Devreme cade iarna, ce timpuriu murim

pogoară peste inimi un îngheţat chilim

Şi mă cuprinde mila de sfinte vietăţi

pîndind cu ochii umezi intrarea în cetăţi

Aruncă-le ulcele cu aur, sau fierturi

şi îţi vor da răspunsul înfometate guri

Nu mai privi în urmă, femeie, te implor

poetul azi orbeşte în contul tuturor

Şi-aşa mă doare timpul, zăpezile mă ştiu

o nesfîrşită jale mă seceră de viu

Un tînăr se îneacă în lacul unei veri

în urma lui poeme plutesc spre nicăieri

Închide fără spaimă şi fără să regreţi

coperţile de gheaţă ale acestei vieţi

Devreme urcă iarna, sîntem visaţi de ea

la moartea mea pămîntul cădea-va ca o stea.

CORNELIU VADIM TUDOR