Ștampila în loc de coasă: 2025 nu e 1907
  • 14-05-2025
  • 1 Comentariu
  • 380
  • 2

Nici nu s-a încheiat bine numărătoarea voturilor și Curtea Constituțională nici nu a aprobat primul tur al alegerilor prezidențiale, că social media s-a umplut de strigătele disperate ale adversarilor lui George Simion. De la persoane publice, la persoane necunoscute, toți sunt o jelanie și un plânset, pentru că George Simion a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale și nu oricum, ci cu 40% din voturi. De la a spune că „votanții au dat România pe mâna iraționalului și a misticului și a naționalismului fără nici o altă idee în afară de
mândrie” – și l-am citat aici pe Lucian Mândruță, care
a continuat îndemnând pe suporterii domnului Nicușor Dan „să îi convingă pe cei care ar putea să-l voteze pe George Simion că nu-i bine, fiindcă și aceștia vor suferi, nu doar ei, cei pe care vor să se răzbune”.
Acesta îi îndeamnă ca în aceste câteva zile să iasă în campanie electorală, să lase Facebook-ul, toate mecanismele în care algoritmul deja le livrează mesaje cu care sunt de acord, să meargă să-i convingă pe cei de altă părere dacă vor ca România de mâine să nu fie România de alaltăieri.
Din ce se vede, disperarea progresiștilor e imensă, pentru că în capul lor, în bula lor, oricine amenință să le ia puterea de a face lucrurile cum vor ei e un dușman public, care trebuie îndepărtat. Citiți articolul meu din data de 2 decembrie 2024 intitulat „Doar cum vrem noi”, fiindcă în prima lui parte chiar la asta mă refer.
Același ton disperat îl găsesc și pe Facebook, unde progresiștii au câteva narative: unul dintre ele zice că dacă diaspora decide votul în România, trebuie ca cei stabiliți acolo să nu mai aibă drept de vot. Ce-a făcut? Cum? Diaspora să nu mai aibă drept de vot și să stea acolo să ne lase pe noi în pace? Hai, nu mă înnebuni! Păi, băi băieți, în anul de grație 2014, când Iohannis a fost ales președinte cu voturile diasporei, atunci era bună? Ia să vedem ce scria libertatea.ro pe data de 17 noiembrie 2014: „…cel mai fierbinte punct al acestor alegeri prezidențiale, speculat diferit de către cei doi candidați a fost desfășurarea votului în diaspora. Dacă premierul a lăsat echipa guvernamentală să se ocupe de acest aspect și să comunice evoluția situației, Iohannis a ales să se folosească de acest punct nevralgic ca de un atu. Astfel, candidatul ACL a cerut în repetate rânduri suplimentarea numărului de secții de votare din diaspora și a subliniat că este inadmisil ca românilor din afara țării să li se îngrădească un drept fundamental.
Că mesajul lui și-a atins ținta s-a observat imediat din evoluția popularității în mediul vitual. Prin urmare, în sâmbăta de dinaintea turului doi Ponta avea în jur de 680.000 de fani, iar Iohannis puțin peste 600.000, ziua de duminică a fost decisivă în favoarea lui Iohannis care a reușit să-l depășească pe Victor Ponta și să înregistreze un număr de peste 800.000 de like-uri.
Creșterea a fost una spectaculoasă, luând în considerare o analiză de pe Facebook care arată că Iohannis a câștigat peste 380.000 de aprecieri în ultima săptămână, pe când Ponta a mai primit în jur de 65.000. Numărul mare de aprecieri se datorează și faptului că Iohannis a postat duminică numeroase mesaje de susținere pentru românii care au ieșit la vot în străinătate, distribuind fotografii și filmări cu aceștia, dar și mesaje de îndemn la vot sau informații despre primele rezultate din diaspora care îl dădeau câștigător.
Pulsul votului din diaspora s-a ținut online, iar faptul că nici în al doilea tur de scrutin nu au reușit să voteze toți românii din afara granițelor, ba, mai mult, în unele orașe europene s-a recurs la intervenția autorităților pentru a face ordine, a mobilizat și electoratul din România să iasă la vot în proporție de peste 63%”.
Așadar, atunci diaspora era bună și minunată, iar acum trebuie să i se ia dreptul la vot? Legat de acest subiect nu pot să nu-mi amintesc de motivul pentru care s-au anulat alegerile anul trecut și anume „posibila intervenție a boților de pe tik tok” și să-l leg de ce scria libertatea.ro în același articol din care am citat mai sus, referitor la promovarea celor doi candidați în social media: „Klaus Iohannis a câștigat alegerile mai întâi pe Facebook – campania electorală de anul acesta s-a distins prin modul agresiv ca frecvență prin care s-a desfășurat campania pentru turul al doilea pe site-urile de socializare. «Agresivitatea» campaniei electorale care s-a dorit a se vedea la televizor s-a simțit însă pe internet unde postările celor doi candidați deveneau virale imediat ce erau publicate, fiecare primind conotații pozitive sau ironice, în funcție de preferințele utilizatorilor pentru unul sau altul dintre aspiranții la funcția de președinte”. Cum? La Iohannis era bine și la Georgescu s-au anulat alegerile?
Alt narativ de care o să vă loviți pe social media, este următorul: Rusia vrea să înghită România și cu toate astea la vot au fost doar 10.000.000 de români, din care jumătate au votat cu omul Rusiei. Bineînțeles că George Simion e omul Rusiei, deși nici o instanță de judecată nu a certificat treaba asta printr-o sentință definitivă și irevocabilă. De ce? Fiindcă e vorba doar de propagandă, care dacă doriți să aflați cum funcționează, vă invit să căutați pe site-ul www.revistaromaniamare.ro, articolul intitulat „Propaganda, ce este și cum funcționează” publicat în 21 februarie 2022.
Al treilea narativ vorbește despre faptul că românii care au votat cu George Simion sunt niște proști a căror mulțime a atins masa critică. Ei sunt, desigur, și „pleava societății” cum spunea Ciuvică acum puțină vreme. Așadar, cei care votează cu Simion sunt niște inculți cu care oricum nu ai ce discuta. Cum stă treaba cu proștii, aflați în detaliu din articolul cu același nume, publicat în data de 21.10.2021 pe același site.
Al patrulea narativ se referă la o gamă largă de epitete jignitoare adresate aceluiași candidat George Simion care, printre altele, este făcut „țigan” și „gay”. Las la o parte caracterul jignitor și întreb doar atât: cum se poate ca niște distinși intelectuali cum sunt toți cei care se consideră a fi de stânga – adică liberali în mintea lor, deși cînd spui „de stânga”, pentru orice om normal asta înseamnă că ești comunist – ale căror valori pro europene includ lupta contra xenofobiei și protecția minorităților de orice fel, să adreseze acest apelativ președintelui celui de-al doilea mare partid politic al țării și candidat la alegerile prezidențiale? Păi nu etichetau ei drept xenofob și dușman al omenirii pe toți cei care ziceau că nu e bine ca musulmanii și negrii să invadeze Europa? Acuma de ce se comportă ca niște xenofobi?
Pe de altă parte, apelativul „gay” adresat aceluiași George Simion, are aici o clară conotație negativă, lucru de mirare venind din gura unor apărători înverșunați al dreptului bărbaților de a se considera femei, de a naște sau de a fi dacă vor, dimineața pisică și seara câine cum s-au mai văzut cazuri prin SUA și prin Europa Apuseană. Ce-i ipocrizia asta, domnilor progresiști?
Dacă după toate astea nu v-ați convins ce rău vă strică imaginea publică votul acordat lui George Simion, vin, desigur, amenințările: dacă Simion iese președinte, se prăbușește Bursa, crește euro, cresc inflația și șomajul, fiindcă investitorii și multinaționalele vor pleca din România.  Da, bine. Nu au plecat ele din Rusia chiar după ce a început războiul și pleacă de la noi că iese președinte George Simion. Bine, mă.
Altă consecință dezastruoasă a alegerii lui Simion va fi aceea că se vor scumpi foarte tare, hrana, gazul, curentul, combustibilul. Nu din cauză că ele sunt în mâna multinaționalelor care fac prețul după cum doresc ele, ci din cauza alegerii lui G.S. Culmea e că cei care scriu prostiile astea se consideră în mintea lor specialiști în economie.
Desigur, mai scriu inteligenții domni, cei mai loviți de aceste scumpiri vor fi săracii, adică votanții președintelui AUR. Sesizați probabil, subtila jignire a electoratului partidului condus de domnul Simion, care în cel mai pur stil golănesc sunt făcuți „săraci”, cuvânt pe care ar fi trebuit să-l scrie conform noilor norme ale „elitei pro europene” „săraki”, de unde apelativul „sărakule”, adresat celor care, desigur, nu sunt „jmecheri și ’telectuali ”.
Tot candidatul AUR ne va scoate din Uniunea Europeană, cea care, atenție oameni buni, „ne dă să mâncăm”! Așadar, am ajuns pomanagii UE dacă aceasta ne dă să mâncăm. Mai modern spus, suntem „asistații sociali ai Uniunii. Ăștia care scriu așa ceva ori sunt neinformați ori ne consideră atît de dobitoci, încât să nu știm că un președinte nu poate, de unul singur, să ne scoată din UE și nici din NATO, așa cum spune alt narativ inteligent din social media.
Sunt indivizi care se plâng de faptul că vom fi scoși din NATO, alianța ce ne dă securitate și vom ajunge o colonie a lui Putin, care va instaura aici dictatura. Hai să analizăm: măi oameni, nu erați voi suporterii armatei unice europene și a înarmării UE, ca să ne batem cu rușii? Nu ziceați voi că America, stat fără de care NATO ar fi egal cu zero, e condusă de prietenul dictatorului rus, adică de Trump, care ne-a vândut rușilor? Acuma vă plângeți că Simion ne va scoate din NATO? De ce nu vă bucurați că vă scapă de tovărășia lui Trump?
În fine, nu mai continui fiindcă ați prins ideea și sigur ați citit și altele. Ce înțeleg eu de aici este următorul aspect: progresiștii îmi confirmă ceea ce știam și am tot scris despre ei: sunt ipocriți, adică iubesc dubla măsură, cine nu-i cu ei e clar contra lor, (deviza comuniștilor), cînd au insuccese nu e vina lor ci a dușmanului comun adică Rusia,  nu au nici un fel de cunoștințe solide de drept, politică, sociologie sau economie, le place dictatura la fel ca lui Putin (dovadă faptul că au considerat normal atunci când Tik-Tok a închis conturile unor jurnaliști care vorbeau contra ideilor lor, adică lui Ion Cristoiu și lui Victor Ciutacu) și nu în cele din urmă, au capul plin de propagandă din care recită cu nesaț toate chestiile pe care le-ați citit mai sus cât și pe Facebook, Tik-Tok, sau Instagram. Ei nu înțeleg să dialogheze în vederea găsirii unei soluții, ci își impun narativele jignind, umilind, desconsiderînd și în felul acesta terorizând, ostracizând social, pe oricine gândește altfel decît ei.
Ei bine, tuturor acestor oameni care nu înțeleg de ce George Simion a obținut 40% din voturile electoratului, o să le ofer aici, acum, următoarea explicație: pentru că cei care l-au votat și-l vor vota pe candidatul AUR nu au vrut să vă dea vouă și sistemului pe care-l susțineți și în care credeți un pumn în gură.
Așa proști, golani de pe stadion, șefi de galerie, putiniști, vânduți rușilor, extremiști de dreapta, imbecili, țigani, cretini, pleava societății cum ziceți că sunt, au preferat să folosească în locul pumnului sau al coaselor și al furcilor declarate „uneltele agricole” ale anului 1907, ștampila de vot.
V-au arătat tuturor celor care de dimineață până seara vorbiți de democrație, deși pun pariu că habar nu aveți să o definiți, a cui e puterea în țara asta și v-au explicat sensul cuvintelor demos și kratos. Ar fi vrut ei să vă vorbească și de Contractul Social al lui Jean Jacques Rousseau, dar erau grăbiți și poate o vor face după 18 mai.
Au făcut asta în special contra politicienilor care de la Pandemie încoace i-au umilit, i-au jignit și i-au desconsiderat, cât și a presei mainstream, care în afară de propagandă nu a fost în stare să le mai livreze și altceva. Nu a fost atât un vot pentru George Simion, cît mai cu seamă unul contra voastră care în fața lor sunteți „Sistemul”.
Poate pentru unii, candidatul AUR nu e încă pregătit să fie președintele țării, însă are ocazia în următorii 4 ani, dacă câștigă turul doi al alegerilor, să-i convingă pe români că merită să-l voteze pentru activitatea sa, mai ales dacă va reuși să-l numească prim-ministru pe Călin Georgescu care din această poziție ar avea mai multe posibilități să-și pună în aplicare ideile economice.
Vă gândiți, probabil, că o astfel de propunere nu va fi niciodată votată de Parlament în configurația sa actuală și probabil îi vor respinge lui Simion propunerea, așa cum i-au respins candidatura la președinție lui C.G.
Da, dar dacă după două astfel de repingeri, parlamentarii s-ar vedea puși în situația de a alege între a-l accepta pe Georgescu sau a-și pierde locul de muncă prin dizolvarea Parlamentului de către președinte, oare ce ar face? Răspunsul pare limpede, însă nu e chiar așa și am să comentez asta într-un articol viitor.
Totuși, nu pot să închei fără să citez întocmai vorbele lui Cristian Tudor Popescu cunoscut drept CTP, care, într-o emisiune la un post de radio cu acoperire națională, căruia nu vreau să-i fac reclamă, a spus următoarele: „Oare nu era mai bine dacă nu se oprea turul doi atunci și mergeam până la capăt cu Lasconi și cu Georgescu, decât ce se întâmplă acum?
În 2025, schimbarea nu mai vine cu furci și topoare, ci cu voturi și conștiință civică. Istoria ne arată ce a fost, prezentul ne dă ocazia să alegem altfel.
IOAN TEODOR


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite