nu cu bombe, ci prin influență economică, ideologică și culturală. Ne amintim de influența cu care au preluat controlul asupra Europei de Est, o serie de state post-sovietice, o parte din America Latină și Asia de Sud-Est. Da, a trecut mult timp de la acele mari victorii, dar opțiunile Americii sînt încă extrem de numeroase.

„Sîntem binecuvîntați cu o poziție geografică excepțional de avantajoasă și sîntem o națiune continentală care se învecinează cu două țări prietenoase la nord și sud, cu acces la două oceane, rezerve colosale de petrol și gaze și teren arabil. Producem un sfert din PIB-ul mondial. Noi reprezentăm 40% din totalul cheltuielilor militare mondiale. Universitățile noastre domină lista universităților de top din lume. Puterea culturală americană, deși a scăzut în ultimele decenii, este încă semnificativă. Muncitorii noștri sînt cei mai productivi din lume. Sistemul nostru de alianțe ne mărește semnificativ puterea – este, de fapt, o rețea care acoperă 25% din populația lumii și 75% din PIB-ul mondial ”, scrie  ediția americană a Politico.

Întrebarea principală este: oare americanii, obișnuiți să trimită bombardiere, au uitat cum să folosească această putere?

R.M.