Pe taraba din piața recent modernizată, legumele stau speriate. Nu știu ce se întîmplă: de ce strugurii au început să plîngă cu lacrimi din boabă tămîioasă, desertul preferat la masă?

Aduse din grădina plină de lumină și soare, legumele se întreabă: ce se întîmplă oare? Ceapa, care la gătit este de neînlocuit, o privea pe surata sa, vînăta, cu mirare: cum de roșia s-a îngălbenit așa de tare?

Ardeiul, în trecut, umplut, avînd rang de jurnalist, era foarte trist. Cartoful, care se mîndrea că din el se fac meniuri fel de fel, se uita la dovlecel, învinuit că-i mititel, iar țelina se lăuda cu aroma sa. Varza creață se credea măreață, avînd mare căutare la gătitul de sarmale. Roșia se închipuia regină, morcovul, vitamină; ele doar ascultau, nimic nu spuneau.

Conopida, învolburată, luă cuvîntul revoltată:

– Suratelor, știți ceva? În veci, împreună, nu vom mai fi ghiveci. Pe masa din sufragerie, va dispărea din farfurie orice bucurie. Scoase pe tarabă în frigul de afară, ne vom transforma în terci și, apoi, alterate, în tomberoane vom fi aruncate.

Lacrimile curate, în ciorchine adunate, se scurgeau trist pe tarabe.

În coșurile de nuiele, unde a poposit, Crăiasa Florilor a grăit:

– În curînd ne vom veșteji în frig; gingașe și parfumate, nu vom mai ajunge în glastre. Păcat de neiertat, căci calități are fiecare floare! Laleaua e plină de culoare, crizantema etalează zeci de volănașe, garoafa poartă fuste plisate, trandafirul - al florilor rege -, chiar și din el, nimic nu se va mai alege. În zadar natura ne-a parfumat, omul n-a apreciat, fiindc-a ajuns un pom uscat, scuturat de puritate și plin de păcate, deși între om și pom, om și floare, este o mare asemănare.

Pline de deziluzie, legumele au tras o concluzie:

– Năpasta ce s-a abătut asupra noastră s-ar fi numit, în trecut și-n alt limbaj, pur și simplu, sabotaj. În prezent, ea e văzută doar ca o pată pe obraz. Nu a țăranilor din piață, ci al fețelor care, ascunse de mască, ,,taie și spînzură” în țara noastră.

O legumă revoltată, făcînd la semințe spume, spune:

– Cîtă nedreptate între surate! La supermarket există o singură intrare, legumele, în rafturi puse, sînt atinse de oricare, de orice om, posibil purtător al virusului ucigător. Acolo ele se răsfață, stau la adăpost, nu sînt scoase în frig, afară, pe o tarabă acoperită cu o prelată ușoară, așa cum ni se pregătește nouă o astfel de soartă amară. Sîntem stupefiate că piața noastră este considerată spațiu închis, cînd ea are, la ieșire și la intrare, patru uși laterale, apă pentru spălare, iar produsele de pe tarabe sînt protejate de grilaje, ferite de atingeri întîmplătoare. Din păcate, vedem că țăranul român în piață nu mai e stăpîn. Marele domn e supermarketul din import acum. Și pentru a nu-i sta în cale, țăranii din piață sînt alungați cu tarabele pe trotuare.

În sfîrșit, noroc cu Covid! El s-a dovedit a fi ,,țap ispășitor” al tuturor nedreptăților făcute unui popor prea ascultător...

LILIANA TETELEA