România – un sacrificiu nerecunoscut
Uitînd de faptul că teritoriul actual al Ucrainei este format, în mod nelegitim, și din părți aparținînd României Mari, buni la suflet și săritori la nevoie, românii au răspuns cu entuziasm și cu emoție la suferințele prin care trece poporul ucrainean ca urmare a agresiunii rusești asupra țării lui, la 24 februarie 2022. Văzînd  disponibilitatea Guvernului de la București în angrenarea instituțiilor vitale ale Statului Român în opera de ajutorare a Ucrainei pentru a suporta mai ușor impactul atacului rus asupra sa, românii s-au întrecut în a oferi, sub diverse forme, ajutor vecinilor ucraineni.
Trecînd deja un an de cînd noi facem mult bine Ucrainei, nu sînt greu de enumerat capitolele unde atît Ucraina, la nivel administrativ, cît și o parte din populația acesteia, au fost în centrul atenției României și a românilor: ajutor financiar, ajutor logistic, ajutor militar, ajutor sanitar și medical, ajutor în vederea tranzitării unor mărfuri ucrainene prin portul Constanța, primirea și găzduirea unor refugiați ucraineni, organizarea de cursuri de limbă română în cadrul acestor comunități și posibilitatea de angajare etc. Enunțate și enumerate cursiv, aceste acțiuni ascund – după un an de zile de experiență – o serie de întîmplări ciudate și nemeritate, care așează într-un chenar de sfidare de către partea ucraineană (fie la nivel național, fie în particular) acest efort de o anume complexitate al Statului și Poporului Român vizavi de ajutorarea Ucrainei.
Cînd citiți rîndurile de mai sus nu trebuie să le interpretați în sensul că România și românii au făcut efortul de ajutorare pentru Ucraina, cu gîndul la vreo anume recompensă, materială sau morală. Nu acesta este substratul întregii problematici. Pentru că trebuie să dăm cărțile pe față, trebuie să spun că, în centrul nemulțumirii noastre stau următoarele probleme și atitudini care aduc grave atingeri statutului moral de țară vecină, săritoare să ajute în ceas de cumpănă vecina Ucraină:
1. Odată cu refugiații cinstiți au pătruns pe teritoriul României și ucraineni certați (rău de tot) cu legea și cu bunele moravuri, amplificînd gradul de speculă cu diferite obiecte, precum și cel de insecuritate socială;
2. Printre ucrainenii simpli, cetățeni izgoniți de război din zonele bombardate, în Țară au ajuns și o serie de oligarhi și interlopi din Ucraina, care locuiesc la hoteluri scumpe și își etalează pe bulevardele capitalei luxoasele limuzine cu numere de înmatriculare ucrainene, problemă care necesită două adăugiri: unii dintre acești indivizi „refugiați” din calea războiului au intrat în contact cu intelopii autohtoni și operează împreună, generînd noi probleme organelor românești de combatere și anihilare a acestor bande; al doilea aspect privește statutul civic al acestor indivizi – oameni tineri (sau chiar maturi), sănătoși și buni de muncă, nu ar fi trebuit să se afle, în prezent, la ei în țară, înrolați în unitățile combatante, de pe front? Cum au străpuns filtrul organelor de frontieră ucrainene, cînd am văzut la televizor cum poliția ucraineană îi aresta pe ai lor, cei apți de luptă, care încercau să treacă granița în România?
3. Contribuția financiară (mulți bani), prin obligația Uniunii Europene de a sprijini Ucraina;
4. Ajutor din punct de vedere militar, pe mai multe planuri (le voi detalia la momentul oportun);
5. Pierderi de miliarde de lei în sectorul agricol din cauza cantităților masive de cereale din Ucraina, intrate în România pentru tranzit, dar rămase la noi, care s-au vîndut cu mult sub prețul pieței, falimentînd mii de fermieri români;
6. Infestarea pieței agricole autohtone cu aceste cereale din Ucraina, țară care, nefăcînd parte din UE, nu respectă normele de aplicare de îngrășăminte și substanțe intezise;
7. Colac peste pupăză, speculînd starea de război în care se află, și faptul că Europa îi face concesii repetate, Ucraina a forțat statutul de țară vecină, trecînd hoțește la adîncirea canalului Bîstroe, lucrare ce va genera o seamă de prejudicii Deltei Dunării;
8. Interzicerea învățămîntului în limba maternă a elevilor comunității române din Ucraina, în jur de 500.000 de suflete;
9. Oprimarea religiei ortodoxe la credincioșii români din Ucraina, prin închiderea unor lăcașe de cult și îndepărtarea preoților români...
Semnalate doar succint, aceste manifestări de ajutor, de înțelegere umanitară a situației în care se află de un an de zile Ucraina, în război cu agresorul rus, demonstrează capacitatea Statului Român și a Poporului nostru de a înțelege (și a răspunde) la strigătul de ajutor al vecinului. Acum însă, după ce cunoaștem și reacția părții ajutate (atît la nivelul Statului ucrainean, cît și la nivel de persoană fizică), unii dintre noi stau și se întreabă: a meritat acest sacrificiu? Am scris „unii dintre noi”, pentru că, într-adevăr, conaționalii noștri aflați în structurile de conducere ale României nu par a da dovadă că realizează ceea ce se petrece, în realitate, cu relațiile interumane româno-ucrainene. Letargia unor or­gane și organisme românești implicate în relaționarea aces­tor probleme sensibile, începînd cu Președinția și urmînd cu Parlamentul și partidele politice au transformat România într-un fel de țară supusă unor factori („legi”) de exploatare, în favoarea unui alt stat, cu tendințe agravante, de pierderea identității naționale și aservirea Țării unor puteri străine, situație periculoasă, ale cărei urmări, greu de cuantificat, vor fi ireversibile.
Armata României – în infernul din Ucraina?
Cerințele repetate și patetice ale președintelui Zelenski, în sprijinul Ucrainei, în contextul actualului conflict armat cu Rusia, au înmuiat inimile multor decidenți politici europeni, ai noștri dînd dovadă de un zel ieșit din comun. Dar, după cum îi cunoaștem, liderii politicii dîmbovițene nu au sărit rapid în barca „salvatorului european” Zelenski, numai la solicitarea gînguită a acestuia. La ei au contat ordinele venite de la NATO și de la UE – structuri unde secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg și președintele Comisiei Europene, nemțoaica Ursula von der Leyen, s-au făcut preș la picioarele președintelui Volodimir Zelenski, intrînd în jocul actorului planetar, cu miza „salvării Europei de o iminentă agresiune rusă”!
Plecînd de la această premisă falsă, exploatată emoțional de către Zelenski, în loc să dezvolte factorii generatori de pace (inclusiv diminuarea orgoliilor președintelui-actor, în perspectiva de a dialoga cu Putin), NATO și UE s-au lăsat antrenate în acest caz belicos fără a lua în considerație urmările pe mai multe planuri ale acestei aventuri. România fiind prinsă și ea în această formulă (ca membru al NATO și UE), bineînțeles, a răspuns „prezent” la catalogul strigat de președintele ucrainean. A răspuns „prezent”, prin președintele Statului, în primul rînd, a cărui atitudine slugarnică față de „marele licurici” de peste Ocean, precum și față de dama de același sînge de la UE, este notorie, generînd, din start, multe semne de întrebare asupra legitimității mandatului actualului președinte. Dar, despre „păcatele” președintelui, într-un capitol ulterior, după ce vom constata prețul pe care l-ar putea plăti Armata Română împinsă de SUA în aventura numită Rusia-Ucraina.
Problema angajării Armatei în războiul ruso-ucrainean, analizată prin cele două componente de bază: prețul material și prețul uman, demonstrează, în afara unei necesități concrete de modernizare a  armamentului și tehnicii de luptă, și o mare și periculoasă doză de hazard, incompatibilă cu grija pentru protecția brațului înarmat al Țării, precum și a întregii populații și a teritoriului. Făcînd această introducere într-un spațiu social special, observăm că prima parte a binomului de mai sus – componenta materială – este prezentă în mai toate armatele statelor europene și nu numai. De altfel, după februarie 2022, cheltuielile militare au crescut vertiginos, ajungînd ca numai anul trecut partenerii și aliații NATO să angajeze în acest sector 1.000 de miliarde de dolari, fonduri care urmează să fie cheltuite în următorii 5 ani. Totuși, conducerea NATO se arată a fi nemulțumită vizavi de aceste cheltuieli, criticînd faptul că, în anul trecut, doar 7 țări din Alianță au alocat 2% din PIB pentru înarmare.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a arătat într-o alocuțiune că, deși au trecut 17 ani de cînd aliații NATO au convenit ca toate statele (30 – acum sînt 31) să aloce pentru apărare 2% din PIB, doar 7 țări s-au conformat în 2022. Bineînțeles, România este printre aceste țări fruntașe la cheltuirea banului public pentru Armată, ajungînd să depășim „planul”, după cum se știe, noi avem (deocamdată) 2,5% pentru apărare, cu tendința de a ajunge la 3%, și chiar mai mult. Concret, bugetul MApN pentru acest an este aproape 39 de miliarde de lei, în comparație cu cel al Educației (37 de miliarde), Sănătate (23 de miliarde), al Agriculturii (25 de miliarde), al Culturii (cu puțin peste un miliard). Din acest punct de vedere poate că n-ar fi nimic de criticat (mai ales dacă ne gîndim în ce hal a fost prinsă Armata Română în cele două conflagrații mondiale, în special, în prima, în ce privește înzestrarea și echiparea Armatei), dacă... dacă n-ar fi apărut cîteva elemente prea bătătoare la ochi pentru a fi sărite cu vederea. Care sînt acestea?
1. Deși ideea modernizării Forțelor noastre Armate s-a conturat și s-a pus în practică odată cu accederea României la NATO, accelerarea și multiplicarea acestui fenomen s-au produs după declanșarea conflictului Rusia-Ucraina, deci noul buget al Apărării este dictat de coaliție, în speță, de Pentagon;
2. Poporul Român, cel care susține financiar planul NATO de înarmare a României, este deranjat de metoda de achiziție a acestor articole, metodă netransparentă, pe de o parte, și păguboasă, pe de altă parte. Aduc în discuție, în acest plan, scandalul corvetelor, al celor două scuturi de apărare (american israelian), precum și al submarinelor care nu se pretează la submersiune în apa Mării Negre etc., etc.;
3. Achiziționarea de material vechi, refăcut și revopsit, la mîna a doua și a treia, și nu pentru economie de bani, ci pentru a satisface comenzile unor parteneri din NATO (care, după comportament, nu ne sînt parteneri, ci mai degrabă stăpîni);
4. Distrugerea producției de armament autohtonă, care poate să producă multe elemente necesare procesului de înzestrare a Armatei. Statul dirijînd toate achizițiile (de miliarde de euro), în special spre SUA, precum și spre Franța, Germania, Israel – în oglindă cu multe state din NATO care își dezvoltă o industrie proprie de apărare, punînd accent și pe  aplicarea Legii Offset-ului în angajarea de contracte cu exteriorul... Problematica acestei chestiuni fiind mult prea complexă, propun analiza subiectului, atins doar tangețial azi, într-un alt articol, rezervat, în totalitate, procesului de modernizare și înzestrare cu armament, muniție, tehnică militară și echipament a Forțelor Armate ale României.
Pînă atunci însă, constatăm că Armata Română își coordonează întreaga activitate în jurul problemei Ucrainei, transformîndu-se într-o marionetă a lui Zelenski. Datorită politicii SUA, dirijată prin forța NATO, care, făcîndu-se că îi răspund la strigătul de ajutor al președintelui Zelenski, își urmăresc propriul plan de anihilare și dezmembrare a statului rus, României (de fapt conducătorilor ei și obedienți) i s-a inoculat în genă morbul războiului, inducîndu-i în substratul colectiv „mîndria” că noi sîntem baza apărării frontierei NATO la Est, băgîndu-i în cap președintelui Iohannis că el, și numai el este stînca de la marginea NATO, care nu poate fi trecută niciodată de vreun inamic comun! Știm, această utopie (ca să nu-i spun prostie) a mai fost experimentată și cu ex-președintele Băsescu (cum devenise el primul pion al Alianței la Marea Neagră!), și ne reamintim cît am pierdut din punct de vedere economic. Acum însă, cînd războiul bate la poarta Europei, cine are interesul să pună România să introducă „bățul prin gard”, zgîndărind Ursul din Urali? Cine vrea ca, într-un caz real, prima țintă spre care se vor îndrepta rachetele rusești, să fie Bucureștii? Chiar dacă intuim cine dorește acest dezastru, nu-i putem înțelege pe decidenții de la București de ce pun în pericol existența Statului Român doar de dragul de le face pe plac americanilor și a-i lua la mișto pe ruși!
Ce repede au uitat politicienii români (unii dintre ei) afrontul pe care ni l-a adus Volodimir Zelenski – pentru care, noi, acum, ne sacrificăm existența – cînd, în 22 ianuarie 2020, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unității și Libertății Ucrainei, în discursul său oficial, a afirmat, printre altele, că, în 1918, „Bucovina de Nord a fost ocupată de români”(!). Așa-zisul comunicat emis de MAE al României a fost atît de jenent și de timid, încît aveam impresia că-și cere scuze Ucrainei pentru c-a deranjat-o cu cîteva rînduri de... supărare!
Slava Ucraina! Dar, cu România ce facem?
Apropo de fondurile europene diri­jate pentru sprijinul Ucrainei împotriva „invaziei rusești”. În cadrul FEP (Facilitatea Europeană pentru Pace), structură interguvernamentală, la care membrii UE contribuie cu bani, au apărut disensiuni în legătură cu armele de tip sovietic din unele țări pe care le-au donat Ucrainei. Scandalul a fost generat de faptul că, de pildă, unele țări, precum Estonia, livrează Ucrainei armament vechi, de producție sovie­tică, pe care îl decontează însă la prețul unui echipament nou, sumele primite de la FEP folosindu-le pentru modernizarea propriei armate. În acest cadru au apărut încurcături și cu modul de calculare a prețului armamentului furnizat Ucrainei și suma solicitată pentru rambursarea acestor bani. Conform Politico, unele state au primit rambursări în cadrul acestui program, cum ar fi: Estonia –
134,2 milioane euro (ceruse 160,5 milioane); Letonia a cerut 59 de milioane de euro, Lituania – 31 de milioane, Franța – 28 de milioane de euro.
Culmea ironiei sorții și răsucirii Istoriei!
Avioanele MIG, cu care au fost dotate țările baltice pe cînd acestea făceau parte din URSS, sînt vîndute acum Ucrainei – altă țară care a fost componentă a URSS – avioane care vor fi folosite la bombardarea Rusiei de astăzi! Și pentru că nimic nu este pe gratis, pentru această megainginerie financiară plătește UE, adică plătim și noi pentru a aduce bani „furați” în visteria unor state mici, dar care se dau mari forțe, cu pretenții de aducători de dreptate în Europa. Bună afacere, dar imorală!
Apropo: România ce sumă a solicitat la rambursarea cheltuielilor pentru înarmarea Ucrainei? Sau facem pomană?
Slava Ucraina! Dar, cu România ce facem?
Ucraina otrăvește pîinea românilor
Unul dintre multele exemple care demonstrează sfidarea Ucrainei la adresa României este cunoscuta problemă a cerealelor, care ne-au sufocat portul Constanța, ne-au băgat fermierii români în faliment, dar – și mai grav – ne-au otrăvit populația. Problema cu cerealele din Ucraina este foarte gravă și foarte stringentă, aceasta aducînd prejudicii României pe mai multe direcții, ceea ce accentuează gradul de „adormire” al Ministerului Agriculturii în a se implica concret în stoparea acestui pericol. Deși ministrul Petre Daea bate apa-n piuă, specialiștii din domeniul agriculturii, oameni cu munci de răspundere și care trăiesc în miezul a ceea ce înseamnă agricultura românească la ora actuală, au fost foarte vocali pînă acum, dar nu prea i-a ascultat nimeni de la minister. Printre cei care au vorbit despre acest dezastru agricol se numără Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, actualul Președinte al Academiei  de Științe Agricole și Silvice și Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.
Astfel am aflat că, odată cu transporturile ucrainene de cereale, în afară de blocarea danelor din cel mai mare port românesc, Constanța, au apărut și alte inconveniente, unele destul de grave. Să le luăm pe rînd.
1. Deși programate pentru tranzit prin România, multe transporturi cu cereale din Ucraina au fost descărcate și depozitate la noi, făcînd obiectul unor achiziții de către samsari de cereale români;
2. Fiind produse într-un cadru din afara UE, fără reglementări stricte, cerealele din Ucraina sînt obținute cu costuri mai mici față de România, ceea ce, în cazul de față, formînd prețuri de damping, a influențat vînzarea cerea­lelor românești, fermierii noștri (cei care n-au vîndut imediat după recoltare) rămînînd cu producția în hambare, astfel fiind în pericol și producția din acest an;
3. Mai periculos în ecuația rămînerii cerea­lelor ucrainene pe teritoriul României, este posibilul atentat la sănătatea și viața oamenilor și animalelor. Astfel cum ne-au informat specialiștii, aceste cereale, pe lîngă faptul că sînt modificate genetic, sînt infestate cu boli și agenți patogeni care sînt un real pericol pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, producînd boli și viitoarelor culturi de la noi.
Nu e de joacă. Calitatea proastă a cerealelor din Ucraina (grîul fuzariat – Fuzarioză: boală a plantelor provocată de unele ciuperci – n.a. și porumbul cu aflatoxină), prin folosirea pîinii și a furajelor combinate, pot provoca, la om: vărsături, dureri abdominale, edem pulmonar, cancer, precum și moartea prin edem cerebral; iar la animale, diferite boli care provoacă pierderi în gospodăriile sau în fermele din România.
Ca să vedeți pînă unde pătrunde iresponsabilitatea nocivă a politicienilor români și cît de străini sînt de Poporul pe care ar trebui să-l slujească, nu să-l ducă la groapă, la zecile de sesizări aduse la cunoștință guralivului ministru Petre Daea, cinic și impertinent, acesta a ieșit public și a spus că toate cele 8.500 de analize făcute de ANSVSA cerealelor din Ucraina nu au prezentat parametri anormali. Inexact! Sau, așa cum se exprimă, indignat, președintele LAPAR, Laurențiu Baciu: „Daea minte de-ngheață apele. ANSVSA a confiscat vagoane cu organisme modificate genetic din Ucraina”. De altfel, și senatorul George Scarlat, președintele Comisiei de Agricultură din Senat, a declarat, public, că a cumpărat porumb din Ucraina, pentru firma lui, porumb pe care nu-l mănîncă nici porcii! Apoi, a mai spus că în orașul Roman este un tren cu rapiță modificată genetic din Ucraina, confiscat de ANSVSA.
Dacă cei din conducerea agriculturii României sînt nesimțiți, ce pretenții putem avea de la mai-marii UE? Pentru că, la toată această dramă a fermierilor români trebuia adăugată și bomboana de pe tort, iat-o la locul ei: din cele 200 de milioane de euro solicitate pentru a acoperi pierderile provocate de importurile de cereale din Ucraina, România a primit, în bătaie de joc, doar 10 milioane de euro, în timp ce Bulgaria a primit 16 milioane, iar Polonia 30. În mod cinic, Comisia Europeană a motivat acest lucru prin faptul că am avut producție slabă la cereale, deci putem păstra acest surplus de cereale pentru consumul nostru! După toate astea, ministrul Daea a planificat prost împărțirea banilor, considerînd (în mod eronat) că au dreptul să primească doar fermierii care au, în prezent, grîu depozitat, omițînd că ceilalți au fost nevoiți să-l vîndă aproape la jumătate de preț datorită „exploziei” de cereale din Ucraina, cu preț de dumping.
După scrierea acestui articol s-a întîmplat minunea: ministrul Daea s-a apucat de treabă, avînd o convorbire cu omologul său din guvernul de la Kiev, în legătură cu exportul de cereale din Ucraina pe teritoriul României. Deși reacția este tardivă, măcar de s-ar finaliza!
Așa se face că, totul pentru Ucraina, domnule președinte Iohannis! „SLAVA UCRAINA!”. DAR, CU ROMÂNIA CE FACEM?
(va urma)
ANUNȚ IMPORTANT: Nu ratați următoarele numere ale revistei! În curînd veți citi o serie de articole fulminante sub titlul „CAPCANA REUNIFICĂRII ROMÂNIEI CU BASARABIA”. ● Cine și ce urmărește prin realizarea acestui deziderat național? ● Cu ce consecințe? Nu ratați subiectul!
GEO CIOLCAN