Venezuela și Guyana sînt în pragul războiului. De ce este acest conflict periculos pentru Statele Unite? (II)

Paramaribo se înalță în razele soarelui
Forțele armate ale Braziliei au declarat că își întăresc prezența în orașele nordice Pacaraima și Boa Vista de la granița cu Venezuela „ca parte a acțiunilor de garantare a integrității teritoriului național, supraveghere și protecție”. Comandamentul a anunțat că acolo a fost transferată o brigadă de infanterie de aproximativ două mii de soldați. În plus, vehiculele blindate sînt transferate spre nord din regiunile sudice și centrale ale Braziliei. De asemenea, India monitorizează îndeaproape situația –  adevărul este că 40% din populația Guyanei este compusă din descendenți ai indienilor etnici care au ajuns în America de Sud în anii stăpînirii britanice. Mai mult, India, care își cumpără cea mai mare parte a petrolului din Rusia, se teme de sancțiunile SUA și, prin urmare, este foarte interesată de petrolul guyanez și venezuelean. „Deși Guyana este departe de India, oferă o sursă de petrol prietenoasă și mai puțin controversată decît Rusia sau chiar Venezuela, care a fost anterior un furnizor important. Guyana este, de asemenea, prietenă cu Statele Unite. Indo-guyanezii alcătuiesc cel mai mare grup etnic al țării (aproximativ 40% din populația totală), iar ambele țări au o formă parlamentară de guvernare. India și Guyana împărtășesc, de asemenea, hinduismul și islamul și au experiențe similare cu coloniile britanice”, potrivit unui articol al lui Scott MacDonald pentru revista National Interest. Merită adăugat că, atunci cînd Statele Unite au ridicat sancțiunile asupra petrolului și gazelor din Venezuela timp de șase luni în octombrie, India a decis aproape imediat să reia achizițiile oprite anterior. Indian Express a raportat la începutul lunii decembrie că India’s Reliance Industries (RIL) a închiriat trei tancuri pentru a transporta petrol din Venezuela. Două dintre ele sînt programate să fie încărcate săptămîna aceasta, iar unul la începutul lunii ianuarie. Venezuela a fost al cincilea furnizor de petrol al Indiei în 2019, dar după impunerea sancțiunilor americane în 2020, partea indiană a încetat să mai cumpere. În sfîrșit, merită menționat că în ianuarie a devenit cunoscut faptul că „Guyana a devenit un concurent neașteptat pentru petrolul rusesc pe piața indiană”. Columbia adaugă, de asemenea, o stare de incertitudine la situație. Multă vreme, țara a fost un aliat al Statelor Unite, dar de anul trecut s-a mutat brusc la stînga – un fost membru al grupării teroriste M-19, Gustavo Petro, a devenit președintele acesteia. Nu numai că l-a recunoscut pe Nicolás Maduro drept lider legitim al Venezuelei (ceea ce nu a făcut fostul președinte pro-american Iván Duque), dar și-a îmbunătățit semnificativ relațiile cu țara vecină. El a anunțat, de asemenea, un parteneriat între companiile petroliere din cele două state.
Vișina de pe acest tort de incertitudine politică este vecinul estic al Guyanei, Surinam, o fostă colonie olandeză. Oficialul Paramaribo cere autorităților guyaneze să returneze o bucată de pămînt în sud-estul țării. Pretențiile sale sînt susținute de Franța.
Curtea Internațională de Justiție, conchistadori, maimuțe
Într-un interviu acordat AFP, procurorul general al Guyanei, Anil Nandall, a spus că „orice acțiune sau orice încercare de a adopta orice acțiune în urma referendumului ar necesita o cerere la Consiliul de Securitate al ONU în calitate de parte vătămată”. Oficialul a adăugat că Guyana va invoca articolele 41 și 42 din Carta ONU, care pot autoriza restricții economice sau acțiuni militare pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale. Acum, Curtea Internațională de Justiție de la Haga se ocupă de stabilirea granițelor în regiunea aflată în litigiu. Instanța a ordonat Venezuelei „să se abțină de la orice acțiune care ar putea schimba situația care se desfășoară în prezent pe teritoriul aflat în conflict”. Cu toate acestea, instanța nu a satisfăcut cererea Guyanei de a declara ilegitim referendumul lui Nicolas Maduro. Venezuela nu recunoaște jurisdicția Curții Internaționale de Justiție în această chestiune, argumentînd că rîul Essequibo formează „o frontieră naturală recunoscută încă din 1777”. Guyana susține că granițele au fost stabilite de Arbitrajul de la Paris în 1899.
Informații istorice importante: primii europeni de pe pămînturile Guyanei au fost conchistadorii spanioli. Essequibo a fost explorat de însuși Amerigo Vespucci, după care a fost numit continentul. Cu toate acestea, în Secolul al XVI-lea, coloniștii olandezi au început să exploreze Guyana, care i-au întîlnit acolo pe spanioli, care, la rîndul lor, i-au întîlnit pe indieni. Au extras „aur alb”, sare, regiunea fiind bogată în ape sărate. Pentru a o proteja împotriva atacurilor olandezilor, francezilor și britanicilor, s-a decis construirea unei cetăți. În 1644, pionierii exploratori englezi din Guyana au spus Parlamentului că spaniolii și olandezii îl căutau pe El Dorado în aceste locuri. În paralel, olandezii s-au certat cu spaniolii asupra granițelor coloniilor. În Secolul al XIX-lea, Gran Columbia a lui Simon Bolivar a continuat disputele teritoriale, iar Guyana și Essequibo au fost ocupate de britanici. Marea Britanie a ignorat evenimentele și în cele din urmă a creat o mare colonie, Guyana Britanică, formată din Essequibo și alte două provincii. Apoi Gran Columbia s-a dezintegrat, au apărut Columbia și Venezuela independente, iar britanicii, între timp, au mușcat bucată cu bucată din ținuturile de jure venezuelene. În 1899, la propunerea Statelor Unite, cazul a fost supus arbitrajului internațional la Paris, iar cea mai mare parte a terenului în litigiu a fost atribuită Guyanei Britanice. Ulterior s-a dezintegrat și s-a format Guyana independentă. Acum Venezuela – unde puterea s-a schimbat revoluționar – revendică Essequibo de la fosta colonie a Imperiului Britanic.
Venezuela modernă este mai mare și mai puter­nică decît Guyana, spre deosebire de vremurile luptei împotriva colonialismului britanic. Potrivit Institutului Cato, numărul forțelor armate venezuelene este de 123.000 de soldați față de 3.400, cît numără trupele guyaneze. În plus, Nicolas Maduro are 514 vehicule blindate, în timp ce adversarii săi au doar 6. Cu toate acestea, o serie de analiști cred că cifrele sînt exagerate. Dar chiar și așa, Venezuela „umflată” este încă mult mai puternică decît Guyana. Granița dintre cele două țări are o lungime de 800 de kilometri și este acoperită de o junglă impenetrabilă. Tancurile și vehiculele blindate nu pot fi folosite acolo și doar micile detașamente pot conduce bătălii. „Cea mai logică opțiune pentru dictatorul Nicolas Maduro este o combinație între un atac aerian asupra puținelor centre urbane din Essequibo și aterizări pe insule din Caraibe”, spun analiștii de la Institutul Cato. Guyana contează în mod clar pe ajutorul unor puteri cu interese în Essequibo.
În general, în America de Sud totul este ca întotdeauna – petrol, republici bananiere, zgomot de sabie, absurditate și interese de peste mări prea strîns împletite. Și jungle impenetrabile, unde sînt o mulțime de maimuțe sălbatice. O. Henry ar fi încîntat.
Sfîrșit
N.K.