Potrivit datelor biblice, acesta s-a născut în Betsaida Galileei, pe la începutul Secolului I. Andrei era fiul lui Iona și fratele mai mic al Sfîntului Apostol Petru. Din copilărie fusese inițiat în pescuit și învățase legea și proorocii. Foarte de tînăr s-a apropiat de Sfîntul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului, devenindu-i ucenic.

Într-o zi îl aude pe acesta zicînd despre Mîntuitorul: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii!” (Ioan I, 29). Apropiindu-se de Mîntuitorul, Sfîntul Apostol Andrei și un alt ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul l-au întrebat: ,,Învățătorule, unde locuiești - și El le-a zis: Veniți și veți vedea!” (Ioan I, 38-39). Aceștia l-au urmat pe Mîntuitorul, apoi Sfîntul Apostol Andrei, mergînd la fratele său Petru, i-a istorisit cele întîmplate, zicînd: ,,Am găsit pe Mesia – care se tîlcuiește Christos!” (Ioan I, 41). Pe malul Mării Galileei, Mîntuitorul îi întîlnește și le adresează chemarea: ,,Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni! Iar ei, îndată lăsînd mrejele au mers după El“ (Matei IV, 19-20). Din acel moment, Sfîntul Apostol Andrei, ,,cel dintîi chemat” la apostolie, a rămas alături de Mîntuitorul, fiind martor la alegerea celorlalți apostoli, I-a auzit învățăturile și a văzut minunile săvîrșite, patimile și Învierea Acestuia. În dimineața Învierii s-a bucurat văzînd pe Mîntuitorul zicînd apostolilor: ,,Pace vouă!” (Ioan XX, 19). A fost prezent la Înălțarea Domnului și la Pogorîrea Sfîntului Duh și, întărit fiind în credință, primind împreună cu ceilalți apostoli porunca: ,,Mergeți în toată lumea și propovăduiți evanghelia la toată făptura” (Marcu XVI, 15), a plecat să propovăduiască cuvîntul evangheliei, potrivit sorțului căzut, în Ierusalim, Iudeea, Galatia și Samaria, iar mai apoi, precum spune Tradiția, a mers să propovăduiască în Asia Mică, în Bitinia și Pont, pînă la Sinope – port la Marea Neagră, ajungînd pe țărmul Mării Negre pînă în Dobrogea, Sciția, Epir și Ahaia.

Sfîntul Apostol Andrei avea puterea de tămăduire a bolnavilor. În Sinope a suferit necazuri și torturi. A fost bătut cu pietre și tîrît pe jos, împlinindu-se prin aceasta spusele Mîntuitorului: ,,Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor... Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă...” (Matei X, 16, 28). Considerîndu-l mort, prigonitorii l-au scos din cetate, dar Sfîntul, ridicîndu-se nevătămat, a venit în Byzanț, unde a hirotonit ca episcop pe Stahie. Sfîntul Andrei reușește să convertească la creștinism pe Maximila, o patroană romană al cărei frate, Egheat, era mai mare la Curtea Imperială și frate al proconsulului. Soția acestuia a fost vindecată de o boală grea. Egheat fiind închinător la idoli și prigonitor al creștinilor, văzîndu-și soția și sora convertite, îl prinde, îl întemnițează, îl judecă și îl răstignește cu capul în jos pe o cruce în formă de X – denumită de atunci ,,Crucea Sfîntului Andrei”, în localitatea Patras din Ahaia (Peloponez), în ziua de 30 noiembrie, anul 87. Nu după multe zile, ucigașul Egheat, căzînd într-o rîpă, moare, chinuindu-se greu.

Trupul Sfîntului a fost luat de către Maximila dimpreună cu Stratoclis, convertit de Sfîntul Apostol Andrei și hirotonit episcop de Patara, și așezat într-o raclă dintr-o biserică ferită de persecutori. Toți cei cu credință curată și adevărată, bolnavi și sănătoși, atingîndu-se de moaște au primit tămăduiri și mîngîieri de-a lungul veacurilor. De aici moaștele au fost duse la Constantinopol de către Sfîntul Artemie la anul 357, în vremea domniei împăratului Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, cu prilejul sfințirii Bisericii Sfinții Apostoli. În Secolul IX au fost mutate la Tesalonic, la Atena, iar înainte de cucerirea Constantinopolului de către turci, la 1453, au fost duse la Patras, iar de aici la Roma. Racla cu capul Sfîntului Andrei a fost înapoiată la 26 septembrie 1964 de Biserica Romano-Catolică, în timpul Papei Paul al VI-lea, Bisericii Greciei, ca semn al dragostei frățești, restabilită între cele două Biserici, fiind depusă în Catedrala Mitropolitană din Corint.

Sfîntul Apostol Andrei este părintele spiritual al poporului român, și biserica îl prăznuiește în fiecare an, în ziua de 30 noiembrie. Creștinarea geto-daco-romanilor s-a făcut deodată cu romanizarea lor, așa că noi, românii, am apărut în istorie, dintru început, ca români și creștini. După tradiția creștină, în provinciile nord-vestice ale Asiei Mici, în care locuia și o populație traco-frigiană, și la traco-geto-daci a predicat Sfîntul Apostol Andrei. Tradiția este păstrată de istoricul Eusebiu de Cezareea (m. 340), consemnînd relatările mai vechi de un secol ale scriitorului alexandrin Origen, reluate, în Secolul al XIX-lea, de istoricul byzantin Nichifor Calist, relatîndu-se că în Sciția, pe care cei mai mulți istorici o identifică cu Sciția Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea), de la gurile Dunării, a predicat Sfîntul Apostol Andrei. Iată însuși cuvîntul istoricului Eusebiu: ,,Cînd Sfinții Apostoli și ucenici ai Mîntuitorului nostru s-au împrăștiat peste tot pămîntul locuit, Toma, precum cuprinde tradiția, a luat (spre evanghelizare) țara Parților, Andrei, Sciția... Acestea sînt istorisite întocmai de Origen, în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei”.

După o veche tradiție, păstrată de locuitorii Dobrogei, Sfîntul Apostol Andrei, sosind în părțile acestea, s-a oprit cu însoțitorii săi pe plaiul dregătorilor Cutuson și Dura, în satul Cusgun, numit în prezent Ioan Corvin. La marginea satului se află o pădure care adăpostește două peșteri, una mai mică și alta mai mare, care au servit Sfîntului Apostol Andrei și însoțitorilor săi ca loc de odihnă și închinare. Aceste peșteri au fost folosite, ca lăcașuri de cult, pentru primii creștini ai Sciției Minor (Dobrogea), convertiți la credința creștină de Sfîntul Apostol Andrei, între care cei mai numeroși erau geto-daco-romanii. Sfîntul Apostol Andrei a putut propovădui credința în Christos prin cetățile: Histria, Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) și a făcut ucenici dintre schimnicii dacilor închinători lui Zamolxe, arătînd pe adevăratul părinte al luminilor, pe Christos, lumina lumii. Prin predică și minuni a convertit pe mulți din cetățile dacice, așezate pe Dunăre, pe malurile rîurilor mari, precum și în păduri și munți. Credem că el, ca și ceilalți apostoli, a rînduit episcopi și preoți în cetățile Pontului Euxin, care i-au continuat mai apoi lucrarea de încreștinare a locuitorilor de aici. În sprijinul evanghelizării românilor de către Sfîntul Apostol Andrei vin și unele colinde și creații folclorice păstrate pînă azi. Prin părțile de sud ale Dobrogei întîlnim răspîndită balada numită ,,Peștera Sfîntului Andrei”.

Străromânii au numit ,,Undrea” luna lui decem­brie, în amintirea Sfîntului Apostol Andrei, care se sărbătorește cu o zi înainte de începutul acestei luni. Deci, cuvîntul Sfintei Evanghelii, pe teritoriul patriei noastre, a fost semănat de ,,Întîiul chemat” al Mîntuitorului la propovăduire, de Sfîntul Apostol Andrei, care a devenit, prin aceasta, izvor din izvorul Mîntuitorului. Pe nescrisul certificat de naștere al poporului român au stat dintru început cuvintele: român și creștin.

Informații referitoare la Sfîntul Apostol Andrei găsim în documente vechi: în Sinaxarul Bisericii de Constantinopol, în Doctrina siriană a Apostolilor și în Omilia lui Pseudo-Atanasie. În Secolul al VIII-lea monahul și preotul Epifanie dă la lumină lucrarea sa intitulată Viața, faptele și sfîrșitul Sfîntului și lăudatului Apostol Andrei, cel dintîi chemat. Simeon Metafrastul, în Secolul al X-lea, om de stat byzantin, scrie Viețile Sfinților, aducînd amănunte folositoare cu referire la viața Sfîntului Apostol Andrei. În Secolul al XIV-lea, istoricul byzantin Nichifor Calist amintește în scrierile sale faptul că Sfîntul Apostol Andrei a propovăduit cuvîntul evangheliei și în ,,pustiurile scitice”. Jacques Bénigne Bossuet (1672-1704) – prelat, orator și scriitor francez – scrie Panegiricul Sfîntului Andrei, apostolul, predică ținută în Paris la 30 noiembrie 1668; iar Paul Claudel (1868-1955) – poet, dramaturg și eseist francez – scrie Corona benignitatis anni Dei, ,,Sfîntul Andrei”, în anul 1915. În cinstea Sfîntului Andrei au fost pictate numeroase icoane. Multe biserici și așezăminte creștine îl au drept ocrotitor, iar o mulțime de credincioși îi poartă numele.

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare