Și creierul are nevoie de hrană
  • 27-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 113
  • 0

Sănătatea este o comunicare energetică echilibrată între celule, organe și sistemele corpului, iar boala o lipsă de coerență în comunicarea energetică.
A trata simptomul și nu cauza unei boli duce la cronicizarea tot mai multor probleme de sănătate, care, în loc să se vindece, se cronicizează. Ponderea bolilor autoimune este în continuă creștere, iar vîrsta la care încep să se manifeste diferite afecțiuni este în scădere. În clinica noastră întîlnim tot mai des copii diabetici, cu o constituție limfatică și cu un metabolism dereglat.
Perioada pe care o traversăm de la debutul pandemiei ne arată destul de clar că întreaga planetă este chimizată agresiv. Omul modern este tot mai stresat, hrana zilnică este manipulată, iar sistemul imunitar clachează în cele mai multe cazuri. Pandemia ar trebui să ne facă să devenim mai vigilenți în privința sănătății noastre, să ne informăm și să recurgem la prevenție. Nu trebuie să așteptăm pînă ne îmbolnăvim, iar completările care se pot face astăzi cu medicina alternativă, respectiv energo-informațională, sînt semnificative.
Omul modern are posibilitatea să se informeze, iar în prezent informația energetică a corpului poate fi folosită în scop terapeutic, în beneficiul fiecărui individ. Multe probleme de sănătate ar dispărea și multe nu ar mai ieși la iveală dacă organismul nostru ar fi mereu readus în balanța energetică. Detoxifierile energetice la nivel celular sînt o adevărată binefacere pentru creier și pentru organele corpului.
Creierul nostru are nevoie de odihnă și relaxare, somnul profund ajută creierul să se detoxifieze și să șteargă ,,gunoiul acumulat”. Cînd corpul este în dezechilibru, și creierul nostru este afectat. Pierderea elasticității pielii este, de asemenea, un semn al faptului că metabolismul nu mai funcționează în parametri normali. De fapt, corpul nostru dispune de programe de reparare, care se găsesc în celulele stem adulte, care au rolul să îndepărteze celulele bolnave și uzate și să susțină fenomenul de multiplicare celulară. Acest proces se poate realiza numai atunci cînd comunicarea energetică la nivel celular funcționează în parametri de echilibru, în normalitate. Aceste celule stem adulte se mai numesc și omnipotente, deoarece ele se pot transforma în celulele necesare organului bolnav: ficat, oase, inimă etc. Pentru majoritatea oamenilor, această terapie este imposibilă, deoarece știința încă nu acordă credit acestui tratament. Medicina energo-informațională, însă, ne poate ajuta în menținerea comunicării energetice la nivel celular, a corpului într-o balanță energetică continuă, fapt care întrerupe fenomenul de autodistrugere, oprind îmbătrînirea.
Începînd cu vîrsta de 21 de ani, procesul de îmbătrînire se activează, odată cu încetinirea producerii unei anumite proteine care are rolul de a activa celulele stem. Tot ce puteam face cu ușurință în copilărie – învățare, creștere, vindecare – acum se produce tot mai încet. Mediul înconjurător tot mai poluat, alimentația tot mai procesată, stresul oxidativ au un efect negativ asupra celulelor corpului și duc cel mai adesea la un potențial energetic scăzut și la scăderea capacității energetice a mitocondriilor (celulele uzină din corp), răspunzătoare pentru energia corpului.
De multe ori am afirmat că medicina energo-informațională a luat avînt mult prea tîrziu pentru mulți dintre noi, dar acum pot afirma că niciodată nu e prea tîrziu, din momentul în care știm ceva ce ne poate ajuta în menținerea sănătății fără medicamente și fără efecte secundare.
Medicina genetică, aflată în curs de cercetare se va axa, de asemenea, pe personalizarea terapiilor fiecărui pacient, și, chiar dacă doi pacienți suferă de aceeași boală, genele vor duce la personalizarea terapiei. În medicina energo-informațională sîntem în măsură să personalizăm fiecare terapie în funcție de informația energetică a organului bolnav.
În cazul depresiilor și a burnout-ului, reglarea serotoninei (hormonul de relaxare) duce la schimbări radicale ale gradului de sănătate a pacientului. Mai mult, odată cu lăsarea serii serotonina se metabolizează în melatonină și susține în mod considerabil somnul  și relaxarea.
Parkinson, Alzheimer și demența – boli neuro­degenerative, cu un proces crescut de pierdere a celulelor nervoase – se caracterizează printr-o lipsă de dopamină în creier și printr-o alimentare deficitară cu glucoză a celulelor creierului. În cazul sclerozei multiple se deteriorează rapid stratul de mielină, care are un caracter de apărare (ca și la cablurile electrice).
Medicina energo-informațională, prin terapiile promovate, ne oferă o sesiune de fitness pentru sănătate, nervi și psihic. Astăzi, putem mai mult ca oricînd să rămînem sănătoși pînă la vîrste foarte înaintate. Nu degeaba se spune că abia după împlinirea vîrstei de 85 de ani putem fi numite persoane în vîrstă.
FLORICA MUNTEANU,
specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite