Ucraina – România și restul Europei
Sintagma din intertitlul de mai sus conține o semnificație pragmatică în ceea ce privește politica românească pe plan extern, din ultimele 450 de zile, de cînd s-a declanșat conflictul armat dintre Rusia și Ucraina. Această politică a Statului Român, privită în contextul mișcării paneuropene antiruse, cu sprijinirea directă a Ucrainei în acest război, relevă o abordare aproape unică din partea României, ceea ce naște întrebări și nedumeriri din partea unui popor care se vede abandonat de proprii conducători, pe altarul sacrificiului, în favoarea altui stat. Aceste nedumeriri sporesc atunci cînd constatăm mai multe aspecte contradictorii, care pun în lumină lipsa realismului în coordonatele politicii externe a României și, în același timp, subordonarea acestei politici intereselor unor state „diriguitoare”, cu accente grave de pierdere a propriei suveranități. Iată elementele pe care Romînia lui Iohannis le-a ignorat complet, aruncîndu-se orbește în valurile tulburi ale unui conflict care nu este al nostru și care ne poate aduce pierderi incalculabile:
1. În Tratatul cu Ucraina, de la Neptun, din 2 iunie 1991, semnat de președinții Emil Constantinescu și Leonid Kucima (numit Tratatul trădării naționale, pentru că România recunoaște dreptul la succesiune al Ucrainei asupra unor teritorii românești ocupate prin forță de fosta Uniune Sovietică), nu se stipulează în nici un paragraf obligația României de a sprijini Ucraina în cazul unui atac armat din partea unui stat agresor;
2. Cum Ucraina nu face parte din NATO, în cazul acesteia, în orice grad ar fi expusă la pericol, prin atacul (amenințarea) din partea unui alt stat, nu poate fi activat faimosul articol 5 din Tratatul Alianței Nord - Atlantice;
3. În raport cu pierderile pricinuite României de războiul de la granițele noastre, față de alte state membre ale Uniunii Europene, tocmai plecînd de la comensurarea acestor pierderi, reacția Guvernului de la București s-a dovedit a fi nici măcar protocolară, ci cu adevărat lipsită de concretență și combativitate, pusă în scenă de un ministru de Externe pur și simplu rupt de realitatea din teren, dacă nu interesat  să mai comită un „mic” act de trădare, așezînd înaintea intereselor legitime ale propriei Țări interesele (și dictatul) unor puteri (entități) din afara României;
4. Legată intrinsec de punctul 3, consider a fi proporția ajutorului oferit de România Ucrainei, într-un impuls exagerat al autorităților române, prea zeloase în a-și „demonstra” atașamentul pentru strigătul din partea UE și apelul din partea NATO, în sensul de a sprijini Ucraina pe toate căile posibile și pînă la victoria finală!
Cum voi demonstra, în continuare, acest exces de zel din partea decidenților români nu numai că face notă discordantă cu actuala poziție a numeroaselor state membre UE sau NATO, ci ignoră, într-un mod criminal, nevoile stringente ale Poporului Român, abandonat într-un an critic, și după ieșirea din pandemie.
Pînă să încep să arăt discrepanța dintre statele europene, care demonstrează că au coloană vertebrală și că pun în prim-plan interesele popoarelor lor, și România, ai cărei conducători, orbiți de efemera putere politică, au pus în joc economia Țării și existența Poporului Român, doar, doar careva dintre ei (președintele Statului, premierul etc.) vor primi o decorație de tablă din partea perversei doamne Ursula von der Leyen – președinta Comisiei Europene, sau a împiedicatului președinte american, Joe Biden, precizez opinia și crezul meu în raport cu acest minirăzboi care dă atîta bătaie de cap statelor europene și care poate pune în pericol existența României. Lăsînd la o parte dezvoltarea teoriei conspirației pe tema acestui conflict, care poate oricînd să-ți pună eticheta de  „putinist”, cred că Putin a săvîrșit o gravă eroare pentru care, probabil, va suporta consecințele de rigoare. Prin atacul nesăbuit din 24 februarie 2022, Putin a scos din anonimat un actor mediocru și un șef de stat cvasinecunoscut
pe plan mondial, lansîndu-l pe orbita marelor sfere politice, pregătind, în același timp, terenul SUA pentru a regiza un atac NATO (de mult așteptat) împotriva neajutoratei Rusii.
Dacă n-a fost capabil să pună în scenă drama și încercarea la care se aventura – mă refer aici la faptul de a minimaliza reacția unor state, în frunte cu SUA, reunite în două coaliții puternice (UE – economic și militar; NATO – militar) – să sufere atunci consecințele, treaba lui.
Ceea ce s-a dovedit, cel puțin pînă acum, patriotismul și forța soldatului rus sînt departe de cum le-am perceput noi (și cum s-au manifestat, de altfel, în Marele Război pentru Apărarea Patriei), atunci cînd acest soldat lupta și se sacrifica pentru alungarea cotropitorilor de pe pămîntul patriei lor, Uniunea Sovietică, incomparabil cu noile misiuni primite în așa-zisele Operațiuni speciale din Ucraina anilor 2022 - 2023. Deci, dacă ne-am lămurit despre modul de a privi acest conflict armat, în primul și în primul rînd prin prisma efectului acestuia asupra Țării noastre, luînd ca posibilitate macabră escaladarea lui, la nivel european, cu premisa fatală a utilizării armei nucleare, trecem acum la explicarea semnificației intertitlului de la începutul acestui articol.
După un an și trei luni de război în Europa – un război atipic și care nu dă semne de un final (oricare ar fi el) – lumea s-a cam săturat de implicarea țărilor europene în desfășurarea acestui conflict. Nu e nici un secret reacția premierului ungar Viktor Orban, care a dat „tonul” la contracararea revendicărilor exagerate și populiste ale președintelui-actor al Ucrainei, Volodimir Zelenski.  Astfel, după ce Zelenski a sărit iar calul (cum o face de obicei atunci cînd se află în turneu propagandistic prin Europa), sugerînd că Ungaria nu ar trebui consultată în privința unor probleme, cum ar fi admiterea țării sale în NATO, îndrăznind să spună, cu subiect și predicat, următorul afront la adresa Ungariei: „Mi se pare că în rîndul elitei politice maghiare domnește confuzia. Este o situație foarte ciudată. Poate o țară NATO să fie simultan cu Rusia și împotriva NATO?” – replica premierului Orban a venit prompt: „Guvernul nu va sprijini nici unul dintre eforturile de integrare ale Ucrainei, pînă cînd țara nu va reda drepturile anterioare anului 2015, deținute de minoritatea maghiară, din sud-vestul Ucrainei”.
Clar, puternic și cu mîndrie!
Dacă adăugăm și răspunsul ministrului de Externe ungar, Peter Szijarto, avem exemplul demnității naționale de care a dat dovadă guvernul de la Budapesta: „Din fericire nu el este cel care decide acest lucru! Poporul maghiar a plătit deja un preț extrem pentru acest război!”. Ați auzit așa ceva de la incoerentul nostru premier, generalul Ciucă, sau de la mereu încovoiatul (de parcă-ar ar suferi de lumbago) ministru de Externe, Bogdan Aurescu? Doamne ferește! Se supără pe noi Ursula și Biden! Și, ia fiți atenți: în Ucraina trăiesc 150.000 de unguri, dar și 500.000 de români!
Nesiguranța terminării acestui război, în condițiile unor restricții capitale, dictate de UE țărilor din Alianță, cu privire la schimbul de mărfuri cu Rusia, spectrul creșterii costului energiei și a creșterii inflației care, la începutul războiului erau oarecum acceptate de către europeni pentru a sprijini Ucraina, au condus la erodarea încrederii popoarelor bătrînului continent în eficiența (și durata) solidarității umane în jurul Ucrainei. Țări importante din arcul UE, precum Germania și Franța, par a da înapoi în acest demers, „în orb”. În Germania, de pildă, un sondaj recent arată că 56% dintre germani consideră că problemele economice cu care se confruntă țara fac „imposibil ca Germania să sprijine financiar Ucraina”, cifră în creștere față de acum un an, cu 9 procente.
