Statuile din faţa Universităţii
  • 26-09-2016
  • 0 Comentarii
  • 91
  • 0

Ori de cîte ori trec prin faţa Universităţii, mă uit la cele patru statui, monumente de artă care reprezintă figurile unor mari oameni de cultură şi făuritori de istorie modernă ai acestei ţări. Spun că mă uit cu uimire şi satisfacţie că au fost readuse înapoi după terminarea parcării subterane din zonă. Cînd am auzit că vor fi demolate, mi s-a zburlit pielea de amărăciune şi de neputinţa de a opri această nesăbuinţă. Nici nu aveam pe cine întreba dacă era sau nu adevărat… Zvonurile circulau în fel şi chip… Am văzut cum le-au ridicat şi le-au dus pe nişte trailere, pentru a fi adăpostite într-un loc anume amenajat pentru ele. Însă lucrurile s-au liniştit atunci cînd Tribunul Corneliu Vadim Tudor, la o emisiune de televiziune, anunţa vestea că aceste memorabile statui nu vor fi distruse şi că vor fi reamplasate pe vechile lor socluri după închiderea şanterului. Iar dumnealui se bizuia, probabil, pe promisiunile primarului de atunci, Sorin Oprescu. Dar, ca fiecare om, nu te linişteşti pînă ce nu vezi realitatea cu ochii tăi. Mă înseninasem oarecum, pentru că îl auzisem pe Tribun cum garanta că lucrurile stau cum spunea el. Am îmbrăţişat optimismul său, că-l ştiam drept şi curajos a se bate pentru apărarea istoriei neamului. Statuile în cauză fac parte din istoria României şi era de datoria noastră ca, în cazul scoaterii lor din zona în care fuseseră amplasate, să protestăm şi să organizăm mitinguri. Şi am crezut în spusele lui Corneliu Vadim Tudor pentru că îi ştiam fermitatea întru izbîndă de pe vremea cînd era parlamentar, cînd s-a bătut cu toată lumea pentru salvarea de la vînzarea şi apoi, de la demolarea Spitalul Fundeni, obiectiv de mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei, unde vin să se trateze bolnavi din toate colţurile ţării. Şi, dacă pentru fapta sa bună, după ce am observat cum au decurs lucrurile în cazul statuilor, Sorin Oprescu a meritat tot respectul, nu aceleaşi sentimente le-am avut faţă de el pentru felul diabolic cu care a tratat problema cîinilor fără stăpîn, contribuind la uciderea lor în massă… Pentru această faptă şi poate şi pentru alte nelegiuri, fostul primar Sorin Oprescu şi-a primit pedeapsa divină… Ce lovitură a sorţii! Iată că judecata, prin mîna lui Dumnezeu, nu iartă… Cineva trebuie să desluşească acest mister; poate cei care se întrec cu învăţăturile lor într-ale paranormalului. Noi nu avem cunoştinţe în domeniu şi nici nu ne interesează acest subiect. Luăm în calcul ceea ce auzim şi vedem la faţa locului, percepînd totul ca făcînd parte din realitatea noastră şubredă. De ruşine mergem cu privirile-n jos, însă nu pentru că am fi vinovaţi de ceva, ci pentru că nu avem curajul Tribunului să ne luăm de gît cu escrocii acestui popor. Încă un motiv în plus de a-i purta respectul nostru acum, cînd e plecat la stele. Cînd am văzut că statuile au fost aduse la locul lor, nici nu-mi puteam exprima în cuvinte bucuria că, în fine, nu au fost demolate, sau puse cine ştie în ce loc izolat de lumea Bucureştilor… Prin asemenea obiective de artă, trăieşte memoria Neamului Românesc, prin bulevarde şi străzi cu nume împrumutate de la mari poeţi, pictori, muzicieni, istorici, oameni politici, care au contribut la modernizarea României. E drept, unii mai mult, alţii mai puţin, dar toţi au avut contribuţia lor: progresul ţării, în folosul Poporului Român. Da, atît de mare mi-a fost bucuria aducerii statuilor la locul lor, pe cît a fost dezamăgirea cînd am văzut că spaţiul verde din jurul acestora a dispărut, locul respectiv fiind acoperit cu dale de marmură şi gresie. Era singurul petic de gazon din centrul capitalei, la doi paşi de clădirea Universităţii, în care, primăvara, se simţea parfumul tufelor de trandafiri şi mirosul de iarbă proaspătă, îmbrăcată în roua argintie a dimineţii… Acum se simte dogoarea betoanelor, care ne învăluie de peste tot, fără ca în preajmă să existe vreo cişmea la care să te răcoreşti. Dar, e bine cînd totul se termină cu bine, iar statuile, revenite la locul lor, ne transmit parcă îndemnul să ne iubim ţara, căci ea este bunul nostru cel mai de preţ. Dacă astăzi le regăsim acolo unde le este locul, în mod sigur e şi datorită Tribunului Coreliu Vadim Tudor, care a avut partea sa de contribuţie, ca scriitor, sociolog, istoric, la păstrarea unor asemenea valori artistice. Şi nu avem cum să nu ne întristăm pentru toate matrapazlîcurile ce se fac pe seama noastră, adică a contribuabililor, pe care, niciodată, nimeni nu i-a întrebat cum ar dori să le fie capitala şi ţara în care trăiesc. Nu mai vorbim că nimeni nu a plătit vreodată pentru vina de a-i fi adus pe tot mai mulţi români să trăiască în sărăcie. Am scris aceste rînduri cu gîndul la Corneliu Vadim Tudor, Tribunul care şi-a iubit ca nimeni altul ţara, aducîndu-ne aminte cu pioşenie de el, ca despre un brav Erou Naţional.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite