Pogoară iarna în păduri de pin

Danubiul se îmbracă în armură

vechi amfore din Pontul Euxin

revarsă vin de cuminecătură

În peștera pescarului Andrei

mai pîlpîie cărbuni din altă eră

martiri uitați exală flori de tei

în giulgiul lor de muncă austeră

Au scăpat pe cer luminători

basilici reci dau veste tuturora

săpate-n stînci de cretă și ninsori

din Tomis pînă-n lavra Meteora

Aceeași lume și același cult

un spațiu de minuni patriarhale

istorisind progoane de demult

prin glas de pietre, fibule și oale

Și ca un ac de aur fermecat

tămăduind o milenară rană

două sigilii s-au îngemănat:

e lupul dac și acvila romană

În Dobrogea se simt în largul lor

în chip de flamuri fluturînd pe stîncă

așază dinaintea tuturor

trofeele ce sîngerează încă

Atîți amar de ani s-au învrăjbit

ca niște fiare în pridvorul stînii

pînă cînd Mielul sfînt le-a logodit

iar din izvorul lor a înflorit

un nou popor al Domnului: românii!

CORNELIU VADIM TUDOR