Solidari la nevoie
  • 29-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 334
  • 1

În epoca modernă, cred că omul nu a trăit niciodată în izolare, așa cum se întîmplă azi. Nu zicem că nu a avut problemele lui personale, sociale. Fiecare generație, cu problemele ei... În zilele noastre, lumea trăiește în civilizație, cum s-ar spune, dar, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa... Tot mai mulți români își duc traiul în condiții precare, și nu vorbim doar de cei care trăiesc la sat, unde lucrurile sînt complet diferite de cele de la oraș. Sînt sate în care curentul electric ține de lumea poveștilor, apa curentă lipsește, grupul sanitar este undeva în fundul curții, deși toate acestea sînt indispensabile unei vieți decente. Nu mai vorbim de drumurile presărate cu adevărate cratere, încît la orice ploaie, mașinile nu mai pot înainta decît tractate cu un utilaj greu. Oamenii sînt nevoiți să înoate în noroiul pînă la genunchi. Școlile, în unele locuri din țară, arată ca în comuna primitivă, clădirile sînt improprii pentru ceea ce se cheamă un învățămînt modern, în care dascălii să nu mai fie nevoiți să străbată zeci de kilometri pe jos, prin păduri, pe dealuri, pînă la elevii lor... Pentru că, în anumite zone, mijloacele de transport în comun par să nu fi fost încă descoperite de mintea omului. Ce e drept, s-au mai construit locuințe, nu pe măsura așteptărilor, haotic în mare parte, după revoluția din decembrie. Din păcate, cursul vieții românului a luat o cu totul altă turnură decît ne-am fi așteptat după căderea regimului comunist: oamenii, obișnuiți cu un anumit mod de viață, în capitalism au găsit altceva... Cît de fericiți sînt acum și cît confort le oferă noul regim li se pot citi pe chipuri. Numai neliniște, frămîntări, fiindcă nimeni nu le mai garantează un trai decent și siguranța zilei de mîine... Am rămas surprins cînd o adolescentă, elevă la un liceu dintr-o localitate din județul Hunedoara, iubitoare de poezie, în epistola de două pagini cu scris caligrafic ordonat, corect gramatical, îmi spunea că în satul în care locuiește cu părinții nu are nici curent electric și nici calculator; își pregătește temele la lumina lămpii cu gaz, ca pe timpul străbunilor. E vorba de un sat aflat pe culmile munților, printre păduri de brazi, unde iarna se aude doar urletul lupilor, iar vara, cîntecul păsărilor obișnuite cu sălbăticia. Un sat cîndva plin de viață, acum, pe cale de dispariție... Pe ici-pe colo, se mai aude, din cînd în cînd, cîte un bătrîn vorbind de unul singur, prin gospodărie, jelindu-și bătrînețea. Cei tineri au plecat în lumea largă pentru un trai mai bun și vin să-și vadă locurile natale din an în Paște... Să se întoarcă la vatră nici vorbă, pentru că democrația le-a dat posibilitatea să plece fiecare unde dorește, deși nimeni nu i-a legat de mîini să muncească aici, pe plaiurile natale... Așa e omul, niciodată nu e mulțumit cu ceea ce are; în goana lui de a strînge cît mai multă avere, uită de Dumnezeu, de familie, frați, rude, părinți... Scrisoarea tinerei nu doar că m-a înduioșat, dar mi-a lăsat un gust amar, făcîndu-mă să mă gîndesc cu îngrijorare la soarta acestei nații, la viitorul ei incert, mai ales de cînd s-a abătut peste noi coronavirusul, care a lăsat pînă acum răni adînci în sufletul multora dintre noi. Sînt convins că tînăra nu mi-a scris ca să se plîngă de situația reală din satul ei, ci pentru a contrazice minciunile grosolane debitate la tv de politicienii noștri, cum că în țară curge numai lapte și miere... Astfel de sate părăginite întîlnim pretutindeni pe plaiurile noastre. Din păcate, cei care ar trebui să se ocupe de progresul țării sînt preocupați de propriile interese, nicidecum de bunăstarea poporului. Din cauza politicii lor mincinoase, în unele locuri, oamenii trăiesc ca în Evul Mediu, departe de un trai civilizat. În asemenea condiții, tu, omule simplu, la ce folos că te bucuri de libertate, dacă nu ai un loc de muncă sigur și nu te simți protejat cînd mai dă peste tine o pandemie cum este cea de acum? Să vedem cît de fericit vei fi cînd o să fii vîrît din nou, cu forța, în izolare... Într-adevăr, dacă ți-ai pierdut locul de muncă din pricina asta, statul are grijă de tine, oferindu-ți, ca alternativă la existență, cîteva sute de lei pentru șomaj... Dar cum ai să te descurci avînd atîtea facturi de plătit, bașca alte cheltuieli pentru coșnița zilnică, pentru tine și familia ta? Timpul se scurge, cu pandemie sau nu, dar ce te faci cînd facturile nu contenesc să vină de-a valma în cutia poștală, iar bugetul tău este tot mai șubred din cauza crizei coronavirsului? Cu optimismul caracteristic românului, dar mai ales cu umorul lui proverbial, făcînd haz de necaz din orice, vom trece peste toate relele, chiar dacă peste o vreme ne va paște, cum ne spun autoritățile, o nouă porție de coronavirus... Să nu anticipăm însă, și să trăim viața așa cum ne este dată. Să ne bucurăm de tot ce ne oferă ea cu fiecare clipă, indiferent de problemele și de necazurile fiecăruia dintre noi. Iubindu-ne aproapele, vom învinge toate pandemiile ce se vor abate peste neamul nostru și nu numai.... Istoria ne-a dovedit că știm să fim solidari la nevoie... Pămîntul are nevoie de noi, de flori, de soare, de toate lucrurile bune și frumoase, astfel încît viața noastră să meargă înainte, către progres și civilizație, nicidecum să batem pasul pe loc ori să ne întoarcem la vremurile grele de odinioară.

ION MACHIDON,

Președintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite