Pe 18 august, The Economist a publicat un articol intitulat „Viitorul puterii americane: Francis Fukuyama despre sfîrșitul hegemoniei SUA”. „Imagini groaznice cu afgani disperați încercînd fără succes să iasă din Kabul după căderea guvernului pro-american păreau a fi un punct de cotitură în istoria lumii”, scrie Fukuyama, mai bine cunoscut pentru eseul „The End of History?”, publicat în 1989 în revista americană The National Interest. „De fapt”, continuă Fukuyama, „sfîrșitul erei americane a venit mult mai devreme. Mai mult, motivele pentru slăbiciunea și declinul Americii sînt mai mult interne decît externe. SUA va rămîne o mare putere o lungă perioadă de timp, dar influența ei nu depinde de politica externă, ci de modul în care va putea face față problemelor interne”.

Fukuyama crede că „vîrful hegemoniei americane a durat mai puțin de 20 de ani – de la căderea Zidului Berlinului în 1989 pînă la criza financiară din 2007-2009”, iar „punctul culminant al aroganței americane a fost invazia Irakului în 2003, cînd americanii sperau să refacă nu numai Afganistanul (invadat cu doi ani mai devreme) și Irakul, ci întregul Orient Mijlociu”. Potrivit lui Fukuyama, Statele Unite au supraestimat „importanța forței militare pentru schimbarea politică fundamentală” și, în același timp, se dovedește că au subestimat „impactul propriului model economic și al pieței libere asupra finanțelor mondiale”. Drept urmare, forțele americane sînt împotmolite în două războaie anti-gherilă și o criză financiară internațională care a exacerbat inegalitatea globală în urma globalizării în stil american. Acum, spune Fukuyama, lumea se întoarce în stare de multipolaritate: China, Rusia, India, Europa și alte centre cîștigă forță în comparație cu America. În același timp, ceea ce s-a întîmplat în Afganistan nu este un dezastru pentru Statele Unite: America a suferit o înfrîngere mult mai umilitoare, părăsind Vietnamul în 1975, dar și-a recăpătat dominația în mai puțin de un deceniu și astăzi cooperează cu Vietnamul, „reducînd expansionismul chinezilor”.

Trebuie să fim de acord că retragerea Americii din Afganistan nu este o catastrofă. Cu toate acestea,  politologul american se înșală cînd spune că „influența finală a Afganistanului asupra geopoliticii va fi foarte probabil mică”. De asemenea, a făcut o greșeală în urmă cu 32 de ani cu profeția sa despre „sfîrșitul istoriei”, prin care a înțeles răspîndirea democrației liberale în întreaga lume. „Societatea americană este profund divizată și nu poate găsi un punct comun asupra niciunei probleme. Această scindare a dus la un război cultural acerb cu două identități”. Fukuyama subliniază că epidemia de coronavirus ,,a exacerbat diviziunile din America: carantinele, purtarea măștii de protecție și acum vaccinarea obligatorie nu mai sînt doar măsuri epidemiologice, ci soluții politice”.

Astăzi, cele două părți ale unei Americi divizate trăiesc fiecare „în propria lor realitate”. Iar alegerile prezidențiale din 2020 „pentru unii au fost cele mai corecte din istoria SUA, iar pentru alții cea mai mare fraudă care a deschis calea unei președinții ilegale”. Fukuyama consideră că principalul eșec politic al administrației lui Joe Biden în cele șapte luni de mandat „a fost incapacitatea de a prevede prăbușirea rapidă a Afganistanului”. Aici maestrul mai face o greșeală. El nu vrea să admită că „prăbușirea Afganistanului” a fost, de fapt, prăbușirea unei încercări de a transforma o țară care nu a fost niciodată colonia nimănui într-un teritoriu ocupat. Și această prăbușire a fost marcată mult mai devreme de venirea lui Joe Biden la Casa Albă.

Fukuyama speră că retragerea americanilor din Afganistan „va permite în viitor îndreptarea atenției asupra rezolvării unor probleme mai grave din partea Rusiei și Chinei”. Politologul consideră că va fi necesară „redistribuirea resurselor și a atenției politice pentru a restrînge rivalii geopolitici și a interacționa cu aliații”. „Este puțin probabil ca Statele Unite să-și recîștige statutul de hegemonic deținut anterior”, notează Fukuyama, dar pot spera „să mențină, împreună cu țările asemănătoare o ordine mondială propice valorilor democratice”. Și, dacă America va reuși, ,,va depinde de restabilirea identității naționale”.

În 1992, Fukuyama a publicat cartea „Sfîrșitul istoriei și ultimul om”, unde a susținut că întreaga lume va deveni o democrație liberală continuă. Acest autor nu poate admite că la trei decenii de la dispariția URSS, lumea este mai aproape de fascism decît de democrație, dar încă încearcă să găsească „sfîrșitul istoriei”, sugerînd că Statele Unite trebuie să mențină ordinea mondială și „valorile democratice”, dar nu prin intermediul monopolului, ci bazîndu-se pe „țări cu aceleași idei”. Se pare că Francis Fukuyama s-a blocat în gîndire la începutul anilor ʼ80 și ʼ90 ai secolului trecut, cînd un alt autor american, Zbigniew Brzezinski, a vorbit despre America drept „singura superputere globală”. Mult mai precis decît Fukuyama definește starea actuală a lucrurilor The New York Times, care scrie: „Mulți oameni din Statele Unite resping acum ideea că America poate fi sau este apărătorul mondial al democrației. Conducerea globală a SUA se prăbușește. Iar acest proces nu este ciclic, ci constant”, afirmă publicația.

N.K.