- 29-07-2020
- 0 Comentarii
- 349
- 1
În epoca modernă, cred că omul nu a trăit niciodată în
izolare, așa cum se întîmplă azi. Nu zicem că nu a avut problemele lui
personale, sociale. Fiecare generație, cu problemele ei... În zilele noastre,
lumea trăiește în civilizație, cum s-ar spune, dar, în realitate, lucrurile nu
stau deloc așa... Tot mai mulți români își duc traiul în condiții precare, și
nu vorbim doar de cei care trăiesc la sat, unde lucrurile sînt complet diferite
de cele de la oraș. Sînt sate în care curentul electric ține de lumea
poveștilor, apa curentă lipsește, grupul sanitar este undeva în fundul curții,
deși toate acestea sînt indispensabile unei vieți decente. Nu mai vorbim de
drumurile presărate cu adevărate cratere, încît la orice ploaie, mașinile nu
mai pot înainta decît tractate cu un utilaj greu. Oamenii sînt nevoiți să
înoate în noroiul pînă la genunchi. Școlile, în unele locuri din țară, arată ca
în comuna primitivă, clădirile sînt improprii pentru ceea ce se cheamă un
învățămînt modern, în care dascălii să nu mai fie nevoiți să străbată zeci de
kilometri pe jos, prin păduri, pe dealuri, pînă la elevii lor... Pentru că, în
anumite zone, mijloacele de transport în comun par să nu fi fost încă
descoperite de mintea omului. Ce e drept, s-au mai construit locuințe, nu pe
măsura așteptărilor, haotic în mare parte, după revoluția din decembrie. Din
păcate, cursul vieții românului a luat o cu totul altă turnură decît ne-am fi
așteptat după căderea regimului comunist: oamenii, obișnuiți cu un anumit mod
de viață, în capitalism au găsit altceva... Cît de fericiți sînt acum și cît
confort le oferă noul regim li se pot citi pe chipuri. Numai neliniște,
frămîntări, fiindcă nimeni nu le mai garantează un trai decent și siguranța
zilei de mîine... Am rămas surprins cînd o adolescentă, elevă la un liceu
dintr-o localitate din județul Hunedoara, iubitoare de poezie, în epistola de
două pagini cu scris caligrafic ordonat, corect gramatical, îmi spunea că în
satul în care locuiește cu părinții nu are nici curent electric și nici
calculator; își pregătește temele la lumina lămpii cu gaz, ca pe timpul
străbunilor. E vorba de un sat aflat pe culmile munților, printre păduri de
brazi, unde iarna se aude doar urletul lupilor, iar vara, cîntecul păsărilor obișnuite
cu sălbăticia. Un sat cîndva plin de viață, acum, pe cale de dispariție... Pe
ici-pe colo, se mai aude, din cînd în cînd, cîte un bătrîn vorbind de unul
singur, prin gospodărie, jelindu-și bătrînețea. Cei tineri au plecat în lumea
largă pentru un trai mai bun și vin să-și vadă locurile natale din an în
Paște... Să se întoarcă la vatră nici vorbă, pentru că democrația le-a dat
posibilitatea să plece fiecare unde dorește, deși nimeni nu i-a legat de mîini
să muncească aici, pe plaiurile natale... Așa e omul, niciodată nu e mulțumit
cu ceea ce are; în goana lui de a strînge cît mai multă avere, uită de
Dumnezeu, de familie, frați, rude, părinți... Scrisoarea tinerei nu doar că m-a
înduioșat, dar mi-a lăsat un gust amar, făcîndu-mă să mă gîndesc cu îngrijorare
la soarta acestei nații, la viitorul ei incert, mai ales de cînd s-a abătut
peste noi coronavirusul, care a lăsat pînă acum răni adînci în sufletul multora
dintre noi. Sînt convins că tînăra nu mi-a scris ca să se plîngă de situația
reală din satul ei, ci pentru a contrazice minciunile grosolane debitate la tv
de politicienii noștri, cum că în țară curge numai lapte și miere... Astfel de
sate părăginite întîlnim pretutindeni pe plaiurile noastre. Din păcate, cei
care ar trebui să se ocupe de progresul țării sînt preocupați de propriile
interese, nicidecum de bunăstarea poporului. Din cauza politicii lor
mincinoase, în unele locuri, oamenii trăiesc ca în Evul Mediu, departe de un
trai civilizat. În asemenea condiții, tu, omule simplu, la ce folos că te
bucuri de libertate, dacă nu ai un loc de muncă sigur și nu te simți protejat
cînd mai dă peste tine o pandemie cum este cea de acum? Să vedem cît de fericit
vei fi cînd o să fii vîrît din nou, cu forța, în izolare... Într-adevăr, dacă
ți-ai pierdut locul de muncă din pricina asta, statul are grijă de tine,
oferindu-ți, ca alternativă la existență, cîteva sute de lei pentru șomaj...
Dar cum ai să te descurci avînd atîtea facturi de plătit, bașca alte cheltuieli
pentru coșnița zilnică, pentru tine și familia ta? Timpul se scurge, cu
pandemie sau nu, dar ce te faci cînd facturile nu contenesc să vină de-a valma
în cutia poștală, iar bugetul tău este tot mai șubred din cauza crizei
coronavirsului? Cu optimismul caracteristic românului, dar mai ales cu umorul lui
proverbial, făcînd haz de necaz din orice, vom trece peste toate relele, chiar
dacă peste o vreme ne va paște, cum ne spun autoritățile, o nouă porție de
coronavirus... Să nu anticipăm însă, și să trăim viața așa cum ne este dată. Să
ne bucurăm de tot ce ne oferă ea cu fiecare clipă, indiferent de problemele și
de necazurile fiecăruia dintre noi. Iubindu-ne aproapele, vom învinge toate
pandemiile ce se vor abate peste neamul nostru și nu numai.... Istoria ne-a
dovedit că știm să fim solidari la nevoie... Pămîntul are nevoie de noi, de
flori, de soare, de toate lucrurile bune și frumoase, astfel încît viața
noastră să meargă înainte, către progres și civilizație, nicidecum să batem
pasul pe loc ori să ne întoarcem la vremurile grele de odinioară.
ION MACHIDON,
Președintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”
11.8 C