Motto: ,,În fiecare zi o nouă neliniște,/ O nouă-ntrebare, o nouă cădere/ Ce s-a mai întîmplat în Ogradă?/ Ce s-a mai întîmplat în Soare?” (Adrian Păunescu)

În casă, sloi de gheață! Aseară, cînd m-am culcat, peste pijama am îmbrăcat un halat plușat, mi-am tras gluga pe cap și, caloriferul fiind foarte rece, în picioare mi-am pus șosete. În fața patului, am o oglindă ovală. Trecînd prin fața ei, am văzut o ,,matahală”. Am tras un țipăt ascuțit, însă mi-am revenit cînd m-am recunoscut în halatul plușat, uitînd că l-am îmbrăcat. Cu 30 de ani în urmă, eram mult mai tînără, soțul era în viață și, seara la culcare, îmi spunea: ,,Îmbracă-te, iubita mea”, deși privirea lui mă dezbrăca.

În prezent, neliniștea e starea mea. În timp ce noi tremurăm în casă de frig, e mare Tocmeală la Marea Împărțeală: ,,Dă-mi și mie, na și ție”. Și uite așa se conjugă verbul A AVEA, scăpînd din vedere că din tot ce avem, nimic nu ne aparține, doar ne folosim de niște bunuri, plecînd din lume așa cum am venit. Doar Sufletul ia cu sine ce-a făcut rău și ce-a făcut bine. Atotputernicul dispune, dînd sentințe tuturor: Rai, Iad sau Purgator, după faptele lor. Omul încearcă să pătrundă dincolo de marginile firescului, dar revine în panoramicul îngust al timpului, din care se naște speranța unei reîncarnări, într-o viață viitoare. Ar fi cea mai mare nebunie să luăm viața de la început, cu biberonul, și sfîrșind cu bastonul. De ce trebuie să trecem prin toate acestea, nimeni nu știe. Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză, deoarece în natură totul are o cauză pe care logica o impune spiritului nostru, numit Suflet.

Oare ce conștiință au avut cei care, țesînd o pînză de păianjen bine ticluită, au întors o filă a Istoriei poporului român, prin crima săvîrșită în Sfînta zi de Crăciun? Atunci au însîngerat inimile a sute de oameni și ale celor ce au murit la Revoluție. De acolo, de Sus, din preajma lui Isus, își fac probabil sfînta Cruce, cînd văd pentru cine au devenit Eroi. Și pentru ce, dacă după 31 de ani de libertate ,,bate vîntul” în toate?

Se fac alegeri parlamentare din patru în patru ani, cu cheltuieli enorme și cu promisiuni niciodată onorate. ,,Mai-marii” uită că o țară nu poate exista fără oameni, și oamenii nu pot exista fără o țară. Și unde-s cele 2-3 milioane de oameni care s-au rupt de familie și de rădăcinile lor? Unde este avuția națională? Aceasta este drama poporului român, ajuns la cheremul străinilor care ne impun legi ce nu ne aparțin. După ce aleșii poporului ,,își văd sacii în căruță”, dau bice cailor prin ogor, uitînd că ogorul este al tuturor și că:

,,A servi cinstit poporul

Nu-i un fapt înjositor.

Sîntem oameni între oameni”... (A.P.)

LILIANA TETELEA