Persoanele peste 65 de ani ar fi ajuns oare la 90, dacă ar fi așteptat ca Ludovic să continue să-i considere ,,copil mic” ce trebuie ,,protejat”, spălat pe mîini și pe față ca să rămînă în viață?

În ce privește izolarea în casă, ,,bătrînul”, căruia i s-ar putea spune ,,seniorul”, mai degrabă s-a simțit jenat decît protejat, avînd sentimentul ciudat că este abandonat, scos în afara societății și ,,vinovat” că încă mai face ,,umbră pămîntului”. Cînd ești dat la o parte, ușile spre libertate sînt încuiate cu cheile ruginite în lacătul pus de ,,Minus”, nu de ,,Plus”. În zadar te speli pe față, jegul îți iese în cale pe micile ecrane, unde privești cu mirare povestea în care ,,Pisica” lipsind de acasă, Pisoiașii sar pe masă. Rotindu-se după coadă, se îngheară, se rănesc și miaună... Bieții ,,șoricei”, speriați și ei, privesc cu stupoare cum Pisoiașii se îngheară și, atunci, chițăind, într-o gaură se ascund.

Muncitorul român, cîndva pe fabrici și uzine stăpîn, a plecat acum la drum să culeagă cu spor sparanghelul nemților, care, privindu-i pe români cu dispreț, au uitat că munca are un preț. Abandonați și fără bani, încotro s-o ia? Trecutul este Nostalgie, prezentul o Nebunie, iar ,,Corona” le-a blocat drumul spre libertate. Peste tot te înfruntă termometrul pus pe frunte, însemnînd abuz, în caz de refuz.

Îmi amintesc cum, în copilărie, dimineața ne spălam pe față și pe mîini cu apa din fîntîni. Altfel, nu primeam micul dejun la care, cu mic cu mare, în jurul mesei stînd în picioare, se rostea sfînta Rugăciune de mulțumire pentru bucata primită din pîinea care, înainte de a fi tăiată, era însemnată cu crucea pe care a fost răstignit Isus.

La Primărie nu se lua nici o decizie fără aprobarea Sfatului bătrînilor, care făcea parte din conducere. Cînd un tînăr trecea pe lîngă un bătrîn, îl saluta scoțîndu-și pălăria. Azi, oamenii în vîrstă sînt marginalizați și considerați ,,povară”, obligați fiind să trăiască la limita subzistenței. Nu toți! Mulți dintre cei care au ,,îmbătrînit” recent au pensii ,,nesimțite”, chiar și de zece ori mai mari decît cele ale pensionarilor de rînd.

Restricția impusă vîrstnicilor de a sta în casă a fost în zadar, ei călătorind doar pe ecran... Iar acea ,,Declarație pe propria răspundere” a fost o altă anomalie, din moment ce bătrînii aveau ,,dreptul” la doar două ore de libertate, timp în care nu se puteau duce nici la biserică, nici la cimitir, la mormintele celor plecați, nici la spital, nici în parc ori la piață, ci doar la magazin să-și achiziționeze produse alimentare sau, desigur, la farmacie. Doar că, în acest interval de timp, se intersectau și cu restul populației, creîndu-se, desigur, cozi... Căci, spre deosebire de Spania, spre exemplu, unde se luase aceeași măsură cu privire la vîrstnici, cele două ore le erau rezervate exclusiv lor. Personal, m-am simțit umilită, scoasă în afara societății și vinovată că mai ,,fac umbră pămîntului”. Dar, ce faci ți se întoarce, existînd o singură dreptate: nimeni nu întinerește și, dacă ștergi ,,Cele 10 Porunci” scrise pe lespezile de piatră, Divinitatea nu te iartă.

Viața omului este ca viața florilor: dimineața-mbobocesc, la prînz înfloresc și seara se veștejesc. Nu există ,,scăpare”... Și totuși, viața e Parfum și Culoare, chiar dacă sufletul te doare.

LILIANA TETELEA