Sfîntul Nicolae: „Fericirea ți-o aduce putința de a dãrui“
  • 29-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 40
  • 0

În România, ca și în majoritatea celorlalte țări creștine, copiii își lustruiesc cu sîrg ghetuțele în seara ce precede ziua Sfîntului Nicolae și așteaptă plini de înfrigurare cadourile ce le-au fost hărăzite. Sfîntul Nicolae este sărbătorit de toţi creştinii pe 6 decembrie şi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi sfinţi. El este cel care, întrebat fiind de un bețiv în ce găsea mulțumire în vremurile turburi în care trăia, a răspuns: ,,Am fericirea supremă”. ,,Care e aceasta?” – l-a întrebat atunci chefliul cinic. ,,Fericirea pe care ți-o aduce putința de a dărui” – a spus Sfîntul Nicolae.


Nicolae, episcopul din Myra
Sfîntul Nicolae (n. cca. 280, Patara, Licya – d. cca. 345, Myra) este unul dintre cei mai populari sfinți din calendar. Numele lui – în greacă Nikolaus – are la origine cuvintele ,,nike” (victorie) și ,,laos” (popor) și poate fi tălmăcit prin expresia „obșteasca biruință“. ,,Varietatea numirilor sub care e cunoscut dovedește imensitatea influenței sale. În latinește i se spune Sanctus Nicholaus; în italiană San Nicolo sau Nicola di Bari; în germană der Heilige Nicolaus sau Niklas; în olandeză St. Nicolaas sau Niclaes, iar la englezi a devenit Santa Claus, identificîndu-se cu Moș Crăciun. E sfîntul copiilor, în special al școlarilor, al fetelor fără zestre, al marinarilor, al călătorilor și al neguțătorilor. E mare erou național al vechii Rusii, patronul districtului francez Brie, al Veneției, al Freiburgului și al multor altor orașe și cetăți, în special al celor situate pe coaste, constituind porturi marine sau centre comerciale. Dacă Sfîntul Gheorghe reprezintă cavalerismul, Sfîntul Nicolae e cu marea masă a poporului. El întruchipează democrația. Captivul și sclavul altor țări, dincolo de orizonturile noastre se unesc cu văduva și orfanul în preamărirea lui. Niciunui sfînt din calendar nu i s-au închinat atîtea biserici, capele și altare”.
Cel care urma să devină Sf. Ierarh Nicolae s-a născut în Patara, un oraș din provincia Lycia din Asia Mică. Părinții săi, Teofan și Nona, erau neguțători de seamă. La moartea părinților săi, secerați de ciumă, Nicolae a devenit stăpînul unei averi impresionante. Cu toate acestea, simțind o chemare puternică, Nicolae a ales să își împartă întreaga avere celor nevoiași și să se dedice preoției. A plecat din orașul natal și s-a stabilit în Myra, dedicîndu-se trup și suflet viața ajutorării oamenilor și cinstirii lui Dumnezeu. La moartea bătrînului episcop din Myra credincioșii l-au proclamat episcop pe Nicolae pentru că ,,timpul cît a păstorit el a fost plin de miracole: a hrănit pe cei săraci, a scăpat districtul de foamete și pe cetățenii nevinovați de la pedepse nedrepte”. Nici una dintre aceste binefaceri nu l-au putut însă pune la adăpost de furia păgînismului ce reînvia. În perioada de persecuție a creștinilor din timpul împăratului Dioclețian, Sf. Ierarh Nicolae a fost închis, iar mai apoi exilat. A fost eliberat de împăratul Constantin cel Mare și și-a continuat activitatea apostolică pînă la moarte. Moaştele Sfîntului Ierarh Nicolae sînt, păstrate începînd din anul 1087, la Basilica San Nicola din Bari (Italia).
În calendarul popular, Sfîntul Nicolae face parte din categoria sfinţilor care apar asemenea unor bătrîni, ca nişte moşi cu barbă. La nivelul mentalităţii populare vechi, timpul era transfigurat, personificat, în sensul că el se naşte, trăieşte, îmbătrîneşte şi moare, astfel că anul începe cu sfinţii tineri şi se termină cu cei bătrîni.
Moş Nicolae sau Sînicoară în Ardeal, era o zi care se sărbătorea, pînă în Secolul al XIX-lea exclusiv din punct de vedere canonic, bisericesc. Latura comercială a acestei sărbători s-a dezvoltat pe partea protestantă şi catolică, cu începutul Secolului XX, atunci cînd Moş Nicolae a devenit un fel de precursor al lui Moş Crăciun.
Tradiţia de a face daruri în această zi îşi are originea în povestea de viaţă a episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi). Scrierile teologice spun că era o persoană cu o credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în Secolul al IV-lea. În anul 325, Sfîntul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Isus Christos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfîntul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde s-ar fi împămîntenit obiceiul ca cei obraznici să primească o nuieluşă de la Moş Nicolae. Lui Nicolae de Myra îi sînt atribuite numeroase fapte bune, dar şi miracole, numele său traducîndu-se prin „biruitor de popor“. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.   
Legendele Sfîntului Nicolae
Sfîntul Ierarh Nicolae este considerat – datorită faptelor care i se atribuie – patronul și ocrotitorul copiilor, al fetelor fără zestre, al marinarilor, al călătorilor, al brutarilor, al neguțătorilor și al celor acuzați pe nedrept.
Una dintre legende spune că Nicolae, în timp ce era episcop de Myra, a aflat că într-o casă trăiau trei fete care nu se puteau mărita fiindcă nu aveau zestre. Se spune că prelatul a mers într-o noapte la casa lor și că le-a aruncat pe fereastră (sau pe horn) trei săculeți cu aur, pe care să îi aibă drept zestre și pentru ca astfel să nu fie nevoite să se prostitueze. Impresionați de gestul de caritate al episcopului, oamenii din cetate au început și ei să facă cadouri celor săraci în timpul sărbătorilor de iarnă. Cei trei săculeti de aur făcuți cadou fetelor fără zestre au devenit, de altfel, un simbol al Sfîntului Nicolae – în iconografia apuseană – sub forma a trei bile de aur. Tot atunci s-a născut și tradiția care impune celor care primesc un cadou neașteptat să îi mulțumească Sfîntului Nicolae pentru el. De asemenea, pentru că se spune că unul dintre săculeții cu aur a căzut în gheata uneia dintre cele trei fete sărace, copiii au prins obiceiul de a-și așeza ghetuțele la fereastră în așteptarea darurilor.
O altă legendă spune că, în timp ce se întorcea pe mare dintr-un pelerinaj în Țara Sfîntă, corabia pe care se afla epicopul de Myra ar fi fost prinsă într-o furtună puternică. Căpitanul corabiei i-a implorat atunci ajutorul, iar preotul s-a rugat cu atîta căldură încît marea s-a potolit imediat. De asemenea, rugăciunile episcopului au înviat un marinar care s-a înecat în timpul furtunii. Acesta este motivul pentru care Sfîntul Nicolae e considerat ocrotitorul marinarilor.
Tradiția creștină consemnează și o altă minune săvîrșită de Sf. Nicolae: În vremea împăratului Constantin cel Mare, trei tineri au fost acuzaţi pe nedrept de complot. Ei au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Se spune că în seara de dinaintea execuției, Sfîntul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunîndu-i că cei trei tineri sînt nevinovaţi. Înspăimîntat de această viziune, împăratul i-a eliberat.
Unde se pãstreazã obiceiul darurilor
Legenda lui Moş Nicolae s-a răspîndit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în Secolul al XII-lea, ziua Sfîntului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. În Germania, tradiţia sărbătoririi lui Moş Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgîne cu imaginea creştină a Sfîntului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrîn care poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mînă. Pe lîngă ghetuţe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care îşi aştern toate dorinţele şi cîţiva morcovi pentru caii moşului. Copiii din Franţa, din Belgia şi Luxemburg lasă pentru Moş Nicolae, în ajun, un pahar de vin, iar pentru măgăruşul lui – morcovi şi puţin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite.   
Cum e vãzut Sfîntul Nicolae
în diferite zone ale țãrii   
Sfîntul Nicolae este uneori considerat, în tradiţia populară, ca fiind foarte important, imediat după Sfîntul Arhanghel Mihail, din acest motiv el aflîndu-se la miazănoapte, astfel că în noaptea de Anul Nou, atunci cînd se deschid cerurile, el poate fi văzut. De asemenea, importanţa pe care o are Sfîntul Nicolae este redată în credinţa populară prin faptul că Dumnezu l-a desemnat să păzească porţile cerului. Timpul este îmbătrînit, ziua este scurtă, noaptea este lungă, iar omul arhaic a considerat că soarele, supărat de nelegiuiri, străluceşte din ce în ce mai puţin. Acest fapt a fost pus în relaţie cu Sfîntul Nicolae care păzeşte astfel lumina, soarele, pentru ca acesta să nu se stingă de tot sau să scape prin porţile cerului. În tradiţia populară se spune că porţile cerului sînt păzite de doi sfinţi: unul tînăr, Toader, şi de unul bătrîn, Nicolae. De Sfîntul Nicolae ziua începe chiar să crească, deşi acest lucru nu se întîmplă decît după solstiţiul de iarnă.
În lumea satului românesc, la Sf. Nicolae se constituia ceata de colindat a feciorilor, care se adunau la o casă şi începeau să înveţe colindele şi să se pregătească pentru colindat. ,,În general, la români se crede că, în funcţie de cum va fi vremea în ziua de Sfîntul Nicolae, aşa va fi şi iarna. Se spune că, dacă Sfîntul va veni pe cal alb, adică va ninge, atunci va fi o iarnă scurtă, iar dacă nu va ninge în ziua de 6 decembrie, atunci va fi o iarnă lungă. Dacă Sîn-Nicoară a venit cu cal alb, adică de Sfîntul Nicolae e zăpadă, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit pe cal negru, atunci iarna va fi lungă”.
Alte obiceiuri de Sfîntul Nicolae sînt legate de perioada sărbătorilor de iarnă. În Transilvania, de Sfîntul Nicolae se începeau pregătirile de colindat, se alcătuia ceata feciorilor, care îşi alegea o casă unde se întruneau săptămînal pentru a învăţa colindele şi pentru a face pregătirile pentru colindatul de Crăciun. În unele locuri se obişnuia să se pună crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, cînd erau folosite ca sorcove pentru uratul de Anul Nou”, spune Laura Pop, muzeograf la Muzeul de etnografie din Tîrgu-Mureş.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite