– Interviu cu primarul PDL al comunei Fundata,
domnul MARIAN FLORIN PÂTEA –

Un primar
la înălțime
Deși potrivit de statură, dar
bine legat, des­pre primarul din
comuna Fundata – cea care a făcut obiectul reportajului din edi­ția precedentă a revistei noastre –
domnul MARIAN FLORIN PÂTEA, se poate spune că este un primar la înălțime, datorită altitudinii – de peste 1300 m. – la care se află localitatea al cărei edil este. Cu cele trei sate – Fundata, Șirnea și Fundățica – comuna străjuită de imperialii Munți Bucegi și Piatra Craiului face parte din rîndul localităților mici (ca număr de locuitori), caracteristică dublată de specificul zonei – casele împrăștiate pe sute de kilometri pătrați. Aceste considerente m-au determinat să
încerc să-l identific pe primul gos­podar al Fundatei și, cu ajutorul domniei sale, să facem cunoștință cu preocupările, cu nevoile și cu provocările unui primar dintr-o zonă a cărei emblemă – „mirifică” – nu acoperă în întregime realitatea de la fața locului. După  ce am făcut interviuri cu primari de comune cu 5.000 pînă la 10.000 de locuitori, o atracție specială m-a dus spre sediul Primăriei din Fundata, de pe Șoseaua Principală, pe lîngă care trecusem cu viteză redusă chiar în prima zi de sejur, pe cînd ne îndreptam spre pensiunea din Șirnea.
Un singur telefon a fost de ajuns pentru a fixa o întrevedere cu domnul primar, deși, cum aveam să constat mai tîrziu, agenda dumnealui era destul de încărcată, și cu probleme stringente pentru o zi înainte de weekend. Afirmația de mai sus a fost întărită din prima secundă în care am deschis ușa biroului primarului – acesta vorbea  la telefon, apăsînd pe cuvintele cu care dorea să-și impună punctul de vedere față de interlocutorul  său; ulterior, pe timpul dialogului nostru, mobilul de pe birou a fost  „zdruncinat” de cel puțin 10 ori, edilul închizînd de fiecare dată circuitul, ceea ce mi s-a părut stîjenitor din partea mea, care îi schimbasem, involuntar,  prioritățile de pe agenda de lucru.
Trecînd peste aceste „incoveniente” subiective, convorbirea cu domnul primar a fost o adevărată lecție de viață, predată de la „catedra” unei Primării mici, dintr-o comună mică, dar cu suflet mare, ca și al celui dintîi gospodar al comunei, primarul Marian Florin Pâtea. Din interviul care urmează veți constata că și o Primărie dintr-o comunitate mică are nevoie de fonduri pentru dezvoltare, că și primarul dintr-o asemenea localitate se confruntă cu probleme (obiective și subiective), care-i pun pregătirea și nervii la încercare, care vrea proiecte mărețe, dar lipsa de bani, birocrația și reaua-voință a unor reprezentanți al Statului îi frînează bunele intenții.
Cum s-a descurcat primarul Marian Florin Pâtea în această pînză de păianjen (socială și politică) veți vedea în acest interviu.
De la mecanică la Primărie
Geo Ciolcan: Bună ziua, și vă cer scuze că v-am întrerupt programul obișnuit! Sînt de cîteva zile în Șirnea și am auzit cuvinte elogioase la adresa dvs., care m-au provocat să vă cunosc și să îi familiarizez și pe cititorii Revistei „România Mare” – români din Țară și din străinătate – cu persoana dumneavoastră, dar, mai ales, cu locuitorii frumoasei așezări – Fundata – al cărei edil sînteți. Dacă tot ați avut amabilitatea să mă primiți, vă provoc la un dialog de sinceritate și de credință, cu bune și cu rele, așa cum viața ne întîmpină deseori.
Marian Florin Pâtea: Bună ziua, și bine ați venit pe la noi! Nu vă faceți probleme cu deranjul, putem discuta despre una și alta, după care voi avea timp și pentru ceea ce aveam în program, chiar dacă timpul se va comprima. În acest caz, poate vom fi mai expeditivi!
G.C.: Excelent început! Așa cum am pornit acest dialog, sînt sigur că vom dezvolta subiecte de interes local, dar care se pot plia și altor localități din Țară, mai ales celor cu profil muntos, precum sînt așezate cele trei sate cu nume atît de semnificative: Fundata, Șirnea și Fundățica. Pentru „încălzire”, vă rog să ne dați cîteva date autobiografice, în contextul generat de mediul din care provin primarii noștri, mediu ce-și pune amprenta pe activitatea juridică și administrativă a primarului și, implicit, pe cea a instituției Primăriei.
M.F.P.: E foarte simplu. Sînt, de loc, născut și crescut în Fundata, într-un loc de poveste, unde am cunoscut viața traiului la munte, cu mirajul său specific, dar și cu unele greutăți pe care muntele ți le pune în față. După școala generală din sat, am absolvit un liceu industrial din Brașov, orientarea spre o meserie sigură fiind opțiunea pragmatică a multor copii de țărani. Ca mecanic, am lucrat în privat, după care, ivindu-se oportunitatea de a intra în sistemul bugetar, mai ales că era chiar în comuna natală, m-am angajat la Primăria din Fundata. Între timp, în anul 2003 m-am căsătorit. Tineri fiind, și cu ambiții, ne-am dorit o casă numai a noastră, drept care, pentru a strînge bani (cum era „moda” după Revoluție), pentru că se putea, pe anumite perioade mi-am suspendat raportul de serviciu și am plecat la muncă în Germania. Profesional, am absolvit și o facultate cu profil juridic.
G.C.: Hai că am început bine! Mecanic, funcționar la Primărie, o escală în Germania, apoi ați revenit la Primărie, dar nu v-a mai „priit” funcția pe care o aveați și... iată-vă ditamai primarul unei comune cu cel puțin trei atuuri care o personalizează în comparație cu alte așezări din România. Vă rog să le denumiți dumneavoastră, pentru că le cunoașteți cel mai bine!
M.F.P.: Desigur. Cred că vă referiți la următoarele: Fundata a fost prima localitate eliberată de Armata Română în Primul Război Mondial, de sub ocupația austro-ungară, în august 1916; este primul sat declarat sat turistic din Țară; la noi (conform măsurătorilor specialiștilor de la Mediu) este cel mai curat aer din România!
G.C.: Mulțumesc! Acum să trecem la întrebarea de bază de la acest capitol: cum ați ajuns primar și ce resort v-a împins să candidați la o astfel de funcție de mare răspundere într-o localitate în care majoritatea oamenilor se cunosc între ei, și pe dumneavoastră, de asemenea?
M.F.P.: În momentul în care am hotărît să mă arunc în această „aventură” aveam două atuuri: eram fiul acestei comune și lucrasem în Primărie, timp de 10 ani, ca agent agricol, la taxe și impozite. În această funcție mă cunoștea și cunoșteam toată comuna. Lucrînd la Registrul Agricol, mergeam din casă în casă și descurcam toate problemele pe care mi le ridicau consătenii mei, iar cînd veneau oamenii la Primărie, pentru anumite cereri, aveam obiceiul să analizez împreună cu solicitantul cererea și să-i găsesc rezolvarea pe loc. De ce să-l plimbi pe om, să vină din nou, de la 8 - 10 km., cînd poți rezolva pe loc problema care l-a făcut să bată drumul pînă la Primărie! Așa am cîștigat încrederea consătenilor, prin respect și prin dorința de a le fi aproape în ce privește nevoile administrației locale. De la aceste legături de suflet cu sătenii, coroborate cu dorința acestora de schimbare la nivel de conducere a obștei, pînă la prima candidatură din 2008, n-a fost decît un pas.
Răspunzînd școlărește la întrebarea dumneavoastră pot spune că, în dorința de a candida, m-au propulsat presiunea (în ghilimele) prietenilor și dorința unei mari părți din populația celor trei sate ale comunei Fundata.
G.C.: Aceasta a fost, ca să spun așa, motivația. Cum s-a materializat la acea primă candidatură – o noutate atît pentru dumneavoastră, cît și pentru alegătorii din Fundata?
M.F.P.: A fost ceva magnific! După o campanie acerbă, cu cinci candidați, am avut satisfacția să văd dragostea oamenilor pentru mine, ca persoană fizică, și pentru programul propus – aceasta fiind comensurată în voturile din urnă în favoarea mea: peste 60% din totalul votanților, toți ceilalți candidați obținînd, la un loc, jumătate din procentul meu.
G.C.: Felicitări!
M.F.P.: Mulțumesc!
G.C.: Deci , acum, cînd stăm de vorbă, la o distanță de 18 ani de la acel eveniment care v-a schimbat viața și serviciul, simt, din glasul dumneavoastră, încă emoția acelei victorii – am putea spune, de spirit și de intrarea în normalitate – ceea ce se traduce, în viziunea mea, prin schimbarea despre care mi-ați vorbit mai adineauri. Normal, în canavaua unui interviu, ar veni, acum, să trecem în revistă întîmplările care au avut loc sub mandatul dumneavoastră de primar al comunei Fundata. Pînă atunci însă, hai să ne imaginăm o plimbare prin comună, timp în care, lăsîndu-ne pradă peisajului de sfîrșit de vară, dumneavoastră să ne spuneți cîteva cuvinte despre localitatea pe care o conduceți în calitate de edil.
M.F.P.: Comuna Fundata, cu cele trei sate (Fundata, Șirnea și Fundățica), se întinde pe o suprafață de 3.680 de hectare, în condiții de munte, așa cum ați văzut și dumneavoastră. Acest specific face ca satele să fie înșirate pe 60 de kilometri de drumuri (aproape 250.000 de metri pătrați). În condițiile date, avem peste 700 de locuințe cu aproape 700 de locuitori. Locuințele, aproape jumătate sînt locuite permanent, restul sînt case de vacanță sau locuințe rămase în urma decesului părinților, unde mai vin copiii, din cînd în cînd.
În ultima perioadă se simte un suflu nou – unele familii plecate cu ani în urmă se întorc la matcă. După cîte am analizat eu, împrejurările sînt diferite: prin ieșirea la pensie (cînd optează pentru traiul de la țară); prin rămînerea fără serviciu (vin  aici, unde au condiții axate pe agroturism); prin decesul părinților (vor să ducă mai departe gospodăria tradițională a familiei). Astfel s-au petrecut lucrurile cu familii precum Cursaru, Lungoci, Solovăstru, Urs (Nicușor și Laura). Unii își modernizează casele, le adaptează cerințelor pentru desfășurarea unei activități în turism și dezvoltă o afacere în acest sens. Acest lucru se observă, în special, în Șirnea, unde îmbunătățirea infrastructurii rutiere a dus la explozia de construcții noi.
G.C.: Ca fiu al acestor locuri, ce știți despre împărțirea satului înainte de 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial, privind frontiera nedreaptă dintre Austro-Ungaria și România?
M.F.P.: Da, cunosc din cîte mi-a povestit bunica pe cînd aveam cîțiva ani. Hotarul era chiar aici unde sîntem noi: Postul de poliție ar fi venit în Regat, iar Primăria și Farmacia erau în Ungaria. Casa noastră era dincoace de graniță, în Ardealul românesc, dar ocupat, iar la 50 de metri de casă era instalat un pichet de jandarmi care păzeau frontiera. Cum șura era dincoace, în Muntenia, la început a fost nevoie de pașapoarte pentru ca ai mei să treacă granița și să dea hrană la animale.
G.C.: Ce vremuri! Ce Istorie tragică ne-au lăsat acei ani de asuprire națională, și cu ce amintiri au trăit părinții și bunicii locuitorilor comunei Fundata de odinioară!
De la balegă și lopată –
la pubele cu cipuri
G.C.: Domnule primar Pâtea, încercați să vă amintiți cum ați debutat în noua funcție, cea de primar.  Cu ce ați plecat la drum și ce priorități v-ați propus, în raport cu realitatea din teren?
M.F.P.: Am plecat de la ceea ce crease probleme în comunitatea noastră, în cei aproape 20 de ani de la Revoluție: lipsa serviciului de salubrizare, care era zero; iluminatul public – în toată comuna, pe suprafața celor 3680  de hectare, cu cei 60 de kilometri de drumuri și străzi, erau doar 10-12 lămpi de iluminat; drumuri asfaltate – zero kilometri; alimentarea cu apă – jumătate din Șirnea și un sfert din Fundata nu dispuneau de apă curentă permanent; deszăpezirea se făcea doar pe drumul județean. Acesta era tabloul, la zi, al comunei noastre, în momentul preluării de către mine a funcției de primar al localității.
G.C.: Cam sumbru tablou, dacă e să ne referim la artă, era un tablou aproape alb, cu două-trei mîzgălituri de penel.
M.F.P.: Întocmai. Dar, pentru mine nu a constituit nici o surpriză, doar veneam din Primărie și eram la curent cu toate problemele administrației locale de care sufereau concetățenii mei. Tocmai această stare de stagnare a dezvoltării comunei noastre m-a mobilizat pe mine și întrega echipă cu care am plecat la drum, și am început lupta cu proiectele, cu solicitarea și cu accesarea de fonduri – o parte de la Consiliul Județean, altă parte din fonduri de la Uniunea Europeană, începînd cu anul 2012.
G.C.: Interesantă și curajoasă viziune! Metamorfoza cred că a fost pe măsură. Vă rog să exemplificați urmările demersului dumneavoastră, în contextul în care – așa cum ați arătat – în principalele probleme ale unei comunități porneați de la zero.
M.F.P.: Cu plăcere! Poate nu am timp să le prezint pe toate, sau n-aveți dumneavoastră spațiu tipografic să detaliem realizările din acești ani, realizări ce se pot vedea cu ochiul liber de către oricine vizitează, astăzi, comuna Fundata.
G.C.: Vă rog! În ceea ce privește spațiul din revistă, dacă veți spune ceva ce merită să fie cunoscut de o Țară întreagă, nu vă speriați, vă vom acorda și 3 pagini de revistă. De dumneavoastră depinde.
M.F.P.: Așa să fie. Pentru început, ca un corolar al acestor realizări, vă rog să notați că, la ora actuală, avem peste 3000 de euro pe cap de locuitor – fonduri accesate, transformate în obiective benefice întregii comunități din Fundata. Ne mîndrim că sîntem prima localitate din județul Brașov care a înființat, în 2018, Serviciul de salubrizare, dotat cu o autogunoieră nouă (4x4), pe care o folosim și la deszăpezire. Pentru colectarea gunoiului în sistem selectat, am oferit fiecărei gospodării cîte 4 pubele. Noutatea este că aceste recipiente speciale sînt dotate cu cipuri. Acest mecanism ne-a făcut ca, de la 1 iunie, acest an, să colectăm gunoiul menajer la kilogram, după principiul  „Plătești cît arunci”, mașina colectoare fiind, bineînțeles, dotată cu cîntar.
G.C.: Vai de mine! Nu i-ați speriat pe cetățeni cu cipurile din gunoi, după diversiunea care a circulat prin Țară în perioada vaccinului anti-Covid, atunci cînd s-a insinut că, odată cu vaccinul, ni se introduce un cip
în corp?
M.F.P.: Nicidecum. Oamenii din Fundata nu sînt proști. Ei sînt la curent cu tehnologia actuală, și au înțeles necesitatea modernizării strîngerii gunoiului, pe care au acceptat-o. Desigur, au mai fost și rețineri...
G.C.: Doamne, dar e o diferență ca de la cer la pămînt – aceea de la aruncare bălegarului cu lopata, la colectarea gunoiului pe bază de cip! Care este rezultatul acestei „inovații”?
M.F.P.: Este excelent! Comparați și dumneavoastră. La o cantitate standard, de 25 de kilograme gunoi într-o lună, firma de salubrizare (firma Primăriei) percepe 19 lei, dintre care 3 lei sînt subvenționați de Primărie. Pentru eficientizarea procedeului respectiv, am hotărît ca, pentru fiecare kilogram în plus, cetățeanul să plătească un tarif de 1,24 lei. Rezultatul?  Cantitatea de gunoi colectat, la nivelul comunei, a scăzut cu 30%, crescînd, în schimb, cantitatea de gunoi reciclat. Tot ca o consecință a acestui procedeu de taxare a gunoiului menajer, comuna Fundata este localitatea care nu a mai plătit penalizări la Mediu, pentru că am îndeplinit targetul de 70% de colectare selectivă a gunoiului menajer.
G.C.: Hai că m-ați făcut praf! Cînd vor citi bucureștenii acest interviu vor crăpa de invidie, făcînd comparație cu halul în care se colectează gunoiul în miile de blocuri din București: la grămadă, fără nici o separare, cu mici excepții. Ba , mai barbar: în unele cartiere s-au dotat blocurile cu pubele, în vederea separării felului de gunoi (sticle, plastice, hîrtii, etc.) dar – culmea! – toate pubelele sînt vărsate în cuva aceleiași mașini!
M.F.P.: Nu știam. Dacă este așa, îi propun Primarului General al Bucureștilor să facă o plimbare pînă la Fundata, într-un schimb de experiență! Cu acest prilej face și o excursie de o frumusețe rară.
G.C.: Da, bună poantă! Deocamdată, Primăria lui Nicușor Dan nu este capabilă să curețe și să îngrijească nici grădina Cișmigiu, de vizavi de clădirea Primăriei Generale, ajunsă într-o stare de paragină, ce să mai vorbim de cipuri la tomberoane!
„Dacă vii noaptea dinspre Brașov
și privești Șirnea, crezi că ai în față
o pîrtie de schi luminată!”
La veridicitatea acestei comparații m-am gîndit cînd mi-am amintit de priveliștea pe care o vedeam noaptea, cînd ieșeam în balconul pensiunii din Șirnea, unde eram cazați. Într-adevăr, atît linia șerpuitoare a șoselei principale, cît, mai ales, drumurile ce legau pensiunile și căsuțele de pe dealurile din față, între ele, punctate din loc în loc cu lumina becurilor, mă duceau cu gîndul la pîrtiile de schi de pe versanții unor munți, iluminate în vederea practicării schiului pe timp de noapte. De la această constatare a repornit dialogul cu domnul primar Marian Florin Pâtea.
G.C.: Cum stăm acum cu „zestrea” celor 10 – 12 stîlpi de iluminat, care încercau să spargă întunericul de pe atîția kilometri de drumuri și poteci?
M.F.P.: Zestrea aceea, cum o numiți dumnea­voastră, a rămas o amintire, și poate nici atît. Cine să mai știe de cum era înainte? Și nu este nici o problemă că oamenii nu mai păstrează în memorie unele momente penibile. Cred că e bine să trăim cu realitatea la zi, adică să ne bucurăm cu cele peste 450 de lămpi de iluminat, care formează o rețea destul de densă, la care  se vor adăuga, în curînd, încă 100 de asemenea instalații nocturne. Am dus curent electric și la locuințe izolate, despărțite de un spațiu de un kilometru, un kilometru și jumătate. Cum poți trăi, în Secolul XXI, fără a beneficia de această realizare a tehnicii moderne, devenit un lucru normal  în țările dezvoltate?
Tot în viziunea îmbunătățirii traiului locuitorilor satelor aparținînd de Fundata, operație privită, mai ales, prin prisma asigurării unor condiții optime de dezvoltare a turismului în zonă, a fost și programul de introducere a apei curente în curțile și în casele oamenilor. Astăzi, avem, în total, conducte de alimentare cu apă curentă, de izvor, pe o întindere de 43,84 kilometri, apă cu presiune constantă și, ceea ce este capital, cu permanență 24 de ore din 24. Sînt sigur că ați constatat și dumneavoastră la robinetele pensiunii în care sînteți cazați.
G.C.: Da, confirm cu certitudine! Este o apă rece, de izvor, bună la gust și care spală foarte bine suprafețele date cu săpun. Ce mai, apă adevărată, de munte. Felicitări!
M.F.P.: Mulțumesc. După cum vedeți, compo­nentele esențiale ale civilizației Secolului XXI: colectarea gunoiului menajer, iluminatul public, apă curentă, drumuri asfaltate (44 km., plus două poduri peste un pîrîu), se găsesc și la Fundata, astfel fiind asigurate condițiile pentru înapoierea celor plecați prin îndepărtate străinătăți, sau pentru atragerea de doritori de a se instala într-un astfel de loc primitor din punct de vedere natural, dar și cu facilități create de administrația locală.
G.C.: Dumneavoastră cunoașteți mai bine decît mine importanța accesării de fonduri europene în dezvoltarea localității. Am întîlnit edili prin Țară care dezvoltaseră strategii speciale în acest sens. Cel mai concludent exemplu l-am găsit la Cumpăna, localitate de lîngă Constanța. Acolo, doamna primar Mariana Gîju formase o echipă specială pentru întocmirea proiectelor eligibile,  în vederea accesării de fonduri europene, echipă formată din ingineri, arhitecți și economiști, capabili să întocmească documentația cerută în fiecare din programele avute în vedere pentru dezvoltarea propriei localități. Dumneavoastră cum vă descurcați în acest domeniu, destul de greoi, după părerea mea?
M.F.P.: Din păcate, sîntem o localitate mică, cu venituri modeste. Primăria Fundata are un buget local, undeva, la două milioane de lei pe an. Din acești bani, 60% se duc pe salarii și pe funcționarea instituției. Restul merg la plata unor studii de fezabilitate și alte cheltuieli pentru implementarea de proiecte. Ca să ne destindem puțin, vă spun o întîmplare. Cîteodată, cînd ne întîlnim la Județ, unii colegi primari mă întreabă: „Ce buget aveți?”, iar eu le răspund: „Două milioane”. „De euro?” – mă chestionează ei; „Nu, de lei”, le răspund eu. Ehei, dacă aș avea două milioane de euro n-aș mai sta de vorbă nici cu Consiliul Județean!
Noi am primit bani de la Bruxelles, și puteam primi și mai mulți, dar birocrația ne omoară! De pildă, avem un proiect depus de șase ani. Din 2016 am depus cererea de finanțare și de-abia acum am fost anunțați că s-a aprobat! Avem un proiect de canalizare, prin programul „Anghel Saligny”, care trebuie să treacă prin toate procedurile pentru a fi eligibil. În situația terenului pe care sînt așezate cele trei sate ale comunei Fundata, lucrarea este destul de scumpă și de pretențioasă, ca execuție. Dar o vom face și pe aceasta. Referitor la ce ați spus în legătură cu unele primării din comune cu mii de locuitori, situația concretă de la noi ne obligă să facem de toate. Pentru că nu avem bani suficienți, facem totul cu forțe proprii: eu, împreună cu un funcționar din cadrul primăriei. Avem consultant, dar acestuia trebuie să-i pui la dispoziție documentația gata pregătiră pentru a o verifica și a da un verdict. Oricum, nu ne lăsăm. Vom întocmi proiecte și le vom transforma, în continuare, în beneficiul locuitorilor comunei Fundata, atîta timp cît voi fi eu la primărie.
Tradițiile trecutului
care înnobilează prezentul
G.C.: Domnule primar, comuna Fundata este cunoscută în Istoria României din pagini de tristă, dar și de luminoasă perioadă, lucru despre care am vorbit pînă acum, în cuprinsul acestui interviu.  Fundata are, însă, și tradiții de natură pastorală și a marcării unor evenimente calendaristice, prin activități specifice, la nivel local, însă cu rezonanțe în județele limitrofe. Vreți să abordăm și acest subiect?
M.F.P.: Desigur. Avem multe tradiții, multe manifestări care vin de departe, dintr-un trecut ancestral, pe care încercăm să le continuăm, chiar dacă timpul și schimbările sociale au diminuat originalitatea și impactul acestora asupra populației din comună. În acest sens, cred că cea mai reprezentativă sărbătoare și cea mai veche este, de departe, Nedeea Munților, pentru care ne pregătim, aceasta desfășurîndu-se în zilele următoare, la începutul lunii septembrie. Această Nedee are o vechime de peste o jumătate de mileniu, avînd rădăcini prin anul 1300, cînd, la poalele Munților Leaota, se întîlneau românii de pe cei doi versanți ai Carpaților. Era un bun prilej de a se face schimb de mărfuri, troc, cum se numea pe atunci, se închegau prietenii și se aranjau căsătorii între tinerii de pe cele două părți de munte.
În epoca contemporană s-a reluat, în anul 1969, și de atunci s-a ținut în fiecare an, cu excepția anilor cu pandemie. Se spune că acum este pentru prima oară cînd ciobanii coboară în sat, de la plecarea pe munte, de Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe. La Șirnea, de exemplu, pînă să devină o zonă turistică, era o zonă pastorală, ceea ce făcea ca orice eveniment din sat să fie legat (determinat) de activitatea cotidiană. Dintre acestea aș enumera cîteva, pe care încercăm să le ținem în viață: am amintit de Sfîntul Gheorghe; de Sfîntul Petru se face „măsura laptelui”, la Șirnea, unde se întîlnesc proprietarii de animale, care au vitele la stînă, le mulg și stabilesc cota de brînză pe care o vor primi pînă la toamnă. De Sfîntul Dumitru avem „Focul lui Sumedru” – tradiție cu vechime de peste 2000 de ani.
Am creat și evenimente noi, cum ar fi „Ziua Olimpicilor”, sărbătorită la 23 iunie, în fiecare an, unde, cu sprijinul Comitetului Olimpic Național și al Organizației „Pro Șirnea”, sărbătorim performanțe în sport.
G.C.: Domnule primar, este salutar faptul că nu lăsăm tradițiile să moară, încercînd să perpetuăm (chiar și sub forme modernizate) obiceiurile din străbuni. Dar, în prezent, cum asigurăm translația acestor credințe și obiceiuri la noua generație care trebuie să fie vectorii purtători (și continuatori) ai acestor vechi și emoționante tradiții de care ați amintit?
M.F.P.: Printre multiplele activități economice și sociale, de anvergură, pe care Primăria și Consiliul local le urmărește, nu lăsăm în afara preocupărilor noastre aspectul amintit de dumneavoastră. În principiu, educația se realizează prin intermediul școlii și al celor două cămine culturale. Și aici, însă, trebuie să mă înclin în fața realității, anume, a micșorării numărului de copii, nemijlocit, a numărului de elevi, așa cum, de altfel, se petrec lucrurile pe întreg teritoriul României – indiferent de mărimea localității care se ia în calcul. La noi, însă, la nivelul unei localități mici, drama este și mai vizibilă, și acest aspect este ireversibil (deocamdată).
Pînă în urmă cu cîțiva ani, la noi funcționau două școli: în Fundata și în Șirnea. Din cauza reducerii drastice a numărului de copii, școala din Șirnea s-a închis, devenind muzeu, iar la cea din satul reședință de comună, adică la Fundata, mai învață 30 de copii (clasele 1 – 8, și grădiniță). Cadrele din învățămînt, majoritatea sînt titulari. Avem o profesoară de matematică, profesoară la Universitatea „Transilvania” din Brașov, care face naveta și predă matematica la Fundata. De asemenea, directorul este titular, profesor de Istorie și Geografie. În activitățile educative o pondere însemnată o are educarea copiilor, dar și a tineretului, în linia cunoașterii și cinstirii eroilor Neamului, cu precădere a celor ale căror nume sînt încrustate pe Monumentul Eroilor, înălțat în apropierea Primăriei, la loc de mare cinste fiind, cum era și normal, actul de curaj al colonelului Gheorghe Poenaru-Bordea, primul erou căzut la datorie după ce România a ieșit din neutralitate, intrînd în Primul Război Mondial, alături de Antantă.
G.C.: Am văzut și eu Monumentul de care vorbiți – simbolul jertfei înaintașilor noștri, pentru ca noi să trăim liberi și să respirăm aerul pur de la Fundata – este bine îngrijit, cu flori proaspete și cu iarba curățată. Pentru generațiile noi acest semn constituie dovada că au înțeles să fie purtătorii pe mai departe ai crezului pentru care, în noaptea de  27 spre 28 august 1916, colonelul Gheorghe Poenaru a căzut la datorie, făcînd posibilă înscrierea comunei Fundata în Cartea de Istorie a Neamului, ca fiind prima localitate eliberată de Armata Română în prima zi de luptă în Primul Război Mondial. Pentru această lecție de Istorie și pentru lecția de primar de bun-simț, pe care ați predat-o în acest dialog, domnule primar Marian Florin Pâtea, dați-mi voie să vă mulțumesc în numele cititorilor Revistei „România Mare”.
M.F.P.:  Vă mulțumesc și eu și vă mai așteptăm pe la noi. Veți avea prilejul să descoperiți alte și alte frumuseți – unele lăsate de Dumnezeu, altele făcute de mîna omului!
G.C.: Cu siguranță ne vom revedea!
Ajuns la București, după ce am scris reportajul pe care l-ați citit în numărul trecut, mi-au rămas în minte cei 60 de kilometri de drumuri din cele 3 sate, și deodată mi-a fulgerat o întrebare: cum ajung corespondența, pensiile și alte trimiteri poștale la cele 700 de gospodării? Ce poștaș se încumetă să-și asume o astfel de misiune provocatoare? Pentru a mă dumiri l-am întrebat pe domnul primar și am dezlegat misterul: o doamnă face oficiul de poștăriță, doamna Adela Băcioiu. După ce am solicitat numărul de telefon, am sunat-o pe doamna poștăriță. După un moment de surpriză, neașteptîndu-se la un dialog cu Bucureștiul, doamna Adela Băcioiu mi-a răspuns pe un ton normal că „își face meseria de poștăriță din anul 1998, și că e pasionată de munca ei”. Singura deosebire de alți factori poștali din Țară este aceea că nu mai poartă tolba cu scrisori în spate, ci se deplasează pe drumurile de munte, din poartă în poartă, cu mașina personală.
Am consemnat acest fapt, nu doar ca o curiozitate, dar și ca o răsplată pentru munca unei femei-poștaș, alergînd cu mașina pe cei 60 de kilometri de drumuri din Fundata, Șirnea și Fundățica.
GEO CIOLCAN