Și la sat sînt poeți valoroși
  • 30-06-2021
  • 0 Comentarii
  • 472
  • 0

George Militaru, colaborator al revistei ,,România Mare”, trăiește de cînd se știe la cîțiva kilometri de Ploieștii lui Nichita Stănescu, în comuna Șirna, sat Tăriceni, din județul Prahova. Desigur că s-ar fi putut realiza în viață și în alte locuri din țară, sau din orice parte a lumii, dar așa i-au cîntat lui ursitorile la botez: să rămînă fiu statornic pămîntului din care-și trag rădăcinile cei din neamul său. De aceea a fost mereu legat de vatra sa dragă, care înseamnă străbuni, bunici, părinți, apoi familia cu cei doi copii minunați și cu nepotul David, care-i va duce neamul mai departe. Iată de ce George Militaru nu s-a înstrăinat de comuna sa, deși ar fi putut să o facă destul de ușor, să ia drumul către oraș și să predea de la catedră altor copii decît celor de la școala din localitatea sa. Nu a făcut-o, pentru că a considerat că rostul lui de dascăl este la fel de important și în satul acesta în care trăiește și unde a format generații întregi de elevi de-ai sătenilor lui, cărora le-a fost profesor de limba și literatura română. Cu mulți ani în urmă (1985), l-am cunoscut la Ipoteștii lui Mihai Eminescu, unde am participat împreună la concursul de creație literară ,,Porni Luceafărul...” și unde am primit amîndoi cîte un premiu. Dar, cum surprizele apar în viața omului, după aproape 30 de ani de la acea primă întîlnire, am avut bucuria să ne revedem. Și lucrul acesta s-a datorat poeziei, pentru că George Militaru nu e doar profesor, ci și poet, după cum am arătat. El are chemare de la naștere către lumina sfîntă din cuvînt, răspunzînd șoaptelor venite din taina sufletului său. Muzele l-au însoțit de-a lungul vieții pînă în clipa de față, cînd a ajuns la vîrsta senectuții, iar cu ceva timp în urmă s-a lăsat la vatră de la catedră: a ieșit la pensie, lăsînd locul unui profesor mai tînăr, să-i ducă opera mai departe. Dar nu despre profesia sa de dascăl vreau să vorbesc aici, ci despre activitatea sa mai puțin cunoscută și poate fără importanță pentru colectivitatea în care trăiește.

Dacă se poate spune, cu certitudine, că George Militaru s-a bucurat de succes în munca depusă ca dascăl, cealaltă activitate a sa, de creator de frumos, nu i-a adus mulțumirea așteptată, în ciuda faptului că a publicat sporadic, în cîteva reviste. Este însă un caz fericit, prin faptul că nu și-a abandonat prima sa dragoste, creația poetică, iar talentul său literar a fost cultivat sistematic, în momentele sale de nostalgie, firești. Și uite așa, a ajuns abia astăzi să se convingă de faptul că poeziile sale merită să ajungă în fața cititorilor sub forma unui volum de autor, înscriindu-se astfel în lumea poeților post-decembriști, cu multe resurse lirice descriptive. Se poate spune că volumul său, ,,Cărări prelinse” (2014), este un șantier liric, în care autorul oferă cititorilor capcane stilistice din cele mai aprige, care țin de substanța unui condei în permanentă stare de lucru, pe cale de a defini un poet ce se postează cu sinceritate în universul cuvîntului liber, prin mănunchiul de metafore, ca vis și materie poetică deosebit de clar rostite. Aici se pot desluși temele pe care le dezbate, siguranța cu care pătrunde în profunzimea lor, ceea ce conferă o paletă vastă de nuanțe poeziei sale. Citindu-i volumul, am constatat nu doar seva propriu-zisă a lirismului său, ci și definirea gustului său poetic, care aduce repetat în prim-plan toamna, care pentru poet pare să fi devenit un laitmotiv. De aceea, l-am putea numi, fără să greșim, poet al toamnelor ca structură poetică și meșteșug scriitoricesc. Nu ne grăbim, însă, a-i atribui acest calificativ, dat fiind că poezia sa este încă în faza căutărilor. Va fi, în cele din urmă, un poet cu un vers construit cu multă atenție și migală. Să nu se înțeleagă că George Militaru ar fi doar poetul ce cîntă anotimpul frunzelor galbene, al brumelor și ploilor reci, al toamnelor cu nopți întunecoase și chiciură împrăștiată de vînt prin copaci, în cîntecul păsărilor prevestitoare de nenorociri. Volumul cuprinde o arie destul de largă a temelor poetice. O temă majoră este cea patriotică, în care autorul își revarsă nemulțumirile, văzînd cele ce se întîmplă cu țara și oamenii săi. Nu se lasă intimidat și, în revolta sa, scrie cu scîntei de jar și glas de om rănit în ființa neamului său, precum în poezia ,,Blestem” (pag. 33-36): ,,Vouă, ce rupeți taina/ Luminii vieții noastre/ Și-ați coborît doar noaptea/ Să plîngă peste astre,// Vouă, ce nu vă pasă/ De noi, gloata umilă,/ Și ne mințiți întruna/ Și fără nici o milă,// Vouă, ce-ați dus poporul,/ Ce v-a ales, în groapă,/ Ce ne-ați furat lumina/ Din cer, pămînt și apă,/ Vouă, ce știți doar rostul/ Îmbogățirii voastre,/ Vouă, ce-ați pus doar noapte/ Pe zările albastre,// Vouă, ce nu știți plînsul,/ Doar rîsul cinic, rece,/ Vouă dedic blestemul/ Durerii ce nu trece:/ Să nu v-ajute Domnul/ Să ne-adînciți povara,/ Să vă tîrîți în scîrba/ Ce umple astăzi țara,/ Să-ngenuncheați în taina/ Puroiului din suflet,/ Ca niște viermi nemernici.// În ultimul răsuflet,/ Să vă-necați în iadul/ Cel fără de scăpare,/ Să plîngeți cerșind milă/ Ca javre ordinare”.

Iată o carte ce necesită timp de lectură și pasiune pentru poezie. În ce mă privește, voi urmări pas cu pas evoluția poetului și voi fi de partea sa atunci cînd voi vedea că lucrurile merg într-o direcție bună, dar îl voi și taxa pentru eventualele derapaje. Talentul său și lirica sa solară nu cred însă că-mi vor oferi prilejul unei critici aspre, nedrepte; în nici un caz. După cum se vede, cu argumentele prezentate, putem spune, fără a ezita, că și la sat sînt poeți valoroși.

ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”

 

P.S. – Știindu-l bolnav de ceva vreme, îi dorim sănătate și să revină cît mai repede la masa de lucru.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite