De ce sîntem neînţeleşi de cei care nu ar trebui să nu ne mai mintă? De ce se spune că poporul trăieşte bine, cînd abia îşi duce zilele de azi pe mîine? De ce se spune că, de fapt, ce este bun este rău şi ce este rău este bun? De ce sătulul e sătul de cînd lumea şi săracul e sărac şi flămînd pînă în ultima clipă a vieţii sale? De ce unii oameni sînt într-un fel şi alţii, în alt fel? De ce nu se mai cîntă Imnul Ţării în şcoli? De ce în Mileniul III se mai ară cu plugul tras de cai? De ce ţăranii şi-au mai vrut pămîntul înapoi, dacă, apoi, l-au lăsat de izbelişte, în stăpînirea bălăriilor? De ce oamenii nu mai sînt patrioţi? De ce se spune că sîntem liberi, cînd, în realitate, sîntem supravegheaţi la tot pasul, prin camere de luat vederi, la locul de muncă, pe stradă, peste tot? De ce nu ne mai respectăm valorile? Iată cîteva întrebări la care nu aşteptăm vreun răspuns, pentru că nu ar avea cine să ni-l dea! Şi totuşi, pentru plăcerea noastră, vrem să ştim: ce au de gînd oamenii mari ai acestei lumi? Unde vor să ducă omenirea, spre care orizonturi, cînd vedem că tot mai des se întîmplă atîtea fapte necugetate, nedemne pentru planeta asta, despre care se spune că ar fi civilizată? Oare civilizaţia să însemne asuprire, tiranie, boli fără leac?… Tineri fără viitor? …Oameni muritori de foame, care se încaieră pentru o coajă de pîine, la groapa de gunoi? Toate acestea constituie imaginile unui film dezolant, în care protagonişti sînt oamenii acestei planete, exploatată la maximum pentru bani şi averi, numai în folosul unora. Şi am aduce în discuţie pădurile noastre, arborii munţilor noştri, care sînt scoşi din rădăcini pentru a fi comercializaţi de străini pe bani frumoşi, în acest fel sărăcind poporul şi afectînd grav clima ţării. Oare va plăti cineva pentru acest dezastru? Va da cineva bani pentru aurul nostru verde, care nu mai e al nostru, spre a fi replantate păduri nu pentru noi, ci pentru generaţiile viitoare? Altminteri, copiii şi nepoţii noştri vor fi obligaţi să respire un aer poluat. Iată pentru ce ne punem aceste întrebări… Vrem să se ştie cine am fost odată şi de ce am ajuns, acum, ca vai de noi… Oamenii cunosc toate acestea: de la factorii politici la cercetători, de la agricultori la intelectuali, dar toată lumea se face că nu vede… De ce? Pentru că nepăsarea a devenit virtute într-o democraţie în care fiecare pe fiecare ,,se face” la buzunar şi toţi îşi dau apoi mîna, într-ale cîrdăşiilor… Şi iată că legile, chiar dacă sînt aceleaşi pentru toată lumea, printre ele se strecoară infractorii, care au destule portiţe de scăpare. Dar nu e vorba de ciorditorii vreunei raţe din gospodăria vecinului, sau ai vreunui portofel, din mijlocul de transport în comun, ci de oamenii aceia cu rang înalt, care umblă în toată lumea, fără să fie verificaţi la bagaje, ,,baştanii” care muncesc pe rupte, vorba vine, în Parlament… Că doar nu ar căra după ei, fără un scop, ditamai genţile burduşite ochi, dar nu cu praz şi mămăligă de aici, de pe la noi, precum bietul personaj al lui Amza Pellea. Bănuim noi ce ascund înăuntru… Lumea s-a schimbat, în ce sens, vedem fiecare dintre noi… Mondializarea ne-a vîrît sărăcia în casă şi o simţim pătrunzîndu-ne în trupuri prin toţi porii cămăşii de pe noi…Aşadar, să-i urmăm calea, că oricum nu mai avem ce pierde. Rămîne doar să ne întrebăm de una, de alta, să ne treacă timpul. N-avem altceva de făcut decît să stăm cu ochii zgîiţi la televizor, cu punga de seminţe sub nas, şi să comentăm pe marginea subiectelor oferite cu atîta generozitate: crime, violuri, tîlhării, copii abandonaţi sau vînduţi ca vitele în tîrg de părinţii lor, şoferi prinşi beţi la volan, soţii decapitate de bărbaţii lor, başca unele cazuri sociale, cu personaje grobiene, care fac deliciul spectatorilor în fiecare zi.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“