Francezii nu mai vor nici ei să suporte pe pielea lor costurile unui război atît de „misterios”. Astfel, îi reproșează președintelui Macron (care, chiar cînd scriu aceste rînduri l-a primit la Palatul Élysée pe Volodimir Zelenski) că trimite bani în Ucraina, în detrimentul necesarului bancar pentru propria țară. Nici italienii nu stau mai bine. Edificator este un sondaj al ziarului „Corriere della Sera”, care arată că 45% dintre italieni sînt împotriva trimiterii de arme în Ucraina, practic, doar 34% ar fi în favoarea acestui ajutor.
Dincoace, în altă parte a Europei, Slovacia și Cehia (fosta țară Cehoslovacia) creează panică în birourile norvegianului Jens Stoltenberg, Secretarul  General al NATO, și al nemțoaicei Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. În aceste state sînt discuții severe cu privire la sprijinul de război al Ucrainei și la aderarea acesteia la UE. În Slovenia, la alegerile din septembrie, are mari șanse să iasă învingător partidul condus de fostul premier Robert Fico, acesta fiind cunoscut ca un opozant al sprijinului militar pentru Ucraina. Așa precum scrie presa locală, o mare parte a populației este fie ambivalentă cu referire la acest război, fie chiar pro-rusă. Un fapt îngrijorător, reieșit dintr-un sondaj de anul trecut, ne arată că 50% dintre slovaci își doresc o victorie rusă în Ucraina. Or fi știind ei ceva! Cert este că, oricum ai privi această stare de lucruri, e o nebunie curată ceea ce vei descoperi: așa, peste noapte, țările Europei, în prim-plan situîndu-se cele din vecinătatea imediată a Ucrainei, s-au trezit antrenate în risipirea unor fonduri mari de bani, împrumutați în condiții înrobitoare, în numele  lozincii lansate de Zelenski – „Slava Ucraina!”.
Citiți cifrele care ne împovărează existența în urma acestei „faceri de bine” ucrainene. Statele est-europene, intrate în hora susținerii războiului ucrainean, au fost determinate să acceseze împrumuturi de pe piețele internaționale de dolari fără precedent în istoria lor, acestea împrumutînd deja 32 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decît în aceeași perioadă a anului trecut (comunicare a Agenției americane Bloomberg). Trei state din această zonă, pentru prima dată în ultimii 12 ani, sînt în top cinci la împrumuturi: Polonia (9 miliarde de dolari), România (6 miliarde de dolari), Ungaria (5 miliarde). În acest caz, urmările vin în cascadă: se scumpesc și împrumuturile pe piețele de obligațiuni; deficitul bugetar al Europei de Est va urca la 4,3% din PIB, față de 1,3% de acum doi ani; scăzînd creșterea economică, scade și colectarea veniturilor la buget etc.
Situația cu privire la Ucraina și la degringolada pe care a declanșat-o în Europa a început să prindă contur de generalizare, chiar dacă nu peste tot reacțiile adverse sînt făcute publice. Una dintre reacțiile cunoscute la nivel european constă într-o vehementă poziție de stopare a zeci de mii de cetățeni ucraineni de a intra în statele Uniunii Europene. Invocînd, așa cum arată „Eurostat”, motive concrete, precum: depășirea perioadei de 3 luni, lipsa vizei sau a permisului de ședere sau nejustificarea scopului și condițiilor de ședere, aproape 30.000 de cetățeni ucraineni au fost întorși de la granițele statelor UE în anul 2022, Polonia, Ungaria și Croația situîndu-se în primele 3 locuri în ce privește refuzul de intrare a ucrainenilor pe teritoriile acestora. Bineînțeles, România nu există în acest clasament sui-generis, românul, mărinimos, dedicat cîntecului oltenesc „Cin-se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine” (care „bine” de la Guvernul Ucrainei?), nu are obiecții, nu are puncte de vedere și, în general, nu are personalitate în fața niciunui alogen, indiferent de starea lui materială și de atașamentul acestuia față de România. O fi bine, o fi rău manifestînd această atitudine?
Guvernul României – groparul României
După ce am arătat o parte din preocupările unor state membre UE, dar și membre NATO, de a se delimita de eforturile financiare îndreptate spre frontul din Ucraina, eforturi care au loc în detrimentul economic al țărilor și populațiilor respective – situații în antiteză cu preocuparea forurilor de la București, pe această platformă de idei – să ne aruncăm o privire și asupra Guvernului Ciucă (Ciolacu), precum și a altor foruri și factori de decizie în cazuistica analizată. Ce observăm? În primul rînd, în ansamblul operațiunilor prin care NATO pune presiune (psihologică și militară) pe Rusia lui Putin, constatăm că în România vor avea loc manevre militare fără precedent. Astfel, în perioada 29 mai - 9 iunie, 10.000 de militari din România și din 13 țări aliate și partenere vor participa la exercițiul „SABER GUARDIAN”. În cea mai amplă desfășurare de forțe militare pe teritoriul României, sub egida NATO, vor avea loc exerciții și trageri de luptă în poligoane din București și județele Brașov, Brăila, Constanța, Ialomița, Galați și Tulcea. Deja MApN a anunțat că pe toate traseele care converg spre aceste poligoane și terenuri de antrenament, convoaiele militare au prioritate în circulație.
Privind fiecare în felul său acest efort pe care România îl suportă, la comanda NATO, acceptînd manevre provocatoare pe propriul său teritoriu, cu diferite scenarii de luptă împotriva „inamicului” de la Răsărit (să dea Domnul să nu fie nevoie să aplicăm în practică aceste scenarii, pentru că nu știm cine va învinge și cu ce sacrificii!), să privim în oglinda Guvernului de la București și să vedem cît se preocupă acesta (după ce a rezolvat cerințele lui Zelenski), și de soarta Poporului din  care face parte. Ce constatăm?
1. Lupta pentru putere în rîndul coaliției de guvernare, acum, în apropierea „rotativei”. De parcă acesta ar fi țelul pentru care a fost creat Guvernul Ciucă, divizat în două (UDMR nici nu mai știe dacă mai face parte din Guvern), se întîlnesc de zor, în facțiuni separate (PSD  și PNL), unde încearcă o armonizare a reîmpărțirii portofoliilor de miniștri, secretari de stat etc. Dovedind că nu e floare la ureche munca de a construi guverne în care să încapă toate pretențiile, orgoliile și aranjamentele  celor două formațiuni politice, de bază, de la guvernare, lupta s-a aprins la cote incendiare, cîmpul de luptă trecînd dincolo de aleea Modrogan sau Vila Lac 1, pe ecranele televizoarelor. Astăzi, de pildă (15 mai), cînd scriu aceste rînduri, știți care era problema prioritară a premierului-general Ciucă? Nu, nici studierea revendicărilor miilor de salariați ieșiți în stradă săptămîna trecută (dimpotrivă – s-a decis arestarea celor care au fost prea vehemenți!); nici preocuparea rezolvării de către Guvernul său a sensibilei probleme a pensiilor speciale; nici punerea la punct a unor mari probleme ce trag înapoi Planul Național de Redresare și Reziliență a României (PNRR) etc., etc. Domnul Ciucă nu mai are somn gîndindu-se ce va face domnia sa după ce va preda ștafeta Guvernului domnului Ciolacu! Analizînd variantele în care se vede după plecarea din fotoliul de premier, are o mie de dileme. De ce? Ascultați de ce-l doare capul pe Nicolae Ciucă:
a) nu și-ar dori să preia vreun portofoliu de ministru, pentru că nu vrea să fie subordonat lui Ciolacu!
b) s-ar vrea vicepremier, dar și aici nu-i place rolul său decorativ și, implicit, tot „sub” Marcel Ciolacu!
c) s-ar vrea președintele unei Camere a Parlamentului, dar... și aici este un „dar” – îi este teamă că, din acel loc, va pierde controlul partidului și, în mod fatal, conducerea PNL!
Să-l lăsăm pe domnul (încă) prim-ministru Ciucă să-și aleagă ce funcție dorește, și să vedem ce se mai întîmplă cu guvernarea, cu Poporul.
2. Cacealmaua acoperirii găurii de 20 de miliarde de lei de la Buget. După ce a trîmbițat rezolvarea acestui caz, proiectul Ordonanței de Urgență postat pe site-ul instituției precizează că „acoperirea” nu va putea fi decît de 5,3 miliarde de lei. Astfel, reducerile de personal și de cheltuieli la Stat, preconizate de Executiv, sînt irealiste și, din capul locului sînt deja încălcate. Un exemplu în acest sens este cel reprezentat de SPP-ul lui Iohannis, care, condus de omniputernicul general Lucian Pahonțu, culmea „corectitudinii”: chiar în ziua în care Ordonanța „austerității” era pusă în circulație de către Ministerul Finanțelor, care – atenție! – interzicea achiziția sau preluarea în leasing de mașini noi de către instituțiile și autoritățile publice în anul 2023, pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) au fost publicate două anunțuri de atribuire care arată că Serviciul de Pază și Protecție tocmai achiziționase 29 de mașini noi (4 cu motoare electrice – peste 54.000 de euro bucata; 25 cu motoare termice – peste 21.000 de euro bucata). Cu aceste cumpărături recente, SPP și-a format un parc auto nou, în valoare totală de 760.000 de euro. Așa austeritate...
Pentru că sîntem în zona achizițiilor făcute de SPP, instituție de asigurare a securității Președintelui Iohannis, acest serviciu a mai achiziționat, în ultimul timp, piese necesare asigurării ultimelor vacanțe ale Președintelui, cum ar fi: skijeturi, o platformă pentru transportul acestora și cîte 5 seturi de echipamente complete, aferente protecției în conducere ATV-urilor și a snowmobilelor. Astfel că, la mare sau la munte, domnul Președinte poate înota sau schia fără teamă, bodyguarzii au la îndemînă tot echipamentul necesar pentru a ține sub o atentă supraveghere spațiul de distracție și de relaxare a domniei sale!
3. România – fără spitale.
Deși în ultimii 10  ani numărul paturilor din spitalele din România a fost redus cu aproape 17.000, măsură criminală ce a dus la închiderea mai multor unități sanitare, lăsînd mii de oameni fără acces la seviciile medicale, în special în zonele rurale, cele mai îndepărtate de localitățile urbane, ministrul Sănătății a anunțat că este pe cale de a săvîrși un nou act criminal la adresa populației Țării. Tot în parametrii austerității de care am amintit mai sus – austeritate doar din partea oamenilor de rînd – ministrul Alexandru Rafila a decis să mai desființeze, cu începere de la 1 iulie 2023, 2.205 paturi. Suprapusă cu criza medicamentelor și cu preconizata reducere drastică a celor compensate, la care se adaugă o mie și una de probleme care merg prost în Sistemul de sănătate românesc, măsura închiderii ușilor unor secții medicale sau spitale este o nouă crimă a guvernanților împotriva propriului popor, lăsat să moară pe patul de acasă al românului.
4. Din punct de vedere financiar, România este vraiște. Iată cîteva date concludente: datoria publică a ajuns la cifra de 700 de miliarde de lei, depășind 50% din PIB. Pentru a putea exista, România se împrumută tot mai mult. Pentru acest an suma care ne trebuie pentru a subzista economic este de circa 160 de miliarde de lei (o sumă record), în creștere cu 7,7% față de anul trecut (potrivit datelor comunicate de către Ministerul Finanțelor Publice). Dacă amintim și dobînzile exorbitante la aceste împrumuturi gigant (7,10% în martie a.c.), vedem ce perspectivă ne așteaptă, adică nu mai vedem luminița de la capătul tunelului!
5. Guvernanții și politicienii? Bine, mersi! Se plimbă (cică, în interes de serviciu). De pildă, Parlamentul României, sub pretextul unei prezențe mai active pe plan extern, în vederea „promovării cît mai bine a intereselor economice și politice ale României”, au format delegații de la 10 la 20 de parlamentari și s-au preumblat prin țări exotice sau atractive: Bangladesh, Guatemala, Emiratele Arabe Unite. O situație de rîsul curcilor este cazul Comisiei parlamentare cu privire la o țară care nu are... Parlament! Comisia de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, care de curînd și-a dublat numărul de membri de la 10 la 20, nu știm cu ce parlamentari se întîlnește, deoarece Emiratele Arabe Unite fiind o monarhie federală, au un sistem juridic care exclude alegerile și existența partidelor politice!
6. Cum îi putem judeca pe acești parlamentari care sfidează Poporul Român, dacă aceștia iau exemplul de la Președintele Statului, domnul Klaus Iohannis? Nu s-a plimbat domnia sa, acum cîteva săptămâni, împreună cu consoarta, în America Latină (Brazilia, Chile, Argentina) cu avionul de lux închiriat, un Boeing 737-900ER, cu care a călătorit și în Japonia și Singapore? Ați aflat de vreun rezultat al acestor vizite care au secătuit bugetul Țării cu milioane de dolari? Zero barat, rezultate! Cică l-a „lămurit” pe președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva,  să abandoneze simpatiile pentru Rusia și să treacă de partea „bună” a lumii, adică de partea NATO și a americanilor din Nord! Ce mizerie! Ce sfidare a celor peste 19 milioane de români! Un președinte care vrea cu orice chip să se remarce în fața lui Biden și a Ursulei, care ne-a spus cu limba lui că România este un Stat eșuat, a eșuat lamentabil în a fi măcar o zi, cu adevărat, Președintele României, cu P mare!
Și, pentru că Președintele Țării e primul om în Stat, trebuie să fie și cel dintîi la capitolul „Plimbări pe banii Poporului”. Zis și făcut! Neavînd cine știe ce treabă importantă pe la Cotroceni sau prin Țară, distinsul profesor de Fizică a preferat să ocupe locul I în topul excursiilor externe. Fiindcă enumerarea țărilor și locurilor vizitate, în majoritatea cazurilor împreună cu prima Doamnă, ar ocupa două pagini de revistă, cred că este semnificativ (mai ales în conjunctura în care România se împrumută pentru a supraviețui) să publicăm sumele cheltuite de Statul Român cu deplasările în străinătate ale domnului Iohannis. Deci: 2016, 2017 și 2018 – cîte 1,2 milioane de euro anual; 2019 – anul începerii celui de-al doilea mandat –
2,1 milioane de euro; 2020 – anul pandemiei – doar 660.000 de euro; 2021– tot cu ceva restricții – 1,5 milioane de euro; 2022 – scăpat de sub jugul COVID, și-a luat avînt – 3,3 milioane de euro; anul acesta, ca ultim an complet de președinție, a spart numai între ianuarie și aprilie, frumușica sumă de aproape 3,4 milioane de euro, la care se adaugă 500.000 de euro – costul recentului turneu în America latină. Adunați, dau un total de 14,5 milioane de euro. Pe lîngă cît am cheltuit pentru Ucraina, această sumă poate trece neobservată, putînd-o include într-un colț din datoria generală de 700 de miliarde de lei. Merită să facem un sacrificiu în numele României, pentru cel care a eșuat nava în lianele hidoase ale nesimțirii, indiferenței, incompetenței, corupției și sfidării propriului popor! Aceste etichete se pot lipi și actualului Guvern, și tuturor guvernelor care s-au perindat la conducerea României, începînd cu guvernul Petre Roman – toate sînt responsabile pentru decăderea României dintr-o țară cu un statut de cinste în lume, respectată și apreciată de Occident și de zeci de State de pe toate continentele, la actualul statut de colonie a a Occidentului și a SUA.
Privită prin această transformare înjositoare, într-un context european, de disoluție a Statului, cu cîrdășia criminală a clasei politice autohtone, într-o abandonare totală a Poporului și a nevoilor acestuia, pentru a ne trezi la realitate, am scris aceste 4 episoade, din care, partea a doua din titlu „DAR , CU ROMÂNIA CE FACEM?”, a primit un prim răspuns în acest ultim episod. Rămîne ca cel mai greu răspuns să-l ofere electoratul român anul viitor, la alegerile care vor avea loc. Altfel, ne vom pune aceeași întrebare: „DAR, CU ROMÂNIA CE FACEM?”, încă 33 de ani de acum încolo...
Sfîrșit
P.S.: Corectă și cinstită explicația unei fotografii din „Național”: „Totul pentru ucrainenii din România, nimic pentru românii din Ucraina!”.
GEO CIOLCAN