În 1944, un om de știință american, ascuns sub pseudonimul Martin Kemp, a oferit URSS surse de documentare inedite legate de Proiectul Manhattan – lucrare secretă realizată în vederea creării unei bombe atomice. La scurt timp după aceea, Uniunea Sovietică a avut propria bombă, iar Statele Unite și-au pierdut monopolul asupra unui tip de armă nou și extrem de periculos. Dar echilibrul puterii globale nu s-ar fi realizat fără Arthur Alexandrovich Adams, colonel al Forțelor Armate ale URSS, care a lucrat timp de cîțiva ani pentru a obține informații extrem de secrete și extrem de importante de la misteriosul agent Kemp.

În 1945, timp de o lună, agentii FBI  au urmărit îndeaproape un băr­bat în etate, îmbrăcat îngrijit, în vîrstă de 70 de ani – un reprezentant tipic al clasei de mijloc din suburbii. În fiecare seară, el ieșea din casă și făcea o plimbare plăcută de o oră cu un cocker spaniol. Nimic ieșit din comun, dar FBI rămîne în alertă. Potrivit informațiilor lor, „respectabilul american” era implicat în activități de spionaj și trebuia împiedicat să părăsească țara.

Săptămînile treceau, dar nimic nu se schimba în viața ,,obiectivului” –  agenții de supraveghere observă același ritual nocturn. Dar într-o zi „respectabilul american” a dispărut misterios în timpul unei plimbări. Operatorii au realizat pierderea acestuia cînd cîinele s-a întors de la plimbare fără stăpîn, singur, dovedindu-se faptul că, în realitate, a aparținut  unei alte persoane. Căutările nu au dat nici un rezultat și, după un timp, FBI-ul va înțelege că l-a pierdut pentru totdeauna pe Arthur Adams, legendarul ofițer de informații sovietic care a obținut secretele bombei atomice americane pentru URSS.

* * *

Arthur Adams, născut la 25 octombrie 1885, și-a petrecut copilăria în orașul suedez Eskilstuna. Tatăl lui Adams, suedez, a lucrat ca inginer într-o moară de făină. Mama, evreică prin naționalitate, avea o diplomă de profesor, dar s-a dedicat creșterii celor trei fii. În 1891, tatăl lui Arthur a murit, iar familia s-a mutat în Rusia pentru a locui cu rudele mamei sale. În 1895, în urma unei boli grave, a murit și mama băiatului. Arthur, în vîrstă de zece ani, a fost luat de prietenul tatălui său, de profesie inginer, care locuia în suburbiile din Sankt Petersburg. În 1899, Adams a plecat la Kronstadt, la o școală specială, la clasele de mine ale Flotei Baltice, pentru a profesa ca mecanic marin. Acolo, Arthur a participat la cercurile politice organizate de membrii Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia (RSDLP). În 1903, după ce a primit diploma de regulator al dispozitivului giroscopic Aubrey, Adams a fost trimis să practice în atelierele miniere ale șantierului naval situat în orașul Nikolaev. Cu toate acestea, în același an a avut loc o grevă la uzină, din cauza căreia Arthur și-a pierdut locul de muncă, dar în curînd a obținut un loc de muncă în atelierele căilor ferate Kherson. În același timp, Adams a continuat să participe la activități revoluționare, pentru care în august 1904 a plătit aproape cu viața sa: în timpul distribuției de pliante anti-război lîngă cazarma cetății Nikolaev, poliția l-a depistat. Arthur a fost bătut pînă la sînge iar rănile la coloană pe care le-a căpătat în timpul arestării l-au făcut să sufere toată viața. În așteptarea procesului, Adams a petrecut peste un an în închisoare. Sentința pronunțată lui Arthur, în vîrstă de 19 ani, în septembrie 1905, a fost extrem de dură: exil etern. Dar tînărul a avut noroc: conform legilor de atunci, era considerat minor și, prin urmare, exilul său a fost înlocuit cu șase ani de închisoare. Nu a îndeplinit acest termen – a fost eliberat o lună și jumătate mai tîrziu sub amnistie. În acest timp, Adams nu a renunțat la ideile sale.

În 1906 s-a întors la Kherson. Activitatea sa politică și ideile revoluționare nu au trecut neobservate de poliție nici de data aceasta – Arthur a fost din nou reținut și exilat în provincia Olonets. Nu a fost dificil să scape din exil, ajungînd la Odessa. În orașul de pe litoral, fugarul nici nu știa că poliția locală a primit deja informații despre el, așa că, foarte curînd, Arthur a fost din nou arestat. De data aceasta s-a decis trimiterea tînărului revoluționar în Yakutia, loc din care este dificil de scăpat chiar și în prezent, iar în acele zile era aproape imposibil. Adams însuși a înțeles acest lucru: profitînd de atacul asupra convoiului, pe drumul spre locul exilului, a fugit din nou, dar de data aceasta a plecat la Petersburg. A fost periculos să rămînă în Rusia și, în curînd, folosind documente false obținute de prietenii săi în numele lui Boris Timchenko, a reușit să plece în Finlanda. Cu ajutorul unui certificat de naștere suedez, Adams a obținut un loc de muncă la o mare companie de electricitate. Prin specificul muncii sale, a călătorit în mai multe țări – inclusiv Italia și Egipt, apoi a plecat în Argentina. Acolo a început să colecteze echipamente pentru o centrală electrică din vecinătatea Buenos Aires. În timpul liber, s-a angajat în diseminarea ideilor social-democratice și s-a alăturat clubului rus „Avangard”. Curînd, a fost arestat pentru participarea la o grevă, eliberat, apoi arestat din nou și expulzat din țară. A reușit să se întoarcă în Argentina doar cîteva luni mai tîrziu, așteptînd ca presiunile să dispară. Inginerul șef de construcții i-a plătit lui Arthur întregul salariu și l-a inclus într-un grup de lucru pentru o călătorie în Statele Unite pentru a prelua acolo două crucișătoare construite pentru Argentina.

Arthur Adams a decis să se stabilească în America de Nord

Odată ajuns în Massachusetts, a lucrat o vreme într-un șantier naval, apoi s-a mutat la New York și a obținut un loc de muncă la o fabrică de mașini electrice. După un timp, mulțumită unui prieten care locuia în Canada la școala din Kronstadt, Adams s-a mutat la Toronto. Tînărul a  rămas în Canada pînă în 1913, timp în care a primit cetățenia locală și o diplomă de inginer proiectant. Întorcîndu-se în Statele Unite, a lucrat la mai multe fabrici (inclusiv la Henry Ford), iar în 1916 s-a alăturat armatei americane, unde a absolvit trei ani mai tîrziu cu gradul de maior.

În ciuda succesului său profesional și a vieții bine aranjate, Adams nu a uitat Rusia și a sperat să se întoarcă acolo cîndva. Prin urmare, cînd a apărut ocazia, el a primit cu bucurie un loc de muncă la misiunea RSFSR din Statele Unite sub conducerea diplomatului Ludwig Martens, originar din Rusia. A fost angajat ca șef al departamentului tehnic, care se ocupa cu colectarea diferitelor informații utile dezvoltării industriei în Rusia Sovietică. La dispoziția departamentului erau, printre altele, date despre producerea roților de tren din fontă decolorată, despre crearea oțelului de tungsten, vanadiu și mangan și despre tehnica unui nou proces de imprimare. Deși astfel de activități au fost protejate de autoritățile americane, acestea nu au intrat în aria spionajului: toate informațiile au fost oferite în mod voluntar reprezentanței Societății pentru Asistență Tehnică a Rusiei Sovietice și sucursalelor acesteia de către inventatorii locali care au devenit membri ai acestei societăți.

Cu viitoarea sa soție, Dorothea Keane Arthur, s-a întîlnit în 1918, în timpul vizitei la una dintre editurile americane. S-au căsătorit 12 ani mai tîrziu. După lichidarea departamentului tehnic, el și Dorothea s-au mutat la Sankt Petersburg, apoi la Moscova. Acolo, Dorothea a obținut un loc de muncă ca traducător la redacția ziarului New York Times, iar Arthur a devenit director al Societății Automobile Moscove (AMO), transformată ulterior în Uzina Likhachev (ZIL). Visul său era să organizeze producția în masă de mașini în URSS și, pentru asta, a stabilit disciplina în uzină. Din acest motiv, nu era pe placul subordonaților săi, nemulțumiți de numeroase amenzi și plîngeri din partea șefului. Nici relațiile cu celula locală de partid nu au funcționat pentru Adams. Drept urmare, a ocupat funcția de director de uzină doar doi ani, iar în 1923, a demisionat.

Legendă de mii de dolari

În următorii 12 ani, Adams a schimbat mai multe locuri de muncă - de la combinatul siderurgic bolșevic la Administrația Centrală a Uzinelor Automobile de Stat și Glavaviaprom al Consiliului Suprem al Economiei Naționale a URSS. De mai multe ori a fost trimis în călătorii de afaceri în Statele Unite și Germania, pentru a învăța din experiența creării de camioane, precum și pentru a plasa comenzi pentru industria militară și pentru a cumpăra avioane americane.

Viața lui s-a schimbat dramatic în 1935, cînd a primit o ofertă de a deveni ofițer de informații. Cunoașterea și experiența lui Arthur în domeniul tehnic, precum și stăpînirea impecabilă a limbii engleze și franceze, au fost apreciate de șeful Direcției de informații GRU, Jan Berzin. Destinul i-a adus împreună cînd Berzin a condus o mașină de serviciu la AMO pentru reparații. Apoi, Berzin i-a cerut să realizeze o imagine de ansamblu asupra inovațiilor tehnice, informații care se regăseau în revistele străine, și a fost impresionat de cît de rapid și eficient a făcut Adams sarcina. Acesta, care avea deja 50 de ani, a acceptat oferta și ofițerii au început să-l pregătească pentru un transfer în SUA. După ce a înțeles elementele de bază ale activităților de informații, așa cum era de așteptat, a fost supus unui examen medical complet la Spitalul Clinic Central al Comisariatului Apărării Poporului. Rezultatele aproape au pus capăt carierei cercetașului: s-a dovedit că, din cauza leziunii vechi a coloanei vertebrale, Adams avea nevoie de supraveghere medicală constantă. Cu toate acestea, în cele din urmă, conducerea a decis să îi dea o șansă, iar la sfîrșitul anului 1935, Arthur, care a primit pseudonimul Ahile, sub identitatea unui inginer radio din Canada, a ajuns în Statele Unite împreună cu soția sa. Poziția ocupată în ierarhia departamentului de informații era destul de înaltă, fiind subordonat doar șefului departamentului de informații al Armatei Roșii. Un vechi cunoscut din New York a contribuit la crearea unei legende plauzibile: proprietarul unei mici firme care produce produse radio a confirmat biroului de imigrări că Adams a trăit, într-adevăr, zece ani în Canada.

Vechile conexiuni i-au fost utile lui Arthur în viitor: pentru a nu trezi suspiciuni în rîndul americanilor, a obținut un post de inginer pentru proiectantul de mașini al Hollywood, Samuel Wegman. El chiar i-a plătit oficial lui Adams un salariu de aproximativ 75 de dolari pe săptămînă. De fapt, plățile proveneau din bani (aproximativ o mie de dolari) pe care Adams i-a dat lui Wegman înainte de angajare. Cercetătorul a folosit aceeași schemă cînd a obținut un loc de muncă în revista comunistă New Masses. Astfel, Adams a eliminat posibile întrebări despre sursele fondurilor sale. Pentru a construi un emițător radio necesar comunicării cu centrul, Adams a deschis o firmă numită Laboratoare Tehnice. Acum putea cumpăra diverse piese fără a atrage atenția serviciilor speciale americane. Curînd, receptorul a fost gata, dar Arthur nu a putut să-l folosească deoarece nu avea suficiente cunoștințe în domeniul setărilor de comunicații radio. Dar acesta a reușit să stabilească relații cu unii oameni de știință din Chicago, precum și cu un importator de oțel și proprietarul unui magazin de bijuterii din New York. În plus, a predat centrului documente primite de la unul dintre agenți despre echipamentul radio al armatei americane.

(va urma)

D.A.