Poporul român –
popor de sacrificiu?
În aceste zile de cumpănă pentru cei care înțeleg mersul vremurilor și desfășurarea vertiginoasă (și înșelătoare) a evenimentelor, într-un spațiu  european încărcat de contradicții și de pericole diverse – pentru acei români cărora le pasă de soarta viitoare a acestui Popor, privind în prezentul imediat cu un ochi critic – ceea ce se petrece în raporturile României cu Ucraina, pe de o parte, și cu Uniunea Europeană, pe de altă parte, ridică multe semne de întrebare ale căror răspunsuri le așteaptă din partea autorităților române, obligate să răspundă în fața Poporului și în fața Legii celei Mari – Constituția României. Înglodat în datorii și forțat să ia drumul străinătății, pentru a-și asigura existența pămînteană, Poporul român (în parte) nu înțelege drama pe care o trăiește, neajungînd la rădăcinile malformației care macină din inte­rior sănătatea (fizică, socială și morală) acestuia. Dincolo de posibilitățile de informare diverse, abordate de pe paliere cu grad de înțelegere și de interpretare diferite, cînd la această polarizare se alătură răspîndirea intenționată a unor știri false, deruta din sînul maselor se amplifică, ajungînd la proporții alarmante, care pot genera crevase adînci în societatea noastră, cu depresii  atavice devastatoare.
În acest context de o sensibilitate specială, atît lipsa informației, cît și asaltul ființei umane cu un pachet masiv de neadevăruri, pot crea un real complex de indiferență față de realitatea înconjurătoare, menită să modifice gena unui popor, tîrîndu-l la remorca lumii contemporane, cu pierderi de memorie colectivă, precum și de ștergere a propriei Istorii. Pentru a opri apariția și răspîndirea acestui sentiment distructiv, presa națională trebuie să fie asemenea unui cerber, adică să fie ancorată în realitatea cu care se confruntă Poporul Român, punîndu-i în față posibilitatea de a alege între grîu și neghină, între adevăr și mistificarea acestuia, bineînțeles, concomitent cu dezavuarea politicii guvernanților de a renunța la cel mai puternic factor al existenței noastre ca Popor – Suveranitatea Națională.
Astfel precum ați putut constata, revista „România Mare”, urmînd tradiția publicațiilor interbelice cu accent naționalist – actualizat, în prezent, cu sintagma de „naționalism luminat” – se înscrie în efortul de a trata, jurnalistic, problemele actuale ale societății românești, cu o mare doză de seriozitate și responsabilitate.
Nealergînd după senzațional și neforțînd limitele realității, nu vrem decît să arătăm că trăim în mijlocul acestui Popor, că suferim lîngă tîmpla lui, încercînd să-i alinăm durerile și făcîndu-l să înțeleagă de unde vin aceste dureri și cum trebuie să lupte spre a le suprima sau ușura. Așa am procedat și cu seria de articole care reflectă situația explozivă de la frontiera României, cu implicațiile pentru Poporul Român, implicații generate nu atît de conflictul ruso-ucrainean, cît de implicarea neverosimil de periculoasă și de partizană – cu accente de sinucidere – a decidenților de la vîrful politicii și administrației românești, în acest conflict armat.
Așa cum s-a mai întîmplat de-a lungul Istoriei, România și Poporul Român au fost sacrificați pe altarul orbirii politicienilor noștri, care, fie au fost mînați de frica angajării luptei întru apărarea acestor  două sfinte noțiuni – Țara și Poporul – (vezi rapturile din trupul Patriei, din anul 1940), fie au trădat interesele naționale, punînd la cale o lovitură de stat (23 august 1944), oprind negocierile purtate de Mareșalul Ion Antonescu pentru ieșirea României din război, negocieri ce ar fi adus un alt statut postbelic României, decît cel de țară învinsă și cotropită, pe care l-a avut. După cum se poate constata, în ambele cazuri, întîmplător sau nu, pionul principal al sacrificării Poporului Român a fost Casa Regală (Carol al II-lea și Mihai I), înconjurată de o camarilă devoratoare de bunuri materiale și insensibilă la suferințele Poporului.
Astăzi, în primul sfert de secol al mileniului III, cînd România a înlocuit un regim „totalitar” cu unul „democratic” – trecere realizată cu vărsare de sînge nevinovat și cu o crimă chiar în Ziua Nașterii Fiului Lui Dumnezeu – formele de sacrificare a propriului Popor, de către politicienii de la putere, îmbracă aspecte specifice rupturii sociale dintre Popor și clasa politică de la conducere, concretizate în mai multe direcții: adîncirea sărăciei, lipsa locurilor de muncă, scumpirea exagerată a traiului cotidian, condiții precare de sănătate, dezvoltarea subculturii și pauperizarea culturală a maselor, învrăjbirea dintre diferite etnii conlocuitoare pe teritoriul României, precaritatea învățămîntului autoh­ton, încurajarea corupției și nepe­depsirea mafiei naționale etc., etc.
Luate împreună sau fiecare în parte, aceste tare ale societății românești contemporane au trasat falii adînci între clasa conducătoare și Popor, cea dintîi fiind interesată doar de propria-i îmbogățire, Poporul Român fiind trecut la litera Z a alfabetului  grijii Statului pentru o protecție reală. În ultimele două decenii – deși, în aparență, efectul apare pozitiv – sacrificarea Poporului Român s-a chemat NATO și Uniunea Europeană. Desigur, puteți veni cu contraargumente care să demonstreze avantajele României prin accederea acesteia în cele două tabere (NATO – 2004 și UE – 2007), care pot fi acceptate, dar care necesită analize separate: politice, economice, sociale, istorice, religioase, de morală și, nu în ultimul rînd, de suveranitate. Dar, pentru că aceste analize sînt de o complexitate specială și nici nu fac obiectul articolului de față, vreau să focusez tema din intertitlu doar pe sacrificarea Poporului Român, în raport cu reacția României față de conflictul armat dintre Rusia și Ucraina – „opera” politicienilor de pe Dîmbovița, care va avea consecințe grave în viața noastră, marcînd, poate, sfîrșitul acestei civilizații de pe teritoriul dintre Dunăre, Mare și Carpați.
Am mai scris în aceste pagini și voi mai scrie pînă la saturație, să înțeleagă tot românul: sîntem alături de suferințele poporului ucrainean, ne exprimăm compasiunea pentru cei dezrădăcinați de țara lor și îi sprijinim pe cît este posibil, într-o atmosferă de înaltă ținută morală, fără concesii din partea noastră, care să ne așeze pe un plan de inferioritate față de poporul ucrainean și fără a subordona economia națională războiului de pe teritoriul țării vecine. Politicienii noștri, însă, loviți de morbul executării oricărui ordin venit din partea NATO și UE, indiferent de riscul pe care-l incumbă acest procedeu, nu doar că au răspuns prompt la toate cererile, dar au și exagerat. Fără verticalitate națională și morală, așa-zișii noștri conducători, în frunte cu plimbărețul președinte Iohannis, au pus Țara la picioarele NATO și UE, în ce privește subordonarea totală frontului ucrainean, neținînd seama de masivele cheltuieli în favoarea Ucrainei și în detrimentul României.
Am dat exemple și pînă acum despre felul în care supușii conducători de la București au stat ghiocel în fața norvegianului Stoltenberg și a nemțoaicei Ursula von der Leyen, reprezentanții de frunte ai NATO și UE. De multe ori s-a constatat discrepanța dintre volumul ajutorului acordat Ucrainei și posibilitățile economice românești de a acoperi acest volum, pe de o parte, și discrepanța dintre fondurile destinate de Statul Român către Ucraina și cele pentru acoperirea nevoilor materiale ale Poporului Român. Nu poți, nu este nici logic, nici uman, nici moral și nici cum ai lua-o, să te avînți fără un studiu pragmatic într-o operă de ajutorare, cu valori semnificative din punct de vedere material și uman, neglijînd, în același timp, propriul tău Popor. Este imoral, domnilor din Guvernul României, să acordați 6.300 lei pe lună unei familii de refugiați ucraineni formată din 3 persoane, în timp ce o familie similară din România nu cîștigă decît 1.898 lei, atît cît este salariul minim pe economie, în cazul unui singur angajat! Numai în 2022 Guvernul a cheltuit 106 milioane de euro pentru refugiați, din bani publici, cu o decontare zilnică de 352.000 de euro. Deși s-a anunțat că acești bani vor veni din Programul Operațional Capital Uman (100 milioane de euro), acești bani s-au evaporat, rămînînd ca bugetul de stat să asigure aceste fonduri, tăiate, bineînțeles, de la gura românilor.
Pentru că am amintit mai sus de Uniunea Europeană, aceasta nu și-a asumat cazarea și hrana refugiaților ucraineni, lăsînd această sarcină pe seama statelor în care ucrainenii doreau să se stabilească. Fondurile europene anunțate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost o stratagemă a Uniunii de a lua bani de la alte proiecte necesare  României, pentru finanțarea generoasă a acestor refugiați. Pentru că politicienii noștri au uitat de Popor, ei trăind doar cu bula NATO – UE, vreau să le reamintesc semnificația României și a Poporului Român în viziunea unor personalități din trecutul Țării noastre, poate li se deschide mintea și își vor aduce aminte de noi.
MIHAIL KOGĂLNICEANU: „Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirea mulțimii, adică a nației”.
GHEORGHE BARIȚIU: „Naționalitatea și limba sînt mai scumpe decît libertatea, căci libertatea pierdută se poate cîștiga, dar naționalitatea niciodată”.
BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA: „România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie”.
Următoarele citate au o semnificație și mai specială:
MIHAI VITEAZUL: „O viață avem, români! Și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!”.
PETRE P. CARP: „România are prea mult noroc pentru a avea nevoie de politicieni”.
„Slava Ucraina!“. Dar, cu România ce facem?
Banii românilor, transferați în Ucraina
Așa cum apare pe harta economică a Europei, România este o țară săracă. Cu o industrie care se bazează mai mult pe ramura auto și pe construcția de nave, din care au dispărut metalurgia, combinatele chimice, industria minieră, industria lemnului ș.a., trăim din importuri care dezechilibrează balanța comercială an de an. În oricare perioadă ai face un calcul (un raport) între export și import, valoarea produselor importate va fi, în mod perpetuu, superioară celei de export. Consecință a acestei dereglări, deficitul bugetului cunoaște cifre alarmante; de pildă, deficitul bugetului general consolidat pe luna ianuarie a acestui an a fost de circa 4 miliarde de lei, în comparație cu cel de anul trecut, care a atins valoarea de 1,67 miliarde de lei.
Am făcut acest mic excurs pentru a reliefa și mai pregnant starea precară în care se află România din punct de vedere financiar – situația reflectată în nivelul de trai al populației, scăzut și din cauza participării României la efortul financiar de susținere a războiului Ucrainei cu Rusia. Cu alte prilejuri am scris despre zecile de milioane de euro pe care Guvernul de la București le aruncă (la ordinul NATO și UE) pentru întreținerea acestui război ce pare de durată, nicidecum pentru apărarea Ucrainei, care, cel puțin pînă acum, nu justifică miliardele de euro pompate de multe țări ale lumii în acest război atipic.
Sărind în sus de emoție la lozinca actorului Zelenski, repetată cu obstinație și cu reflexe de un premiu Oscar: „Ucraina stă de pază pentru  această lume”, Cabinetul de la Palatul Victoria din București a hotărît, pe loc, să direcționeze o sumă necheltuită în altă zonă conflictuală de pe glob spre Ucraina lui Zelenski, dar și spre Basarabia Maiei Sandu. Care este povestea acestui transfer? Una atipică, dar caracteristică pentru viziunea slugarnică a protipendadei politice autohtone, poveste ce ar putea fi rezumată în felul următor: scoți bani din buzunar pentru ca să-i cheltui pe un anumit lucru; din varii motive nu-i mai cheltuiești; acum, în loc să-i pui înapoi, în buzunar, pentru să-i ai la nevoie, ce faci? Îi faci „cadou” cuiva, pe principiul păgubos: dacă-i cheltuiam, și așa nu-i mai aveam! Ducă-se pe pustii!
După parabola de mai sus să plonjăm în realitatea absurdă a concepției Guvernului Ciucă în a-și bate joc de banii românilor, contribuind la criza economică a Poporului și la sărăcirea acestuia. Ce-i pasă „eroului” de la Kandahar de români! Nu de la aceștia va primi o tablă de pus pe vestonul de general, ci de la Tata Sam (a evoluat de la numele de unchi!). Deci, cu ani în urmă (2018, 2019), România trebuia să plătească 500.000 de dolari pe an, cotizație obligatorie la Fondul voluntar al  NATO, pentru susținerea Armatei Naționale Afgane, cotizație sistată după retragerea trupelor noastre din Afganistan. Aici simt nevoia să fac o paranteză. Cu acest prilej am aflat ceva ce îmbracă un cinism revoltător: vasăzică, în țara asiatică în care nu aveam ce căuta, pe pămîntul căreia au murit 27 de militari din Armata Română (pregătită pentru apărarea Patriei, nu?), și peste 200 fiind răniți, pentru o țară străină pentru care am plătit cu sînge, am mai contribuit și cu bani de la bugetul României! Frumoasă și patriotică „afacere”!
Acum vine bomba.
Din banii necheltuiți în Afganistan, în septembrie 2022, suma de 1.400.000 de dolari a fost reorientată către Fondurile Voluntare NATO de întărire a capacității de apărare a Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și Iordaniei, ca donație din partea Guvernului României. Între timp au mai apărut alți dolari necheltuiți în Afganistan, suma de 1.589.699. Ce-a făcut Guvernul României cu acești bani? Speriat de poziția șefului NATO, Stoltenberg, sprijinit, probabil, de adjunctul său, românul Mircea Geoană, Ciucă al nostru a decretat. Ce anume? Citiți din nota de fundamentare a Hotărîrii adoptate de Guvern, în cauza la care ne referim: „În urma deliberărilor de la nivelul Alianței s-a decis că sumele rămase necheltuite să fie returnate la bugetele naționale ale statelor donatoare sau redicționate de către acestea spre alte Fonduri Voluntare ale NATO”. Atenție la sintagma: „să fie returnate la bugetele naționale ale statelor donatoare”, pe care Guvernul României s-a făcut că n-o vede, punînd-o în practică pe cea de-a doua sintagmă: „sau redirecționate de către acestea spre alte Fonduri Voluntare ale NATO”!
Așa se face că visteria lui Isărescu fiind doldora de valută, cei peste un milion și jumătate de dolari vor fi dați pomană astfel: 839.699 dolari merg la domnul Volodimir Zelenski, iar restul de 750.000 dolari vor ajunge în poșeta doamnei Maia Sandu. Aceasta în timp ce, la nivel decizional, există dezbateri delirante în legătură cu diminuarea salariilor, cu reducerea posturilor din administrația de stat – toate aceste măsuri drastice convergînd spre astuparea găurii de 20 de miliarde de lei din buget. Cu asemenea deficit financiar și cu sărăcia care se întinde ca un păianjen imens peste o bună parte a populației, aceste gesturi caritabile nu sînt altceva decît expresia cinismului conducătorilor noștri și a sinuciderii lor politice.
Infatuați și predați totalmente (cu trup și suflet) Occidentului și Americii, sacrificînd Poporul Român în favoarea unei iluzorii imagini de salvatori ai Planetei, guvernanții români își acoperă gestul criminal cu documente oficiale, sperînd să scape de răspundere. Iată cum justifică Guvernul Ciucă actul samaritean de mai sus: „Decizia alocării fondurilor, prin intermediul NATO în beneficiul Republicii Moldova și Ucrainei are la bază interese politice externe, în concordanță cu obiectivele fixate prin Programul de guvernare 2021-2024. Contribuția la pachetul de asistență pentru Republica Moldova are în vedere întărirea capacității Guvernului Republicii Moldova de instruire a forțelor sale armate, iar contribuția la pachetul de asistență pentru Ucraina are în vedere întărirea rezilienței acestei țări pe segmente unde România deține o expertiză vastă precum apărarea cibernetică, război hibrid sau comunicare strategică, domenii non combat. De asemenea, în contextul escaladării regionale create de acțiunile agresive ale Federației Ruse, participarea la Fondul Voluntar privind Pachetul de asistență cuprinzătoare pentru Ucraina devine o necesitate și reflectă angajamente politice ale României la nivelul NATO”.
Foarte plastică descrierea, dar lipsită de realism și total în afara preocupării acestui Guvern față de soarta Poporului Român!
„Slava Ucraina!”. Dar, cu România ce facem?
Colapsul bugetar și mărinimia la români
În timp ce, în cercurile financiare au loc dezbateri înfirbîntate despre modalitatea (sursele) de acoperire a găurii de 20 de miliarde de lei de la buget, în timp ce România a consemnat în primele două luni ale acestui an un deficit bugetar de 17,04 miliarde de lei, conform execuției bugetare publicate recent de Ministerul Finanțelor, Guvernul a mai prelungit cu o lună adîncirea acestei găuri la buget prin alocarea sumei de 10,5 milioane de euro pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni. De la 1 mai, suma se va reduce la peste 7 milioane de euro pe lună, ajungînd pînă la 31 decembrie 2023 la un total de
56 milioane de euro.
Deși Ordonanța de Urgență a Executivului prevedea închiderea „robinetului” cu luna aprilie, din motive nedeclarate s-a mai prelungit „norma” de 6.000 de lei pe lună pentru o familie cu 3 persoane, ceea ce înseamnă că va continua huzurul unor refugiați ucraieneni care locuiesc în apartamente de lux de pe litoralul românesc și care sînt hrăniți în restaurante greu accesibile pentru 99% din locuitorii țării noastre. Ce va urma? După 1 mai, ucrainenii vor primi 2.000 lei lunar pe familie sau persoană singură, timp de 8 luni. Și așa, cu reducerea anunțată, cheltuielile bugetare se vor ridica la circa 7 milioane de euro pe lună. De altfel, conform Raportului Guvernului, în virtutea Ordonanței 15/2022, 106 milioane de euro au fost plătite din fonduri publice pentru cazarea și hrana beneficiarilor acestei Ordonanțe. Faptul că s-a fixat un termen de 8 luni, ca limită pentru acordarea acestui ajutor, este ceva simbolic, chiar Guvernul român recunoscînd faptul că: „Întrucît durata de timp a conflictului dintre Ucraina și Rusia nu poatefi apreciată, și nici numărul cetățenilor străini și apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina nu poate fi estimat, rezultă, implicit, imposibilitatea estimării costurilor necesare implementării prezentului proiect de act normativ”. Deci... 7 milioane de euro lunar, pînă la Calendele grecești!
În afară de problema sumelor (deloc neglijabile) luate din fondul public, și așa sleit, sume ce ar fi putut fi direcționate spre plata dobînzilor la sumele uriașe împrumutate de Statul Român pentru a putea supraviețui, analiștii neînregimentați în corul de sub steagul cu 50 de steluțe au remarcat două elemente care așază într-o altă lumină actualul exod al populației Ucrainei în lumea largă, și anume:
1. Suprafața Ucrainei – peste 600.000 de kilometri pătrați (față de România – peste 238.000; Polonia – peste 322.000; Germania – peste 357.000; Franța – peste 550.000, și enumerarea ar putea continua. În acest context dramatic pentru Ucraina, avînd un spațiu atît de întins, cea mai mare parte nefiind afectată în mod direct de război, ne putem întreba: de ce Zelenski nu a relocat populația țării din zonele cu război în zonele cu liniște?
2. Ceea ce voi arăta mai jos demonstrează, încă o dată, ingratitudinea (mai pe șleau zis – hoția) unor ucraineni pentru care noi ne punem pielea la saramură ajutîndu-i pe ei. Ce se întîmplă? Unii dintre așa-zișii refugiați se înregistrează în localități din România doar cu scopul (nedeclarat) de a putea beneficia de ajutoare conform Hotărîrii de Guvern, după care se întorc în țara lor. Iată ce scrie cineva de la fața locului: „Cine nu crede, să meargă pe la Sighetul Marmației și să vadă cum mașinile de Ucraina încarcă portbagajul cu ajutoare și apoi se opresc în primul tîrg de peste graniță”.
Uite unde s-au dus o parte din cei 10,5 milioane de euro alocați lunar pentru materializarea sloganului unui șmecher președinte de țară: „SLAVA UCRAINA”...
„Slava Ucraina!”. Dar, cu România ce facem?
(va urma)
În episodul următor: De la masacrul de la Fîntîna Albă (1941) – la nesimțirea lui Zelenski (2023)!
GEO CIOLCAN