Severin: Analiză istorică a Parteneriatului Estic al UE – și a efectelor concrete
  • 18-11-2020
  • 1 Comentariu
  • 190
  • 5

Săptămîna trecută a avut loc Conferința internațională pe probleme de securitate - „Bucharest Security Conference 2020”. La manifestare a fost invitat și fostul ministru de Externe și vicepreședinte al Parlamentului European, Adrian Severin, care a făcut o analiză excepțională a ,,Parteneriatului estic” al UE – mai bine zis, a prezentat rezultatele și efectele din prezent ale acestui proiect. Un proiect care trebuie reanalizat după alegerile prezidențiale cîștigate de Maia Sandu. Secțiunea Conferinței s-a intitulat ,,Zece ani de Parteneriat Estic”, iar analiza lui Severin, documentată și tăioasă, merită luată ca reper de oricine vrea să înțeleagă ce se petrece în lumea de azi. Vom reda selecțiuni – iar întreaga analiză o puteți citi pe pagina de Facebook a lui Adrian Severin. (Dragoș Dumitriu)

1. Parteneriatul estic a fost creat cu aproximativ zece ani în urmă, în primul rînd la inițiativa Suediei și Poloniei.

2. Scopul oficial declarat al Parteneriatului a fost integrarea economică, asocierea politică și uniformizarea legislativă/ instituțională, bazate pe setul de valori morale vest-european, al unui spațiu situat între frontiera estică a UE și cea vestică a Rusiei, printr-o abordare în format multilateral a relațiilor cu statele situate acolo.

3. Scopul nedeclarat oficial a fost acela de a exclude influența Rusiei din spațiul amintit sau, cel puțin, a face din acesta o „zonă tampon” prietenoasă față de UE (în acest sens s-a precizat ritos că Parteneriatul nu este vestibulul aderării la UE), precum și de a extinde piața internă europeană pe o suprafață importantă din vecinătatea sa.

4. Acțiunea în interes propriu a UE a fost firească și ea a constituit aplicația teoriei realismului politic. Aceasta a fost altoită cu idei neo-conservatoare, potrivit cărora relația politică trebuie garantată prin transferul propriului sistem de valori al UE care circumscrie organizarea socială a membrilor săi, în statele partenere. Practica a dovedit că o asemenea inginerie politică este sortită eșecului. Democrația și libertatea, fiind moduri de a gîndi și trăi, nu pot fi exportate; numai dictatura poate fi.

5. Cu timpul, scopul declarat a devenit mijloc pentru atingerea scopului nedeclarat. De aceea, din punctul de vedere al statelor partenere din est, succesele au fost limitate și marginale (ex. Moldova a reușit să vîndă mai mult vin în UE decît în Rusia și a început să exporte, în afara produselor alimentare, piese de schimb pentru industria automobilistică occidentală), dar eșecurile au fost sistemice. Dovada acestor eșecuri se găsește în situația internă a majorității statelor vecinătății estice a UE.

6. Proiectul Parteneriatului estic a fost minat de două erori de concepție.

a) În primul rînd, s-a ignorat faptul că vecinătatea estică a UE nu este exclusiv a acesteia, ci este una comună cu cea vestică a Rusiei, statele în cauză avînd legături istorice, economice și culturale tradiționale cu aceasta. Or, UE și-a planificat pașii ca și cînd ar fi acționat într-un spațiu care îi „aparținea” exclusiv, fără a se fi pregătit să facă față concurenței ruse.

b) În al doilea rînd, s-a ignorat eterogenitatea spațiului vizat, statele care îl compuneau neavînd bază naturală pentru a edifica solidaritatea intereselor, unele chiar avînd interese strategice adverse. Astfel: unele erau doar în căutare de ajutor financiar din partea UE (ex. Georgia sau Moldova); unele urmăreau intrarea în UE și obținerea unor asigurări în acest sens (ex. Ucraina și Moldova); unele doreau recunoașterea politică a apartenenței lor la familia europeană (ex. Belarus); unele aveau nevoie de sprijinul politic al UE pentru salvgardarea integrității lor teritoriale (ex. Azerbaidjanul și Moldova) sau pentru promovarea autodeterminării unor comunități etno-culturale înrudite (ex. Armenia cu referire la Nagorno-Karabah). UE nu a oferit sprijin financiar, decît prea puțin și prea tîrziu, nu a oferit perspectiva aderării, nu a admis diversitatea organizării social-politice interne, refuzînd dreptul suveran la identitate, și a adoptat o neutralitate păguboasă în raport cu principiile de drept internațional aplicabile în regiune, declarînd susținerea tuturor deși în spețele date ele se contraziceau unul pe altul.

7. Erorile de concepție au dus la pulverizarea formatului multilateral într-o sumă de raporturi bilaterale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la înstrăinarea majorității statelor avute în vedere de UE. Cele cu care UE a încheiat, într-un tîrziu și sub presiunea eșecurilor, Acorduri de asociere (Georgia, Moldova, Ucraina), au făcut-o în condițiile dezmembrării teritoriale, cu disperarea căutării unei soluții de supraviețuire.

8. După zece ani de Parteneriat estic:

a) Armenia a plătit iluziile obținerii sprijinului occidental pentru dezvoltare economică și încrederea în promisiunile UE vizînd susținerea agendei sale geopolitice, prin pierderea sprijinului Rusiei și obligarea sa de a accepta renunțarea la pretențiile sale față de Azerbaidjan în baza unui acord sponsorizat de o neașteptată coaliție ruso-turcă;

b) Azerbaidjanul, inițial cel mai disponibil stat din Caucazul de Sud pentru un parteneriat solid cu UE, a devenit complet euro-apatic după ce a înțeles că o politică de echilibru între Turcia și Rusia îi poate aduce împlinirea aspirațiilor sale geopolitice;

c) Belarus a rămas în afara oricărei cooperări structurate cu UE, fără să fi găsit vreun motiv sau vreo cale spre a utiliza Parteneriatul, și fără ca UE să fi putut sprijini evoluția statului respectiv în altă direcție decît aceea a dezordinii politice și represiunii, pe plan intern, precum și a unei și mai accentuate dependențe de Rusia, pe plan extern;

d) Georgia s-a acomodat cu pierderea Abhaziei și Ostiei de Sud și și-a moderat elanul pro-occidental (care oricum viza SUA, iar nu UE), redescoperind drumul Moscovei, după ce vest-europenii și americanii au luptat pînă la ultimul georgian pentru apărarea integrității teritoriale;

e) Moldova a ajuns într-o stagnare economică, politică și morală, rămînînd sub amenințarea transnistrializării și fiind ostatică a unei antante ruso-germane cu privire la arhitectura de securitate în Europa de est;

f) Ucraina a pierdut Crimeea, se află într-un război civil amorsat de secesiunea teritoriilor sale estice (Malorusia) și se zbate în dificultăți economice imense, sperînd ca spectacolul populist al „luptei împotriva corupției” să nu le lase pe acestea a se transforma în explozii sociale, în timp ce faliile sale etno-culturale se adîncesc sub acțiunea mișcărilor naționalist extremiste cu manifestări fascistoide.

În asemenea condiții temelia esențială pentru orice parteneriat, care este încrederea, nu poate decît să dispară.

9. Toate aceste aspecte negative nu pledează pentru renunțarea la proiect, ci pentru regîndirea lui. O asemenea operațiune presupune recunoașterea și corectarea erorilor sale de concepție.

a) În primul rînd, este vorba despre diferențierea modului de abordare a relațiilor cu fiecare dintre statele membre ale vecinătății estice, urmînd ca UE să răspundă prin programe adecvate și bine susținute din punct de vedere politic și financiar, așteptărilor legitime ale fiecăruia. Numai după ce aceste așteptări vor fi satisfăcute se va putea construi în acea vecinătate un spațiu comun de aspirații, interese și valori.

b) În al doilea rînd, va trebui implicată Rusia în construcția și funcționarea Parteneriatului estic al UE. Aceasta presupune atît stabilirea unui parteneriat politic al UE cu Rusia, bazat pe solidaritatea intereselor și respectul diferențelor de regim politic, precum și eliberat de povara politicii incriminărilor și sancțiunilor, cît și acceptarea unei orientări multivectoriale trans­parente a statelor din vecinătatea lor comună. O asemenea multivectorialitate nu trebuie confundată cu politica dublului limbaj, ci pare a fi un sistem de relații flexibile și adaptabile la realitatea geopolitică în continuă schimbare, care să nu oblige statele vecine la aliniere automată cu agenda UE, ci la evitarea, în toate situațiile, a unei atitudini adverse acesteia. În această perspectivă, cordialitatea raporturilor dintre UE și Rusia va fi favorabilă statelor din vecinătatea lor comună, iar de cordialitatea raporturilor dintre aceste state și Rusia va profita UE.

Adrian Severin

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite