Statuile nu mor, oamenii le fac nemuritoare
  • 23-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 45
  • 0

Prea multe gînduri îmi vin deodată în minte, că nici nu știu la care să mă opresc mai întîi și, cu mîna prinsă zdravăn de vraja condeiului, să las cerneala să curgă în voia ei, întru împlinirea meseriei mele de scriitor. M-am dedicat acesteia din pasiune, fără a mă fi interesat vreodată ce se întîmplă în culisele scriitoricești, și nici nu vreau să dau explicații cuiva de unde vin și ce mă mînă în luptă. De multe ori m-am întrebat cui folosește dacă aș spune tot ce știu despre mine și aș pune în pagină de carte orice întîmplare din viața mea? Cui îi mai pasă de carte în zilele noastre?... A fi scriitor e una, și a fi cîrcotaș e alta. Aici e aici. Avem exemple de scriitori care, cît au trăit, nimeni nu i-a băgat în seamă, bașca au fost persiflați de societate, de breasla lor... Un exemplu de scriitor-martir este Mihai Eminescu, nume care azi stă pe buzele tuturor românilor. El a suferit, după cum spun documentele vremii, a scris o operă nemuritoare, a trăit puțin și s-a stins în sărăcie, fără să se fi bucurat de viață pe măsura talentului său uriaș. Spun cu mîna pe suflet celor care încă se mai consideră români că scriitorul din zilele noastre trăiește ca vai de el și-și face iluzii că rodul muncii lui, obținut cu sudoarea frunții, va fi cîndva respectat. Vedem cu cîtă indiferență este tratată cultura într-o țară în care hoții își fac de cap la cele mai înalte nivele și care fac tot ce le stă în putință pentru șubrezirea ei. Educația s-a dus și ea de rîpă, rezultatul fiind cotele alamante la care a ajuns analfabetismul funcțional printre elevii și tinerii de azi. Oamenii politici nu sînt deloc preocupați de promovarea culturii sau o fac doar declarativ, în încercarea de a amăgi electoratul cu un discurs demagogic și sloganuri goale de conținut. Iar noi vorbim de lumea literară, de scriitori, de pictori, de muzicieni, cărora statul nu le acordă o cît de mică atenție, un cuvenit respect, prin care să le asigure o existență demnă. Mulți dintre ei sînt oameni în vîrstă, cu o carieră strălucită în spate... Și totuși, ei scriu, fac cultură voluntar. Unii poate vor avea parte de recunoaștere în posteritate, cînd vor fi oale și ulcele. Atunci li se va ridica o statuie sau numele lor va fi dat vreunei străzi. Dar ce folos, dacă astăzi ei sînt marginalizați și ignorați. Statuile nu țin de foame! Societatea nu mai reacționează, ne-am îndepărtat unii de alții, nu mai știm să rîdem, să vorbim deschis, să ne privim în ochi cu sinceritate, dar credem că sîntem totul pe această lume și că deținem adevărul absolut în toate. Ne fălim că sîntem mari și cît de departe am ajuns cu atîta modernitate în viețile noastre, fără să ne dăm seama cît de mici sîntem de fapt. Sîntem viteji la o cană cu vin, dar cînd vine vorba despre drepturile noastre, ne pitim după perdele. Uităm cît de triști și de necăjiți am devenit de cînd s-a instalat capitalismul acesta pe plaiurile noastre, transformîndu-ne conștiința într-o cultură a maculaturii. Și uite așa, odată cu noile transformări globale, traiul ni s-a șubrezit, chiar dacă trăim integrați în comunitatea mamei-Europa.
ION MACHIDON,
directorul Cenaclului ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite