Mă aflam într-un autobuz de transport în comun din București, cu scaune tapisate și camere de supraveghere care să-i descurajeze pe eventualii hoți de buzunare... Din păcate, o asemenea aparatură tehnică, deși binevenită, nu are cum să surprindă imagini relevante cînd, din cauza aglomerației, călătorii stau înghesuiți unii în alții ca sardinele în cutie... Nu mă urcasem bine pe scări, că un tînăr, îmbrăcat elegant, mă tot zorea să urc mai repede... Ce e drept, părea că și pe el îl împingeau alți călători, dar nu înțelegeam totuși de ce mă înghioldea tocmai pe mine... La o frînă bruscă a șoferului, ne îmbulziserăm unii într-alții mai abitir... De zgîlțîituri din acestea mai avusesem parte, dar parcă de data aceasta era prea de tot... În timp ce încercam să mă dezmeticesc din buimăceala aceea, am simțit că parcă îmi umblă cineva, ușurel, cu mîna prin buzunar... M-am întors să văd ce se întîmplă și l-am văzut pe tînărul care se agățase ca scaiul de mine cum, în același moment, se apucă brusc să butoneze la telefonul lui mobil. Bănuind că el era intrusul, l-am atenționat că nu e bine ce face... Atît mi-a trebuit. În spatele lui, două fete ce păreau liceene, i-au sărit în apărare, zicînd cum de am tupeu să mă iau de un asemenea tînăr. Acesta nu a scos o vorbă pînă la următoarea stație, unde a coborît ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat... M-am uitat după el, revoltat în sinea mea inclusiv pentru faptul că nici un călător nu-mi sărise în apărare, să văd dacă cele două fete erau cu el și se cunoșteau. Presupunerea mea că erau împreună s-a dovedit a fi corectă, cînd le-am văzut că s-au apropiat rîzînd de tînăr și l-au luat de gît într-un gest foarte amical. Mi-am dat seama imediat că avusesem de-a face cu un grup de trei tineri hoți de buzunare, numai că, după felul cum erau îmbrăcați, nu te-ai fi gîndit nici o clipă că sînt niște infractori în toată regula.
De îndată ce am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi socotesc banii pe care i-am avut asupra mea... Vreo cîteva bancnote de 50 de lei  pe care le lăsasem să zburde libere prin buzunar. Am constatat lipsa uneia, care probabil că acum se afla în buzunarul acelui tînăr sau la una din complicele sale. După cele întîmplare am ajuns la concluzia că hoții ăștia de buzunare au miros de lup cînd vine vorba de portofelul cu bani.
Am scris aceste rînduri pentru a atrage atenția că, atunci cînd te afli într-un mijloc de transport în comun, cu sau fără camere de supraveghere în dotare, hoții nu și-au schimbat obiceiurile, adaptîndu-se timpului pe care l trăim. Cu ei nu te pui, dacă vor să te fure, îți fură și salteaua de sub tine, cu jandarmul la ușă.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”